Vicepreședintele PNL Teodor Atanasiu a anunțat, duminică, într-o conferință de presă, că reprezentanții ACL din secțiile de votare din străinătate vor depune o solicitare către președinții secțiilor ca înainte de ora 21,00, ora locală, să asigure accesul în incinta secției tuturor celor care așteaptă să voteze.
„Mai multe organizații neguvernamentale (…) au cerut deja președinților secțiilor de votare din străinătate ca înainte de ora 21, ora locală, să asigure accesul tuturor românilor care așteaptă să voteze în incinta secțiilor de votare. Toți reprezentanții ACL din secțiile de votare din străinătate depun o solicitare similară în scris către toți președinții acestor secții de votare, astfel încât să intrăm pe prevederile Legii 370/2004, legea de alegere a Președintelui României. Dacă președinții secțiilor de votare doresc, au cadrul legal să invite în incinta secțiilor de vot pe toți alegătorii care nu au votat până la ora 21,00 și să continue procesul de vot până votează și ultimul alegător din incinta secției de vot”, a spus Atanasiu, citat de Agerpres.