Taximetriști și transportatori din Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) s-au adunat la primele ore ale zilei de miercuri în Piața Victoriei pentru a protesta faţă de cee ce ei numesc ”pirateria de pe piaţă” desfăşurată în special prin platforma Uber.
Update: Transportatorii au renunţat la protest după ce delegaţia acestora primită la Guvern a ajuns la un acord privind privind promovarea Ordonanţei pentru modificarea Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.
Protestul s-a încheiat, în jurul orei 12.00, iar circulaţia a fost reluată în Piaţa Victoriei.
Update: O parte a protestatarilor au părăsit Piaţa Victoriei după ora 11.00.
Update: O delegație a COTAR a fost primită, miercuri, la Palatul Victoria, de ministrul Consultării Publice și Dialogului Social, Gabriel Petrea.
Update: La ora 10.00, la Guvern se aflau aproximativ 600 de taxiuri, 90 de microbuze şi 800 de persoane. Taximetriştii cer în principal interzicerea Uber, măsuri mai dure împotriva pirateriei din domeniul transportului de persoane şi majorarea tarifului taxiurilor din Bucureşti.
Protestul a început încă de la ora 7:00, deși acțiunea a fost autorizată să se desfășoare miercuri și joi în intervalul orar 9:30 — 21:00.
Protestatarii și-au adus cu ei vuvuzele.
„Pe 10 martie, domnul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, ne-a promis că va promova OUG pentru modificarea a două articole din Legea 38/2003, în aşa fel încât activitatea neautorizată de transport să fie sancţionată, iar aplicaţiile de tip UBER să fie obligate să se autorizeze, astfel încât să funcţioneze legal, dacă vor să-şi desfăşoare activitataea în România. Cât timp există o legislaţie clară, nu este posibil ca unii transportatori să se supună legilor şi alţii să funcţioneze sfidând aceeaşi legislaţie, fără a fi sancţionaţi”, a transmis COTAR.
Traficul a fost restricţionat pe Şoseaua Kiseleff, de la Piaţa Arcul de Triumf până la Piaţa Victoriei.
Adică hoțul strigă hoții. Păi din cauza ticăloșiei taximetriștilor au apărut alternativele uber și bolt! Și ăia nu te fură pentru că vezi de la început cât durează și te costă o cursă.