Un duo carismatic: Clara Cernat şi Thierry Huillet în „Seria Concertelor Enescu”
Sezonul 2015-2016, al Seriei Concertelor Enescu organizate de ICR Londra şi Societatea Enescu din Marea Britanie, neîntrerupt, începând cu anul 2007, continuă, în 5 noiembrie, de la ora 19.00, cu un recital susţinut de unul dintre cele mai apreciate duo-uri clasice la nivel mondial, violonista şi violista româncă Clara Cernat şi pianistul şi compozitorul francez Thierry Huillet.
Cei doi muzicieni vor prezenta publicului britanic un program de capodopere romantice şi post-romantice semnate de Camille Saint-Saëns, Jules Massenet, Hector Berlioz, Niccolò Paganini, Maurice Ravel, George Gershwin şi, bineînţeles, George Enescu.
Concertul este dedicat memoriei victimelor tragediei din Clubul Colectiv din Bucureşti.
Clara Cernat a debutat la 15 ani ca solistă a Orchestrei Simfonice din Arad şi a avut o evoluţie muzicală excepţională, care a culminat cu cinci premii internaţionale, în Franţa, Germania şi Italia. Reprezentantă a marii şcoli româneşti de vioară, Clara Cernat a fost discipola lui Ştefan Gheorghiu în cadrul Academiei de Muzică din Bucureşti. Este o violonistă şi violistă extrem de apreciată în muzica de cameră şi o interpretă recunoscută a pieselor enesciene.
Thierry Huillet a intrat la Conservatorul Naţional Superior de Muzică din Paris la 15 ani şi a obţinut trei ani mai târziu diplome în pian, muzică de cameră şi acompaniament vocal. A câştigat numeroase premii internaţionale şi a susţinut sute de recitaluri şi concerte cu orchestra, înregistrând pentru Radio-France, R.A.I., Radio Suisse Romande sau Radiodifuziunea Română.
Lucrările compuse de Thierry Huillet sunt prezentate în festivaluri prestigioase, de către mari muzicieni, fiind publicate la Editions Alphonse Leduc, Paris.
Aniversare de 75 de ani: Corul Academic Radio şi invitaţii săi
.jpg)
Dan Mihai Goia, dirijorul Corului Academic Radio
Miercuri, 11 noiembrie, la ora 19.00, în seria de concerte aniversare prezentate de CORUL ACADEMIC RADIO în anul 2015, când ansamblul împlineşte vârsta de 75 de ani, publicul bucureştean este invitat la Sala Radio la un frumos eveniment derulat sub titlul “Corul Academic Radio şi Invitaţii Săi”, sub bagheta dirijorului Dan Mihai Goia.
Cu această ocazie, Editura Casa Radio va lansa albumul Corul Academic Radio – 75, o sinteză muzicală a activităţii artistice a ansamblului. În foaierul central al Sălii Radio, la finalul concertului, lansarea va avea loc cu participarea muzicologului Grigore Constantinescu, iar dirijorul Dan Mihai Goia va oferi publicului o sesiune de autografe.
Cea mai longevivă formaţie vocal-simfonică din România, Corul Academic Radio a marcat în primăvara acestui an sărbătoarea sa prin două concerte aniversare, primul dedicat muzicii corale universale şi cel de-al doilea conceput în jurul repertoriului românesc. De această dată, programul serii este creat atât în jurul repertoriului autohton, cât şi al celui universal. Veţi asculta partituri semnate de o pleiadă de compozitori ce aparţin repertoriului simfonic sau celui liric, lucrări ce acoperă o perioadă foarte vastă din istoria muzicii: Händel, Bach, Rahmaninov, Rimski-Korsakov, compozitori de operă ca Verdi sau Rossi, dar şi nume importante ale muzicii secolului trecut, precum Gershwin sau Piazzola.
La Sala Radio, alături de ansamblul aniversat, vor urca pe scenă alte două coruri: Corul de Copii Radio – dirijat de Voicu Popescu (ansamblu ce sărbătoreşte şi el în acest an 70 de ani de activitate) şi Corala Bărbătească Ortodoxă Te Deum Laudamus, dirijor: preotul Zaharia Matei.
Împreună cu cele trei coruri, pe scena Sălii Radio se vor afla mai mulţi invitaţi speciali: soprana Ruxandra Urdăreanu, tenorul Hector Lopez, tenorul şi chitaristul Wladimir Pesantez, flautista Gabriela Petecilă şi violoncelistul Adrian Naidin. Conceptul evenimentului îi aparţine dirijorului Dan Mihai Goia, care de 15 ani conduce Corul Academic Radio. Evenimentul aniversar va fi prezentat de Liliana Staicu – Manager Radio România Muzical.

Corul Academic Radio
Pe afişul serii se regăsesc soliştii vocali Olga Caia, Svetlana Sîcencova, Nicolae Simonov, Cornel Popuşoi şi Sergiu Stana, la pian îi veţi aprecia pe Carmen Săndulescu, Dan Stoenescu şi Magdalena Faur, la orgă – Simona Săndulescu, la acordeon – Angi Tănase, la vioară – Adrian Ilie şi Liviu Ofiţeru, la chitară şi charango – Aurel Frangulea şi Wladimir Pesantez, la contrabas – Dragoş Şerbănescu, percuţie – Constantin Aolăriţi, Dan Teodorescu, Liviu Ofiţeru, Cristian Coandă, Sergiu Stana, Mihnea Stănescu şi Ştefan Voicu, strigături – Adrian Pleşca şi Lucian Luca.
Creat în scopul susţinerii repertoriului vocal-simfonic, Corul Academic Radio – ce numără astăzi 55 de muzicieni – prezintă în concerte numeroase capodopere ale muzicii vocal-simfonice, oratorii, cantate, madrigale, poeme, balade şi lucrări a cappella din creaţia românească şi universală. Fondat în anul 1940, sub conducerea dirijorului şi compozitorului Ioan Croitoru, Corul Academic Radio s-a impus ca o formaţie de elită, condus fiind de-a lungul anilor de Dumitru D. Botez, Gheorghe Danga, Dumitru D.Stancu, Constantin Petrovici, Emanuel Elenescu, Alexandru Şumski, Carol Litvin, Aurel Grigoraş şi Dan Mihai Goia. Corul Academic Radio a efectuat turnee de concerte în Germania, Bulgaria, Spania, Grecia, Cipru, Israel etc., colaborând cu orchestre de renume, sub baghete de prestigiu din ţară şi din străinătate.
Din anul 2000, Dan Mihai Goia este dirijorul Corului Academic Radio, alături de care a participat la peste 260 de concerte vocal-simfonice şi a cappella. Membru al Corului Naţional de Cameră „Madrigal” (între anii 1971 şi 1995), a susţinut concerte la pupitrul acestei prestigioase formaţii corale, fiind o perioadă şi director general adjunct şi dirijor secund al acestui ansamblu. Între anii 1997 – 2009, Dan Mihai Goia a fost conducătorul artistic şi dirijorul Coralei Bărbăteşti Ortodoxe Te Deum Laudamus alături de care a susţinut peste 250 de concerte în ţară şi străinătate şi a realizat 5 compact-discuri. Membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Dan Mihai Goia este autorul a peste 40 de lucrări corale şi camerale, precum şi a suitei simfonice şi a baletului Albă ca Zăpada.
Tenorul Teodor Ilincăi, în deschiderea Stagiunii Regale 2015-2016

Teodor Ilincăi
Camerata Regală, ansamblu aflat sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României, vă invită la deschiderea Stagiunii 2015-2016. Concertul va avea loc marţi, 10 noiembrie, la ora 19.00, la Ateneul Român.
Concertul de deschidere al Stagiunii Regale îl va avea ca dirijor pe Constantin Grigore, iar ca solist pe tenorul Teodor Ilincăi.
În program se regăsesc lucrări din creaţia compozitorilor P. Mascagni, P.I. Ceaikovski, G. Bizet şi G. Verdi. Concertul este prezentat de Marius Constantinescu.
Dirijorul Constantin Grigore a beneficiat de îndrumarea unor maeştri recunoscuţi ai dirijatului: Horia Andreescu, Petru Andriesei, Ilarion Ionescu-Galati, Marek Pijarowski. S-a perfecţionat printr-un stagiu de asistenţă la Rundfunk Sinfonieorchester Berlin (2011), sub îndrumarea maestrului Marek Janowski şi ulterior (2012) la Bayrische Rundfunk şi Münchner Philharmoniker. A susţinut concerte la pupitrul formaţiilor muzicale mari, atât din ţară, cât şi din străinătate, şi a colaborat cu solişti de renume ai scenei muzicale internaţionale. În prezent este dirijorul principal al Cameratei Regale.
Teodor Ilincăi este unul dintre cei mai valoroşi tineri tenori români, cu o extraordinară carieră internaţională. Debutul său în afara ţării s-a petrecut în ianuarie 2009 pe scena Operei din Hamburg, unde a interpretat rolul Macduff din Macbeth de G. Verdi. A fost invitat să cânte pe scenele operelor din Monte Carlo, Hamburg, Viena, Berlin, Toulouse, Santiago de Chile, Londra, Paris etc. În 2013 a susţinut un concert la Royal Festival Hall din Londra, alături de Angela Gheorghiu, avându-l pe Tiberiu Soare la pupitrul Orchestrei Filarmonice Regale din Londra.

Dirijorul Constantin Grigore
Camerata Regală a fost fondată în 2009 şi se află sub patronajul Alteţei Sale Regale, Principele Radu al României. Ansamblul a colaborat cu personalităţi marcante din peisajul muzical: dirijorii Jin Wang, Enrique Garcia Asensio, Cristian Mandeal, Wolfgang Doerner, Horia Andreescu, violoniştii Rony Rogoff, Alexandru Tomescu, Cristina Anghelescu, Ioana Goicea, Rebekka Hartman, sopranele Nelly Miricioiu, Irina Iordăchescu, contratenorul Florin Cezar Ouatu, pianistul Roberto Plano, flautiştii Ion Bogdan Ştefănescu, Matei Ioachimescu. Datorită nivelului artistic ridicat au avut şansa de a evolua în cadrul unor evenimente prestigioase: Festivalul Internaţional George Enescu şi Festivalul Internaţional “Sergiu Celibidache”.
În anul 2014, la 5 ani de la înfiinţarea ansamblului, Camerata Regală a fost decorată cu medalia Regele Mihai al României pentru înaltul profesionalism cu care îşi desfăşoară activitatea concertistică.
Concertul de deschidere al Stagiunii Regale este finanţat de Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului Bucureşti – ArCuB, în cadrul Programului cultural Eşti Bucureşti.
Organizator: Asociaţia Culturală Radu Chişu.
La TVR, Mariana Nicolesco prezintă marele eveniment Darclée

Mariana Nicolesco
Ediţia Jubiliară a Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée, marcând 20 de ani de excepţionale succese, s-a desfăşurat într-un climat entuziasmant şi la cel mai ridicat nivel artistic. Aceste manifestări sunt considerate printre cele mai importante din lume, aşa cum scria recent şi marele cotidian italian Corriere della Sera în articolul intitulat Constantin Brâncuşi, George Enescu, Mariana Nicolesco: Cultul unei ţări pentru gloriile sale.
Confirmare a prestigiului evenimentelor Darclée este însuşi statutul acordat acestora odată cu Înaltul Patronaj UNESCO.
Televiziunea Română (TVR2) va transmite şapte emisiuni dedicate Ediţiei Jubiliare Darclée 2015, în fiecare duminică de la ora 16.00, începând cu data de 8 noiembrie:Deschiderea Festivă şi Reîntâlnire cu talente revelate de Concursul Darclée; 15 noiembrie: Conferinţa susţinută de Dr. Stephan Poen intitulată 20 de ani de glorie a Artei Cântului; 22 noiembrie: Concertul Extraordinar de pe Esplanada Dunării: Două decenii în lumea capodoperelor; 29 noiembrie: prima parte a reprezentaţiei cu opera L’Elisir d’amore de Gaetano Donizetti; 6 decembrie: partea a doua a spectacolului cu opera L’Elisir d’amore; 13 decembrie: Concertul de Gală al Laureaţilor 2015 – Partea I; 20 decembrie: Concertul de Gală al Laureaţilor – Partea a II-a.
“Nimic nu-i poate apropia pe oameni mai mult decât cântul”, spune Mariana Nicolesco, proclamându-l învingător pe fiecare tânăr artist, în măsura în care a reuşit să se depăşească pe sine.
Concert simfonic la Ateneul Român

Dirijorul Theo Wolters
Joi, 5 şi vineri, 6 noiembrie, la ora 19.00, sunteţi aşteptaţi la Concertul oferit de Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, sub bagheta dirijorului Theo Wolters.
Solist: Jarosław Nadrzycki
În program:
Johan Wagenaar – Uvertura „Cyrano de Bergerac”
Henryk Wieniawski – Concertul nr. 2 pentru vioară şi orchestră
Antonin Dvorak – Simfonia nr. 8
Concert aniversar

Corul Symbol
Sâmbătă, 7 noiembrie, la ora 18.00, la Sala Mare a Ateneului, este anunţat Concertul aniversar – 25 de ani al Corului Symbol
Dirijori: Jean Lupu şi Luminiţa Guţanu Stoian
Solişti: Paula Andrei-Sauerborn, Ana Cebotari, Corina Gatu, Andreea Guriţă, Andreea Blidariu, Iulia Miulesc
La pian: Andrei Racu, Magdalena Bulibaşa, Bianca Fodor. Percuţie: George Iacob
Prezintă: Daniela Greere
Recital cameral

Recital Andrei Kivu şi Teodora Cotruţă
Duminică, 8 noiembrie, la ora 19.00, Sala Mică a Ateneului Român, sunteţi invitaţi la recitalul susţinut de Andrei Kivu – violoncel şi Teodora Cotruţă – pian
În program:
Heitor Villa-Lobos – O canto do Cisne Nero
Zoltan Kodaly – Sonatina pentru violoncel şi pian
David Alan-Nihil – Instant d’Antan
Johann Sebastian Bach – Sarabandă din Suita nr. 2 pentru violoncel solo, în re minor, BWV 1008
– Sarabandă din Suita nr. 3 pentru violoncel solo, în do major, BWV 1009
– Allemandă din Suita nr. 6 pentru violoncel solo, în re major, BWV 2012
Gaspar Cassado – Prelude Fantasia
Serghei Rahmaninov – Vocaliză
Camille Saint-Saëns – Lebăda
Franz Liszt – Gondola lugubră
Claude Debussy – Sonata pentru violoncel şi pian
Clasic e fantastic. Cum să înţelegem muzica: Povestea “Flautului fermecat”

Clasic e fantastic
În această lună, proiectul Clasic e fantastic. Cum să înţelegem muzica are duminică, 22 noiembrie, două concerte-spectacol, de la 10 şi de la 12:30, cu Povestea Flautului fermecat aşa cum a imaginat-o Wolfgang Amadeus Mozart.
În acest program, Filarmonicii “George Enescu” şi Asociaţiei „Clasic e fantastic” li se alătură din nou şi Universitatea Naţională de Muzică, Bucureşti.
Distribuţia:
Tamino – Andrei Pleşca, Regina Nopţii – Irina Ionescu, Pamina – Mădălina Bourceanu, Papageno – Bogdan Podlovski, Papagena – Daniela Cârstea, Sarastro – Filip Panait.
La pian: Alexandru Petrovici
Regia artistică: Anda Tăbăcaru Hogea
Cvartetul Ex-Corde, în concert la ICR Stockholm

Cvartetul Ex-Corde
Institutul Cultural Român de la Stockholm organizează în 8 noiembrie, la sediul său, un concert al cvartetului româno-suedez Ex-Corde.
Concertul, intitulat George Enescu şi contemporanii săi, va include lucrări de George Enescu – Cvartetul de coarde no. 1, op. 22 în Mi b Major, Anton Webern – Cinci mişcări pentru cvartet de coarde op. 5, şi Wilhelm Stenhammar – Cvartetul de coarde no. 5, op. 29 în Do Major.
Evenimentul readuce în atenţia publicului suedez creaţia lui George Enescu la 60 de ani de la dispariţia marelui compozitor şi muzician român şi contextualizează opera acestuia prin legăturile cu contemporanii săi şi influenţele din folclorul românesc.
Cvartetul Ex-Corde a fost înfiinţat în 2012 de către patru membri ai Orchestrei Naţionale Radio a Suediei: Cristina Lixandru (vioara a II-a), Iskandar Komilov (vioara I), Ann Christin Ward (violă) şi Magnus Lanning (violoncel). Cvartetul a susţinut recitaluri în cadrul a numeroase festivaluri de muzică de cameră, precum şi în stagiunea concertelor camerale ale Radioului Naţional Suedez şi ale Orchestrei Naţionale Radio a Suediei.
Programul de la sediul institutului face parte dintr-o serie de concerte camerale iniţiată de ICR Stockholm în anul 2012, care a debutat cu un concert susţinut de cvartetul Arcadia şi a continuat cu recitaluri ale muzicienilor Vlad Stănculeasa şi Per Enoksson.
Turneul „Vioara lui George Enescu” s-a încheiat la Sala Radio din Bucureşti

Gabriel Croitoru şi Horia Mihail, protagoniştii turneului Vioara lui Enescu. Foto Virgil Oprina
Vioara Guarneri del Gesu, supranumită Catedrala, cea pe care a cântat George Enescu (instrument pus la dispoziţie şi aflându-se în patrimoniul Muzeului naţional ”George Enescu”), vioară cu care marele compozitor dădea concerte de binefacere sau cânta în şcoli, pe front sau în spitale pentru a alina suferinţe, a răsunat în seara de 3 noiembrie la Sala Radio, în încheierea celei de-a patra ediţii a turneului naţional Vioara lui George Enescu, organizat de Radio România prin Centrul Cultural Media .
Numeroşii spectatori prezenţi au fost cuceriţi de sunetul extraordinar al viorii, impresionaţi fiind, în aceeaşi măsură, de interpretarea celor doi mari solişti, protagonişti ai turneului: violonistul Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail. Cei doi au interpretat trei sonate de Grieg, Brahms şi Cesar Franck.
Turneul, care a început pe 22 octombrie, a avut o componentă educativă însemnată. Traseul a fost prefaţat de cinci recitaluri în liceele bucureştene şi a continuat în localităţi rurale şi oraşe din judeţele Cluj, Braşov, Suceava, Olt, pentru a ajunge în final la Bucureşti la Sala Teatrelli şi la Sala Radio. Programul recitalurilor din licee şi de la sate a fost unul atractiv, cu piese de mare popularitate şi sensibilitate, menite a-i atrage spre acest gen muzical şi pe cei nefamiliarizaţi cu el.
A fost la început o experienţă temerară, artiştii neştiind dacă publicul îi va primi adecvat, dar după patru ediţii, Horia Mihail spune: „Este un proiect care a debutat, în mintea mea, în urmă cu foarte mulţi ani, sunt aproape 20 de atunci, când întâmplarea a făcut, fiind student, să am o experienţă similară în sate din Germania, împreună cu un prieten, violoncelist. Ei, de atunci şi până acum 4 ani, când am debutat cu această idee în România, am tot întrebat: «Oare la noi se poate, sau nu?» … Şi am fost extrem de mulţumit de faptul că România se înscrie în rândul ţărilor civilizate şi din acest punct de vedere. Am întâlnit nenumărate locuri în care oamenii s-au manifestat cu multă bucurie, cu multă dragoste, pentru ceea ce facem, lucru care mă face să fiu bucuros că există astfel de idei şi că putem să le ducem mai departe.”
Despre reacţiile oamenilor vorbeşte şi Gabriel Croitoru:
„Oamenii sunt dornici să asculte muzică bună, chiar dacă nu sunt educaţi în acest fel. La sate ei lucrează la câmp si ajung seara foarte obosiţi. Nu mai au timp de aşa ceva. Iată însă că acest prilej de a asculta măcar o dată muzică de calitate este binevenit pentru ei. În aceşti patru ani practic am cântat în săli de cămin cultural, nu erau săli de concert, dar unele erau reabilitate, altele se prezentau în condiţii foarte bune şi interesul lumii a fost extrem de mare. A fost o experienţă care merită repetată de câte ori ai ocazia, pentru că, iată, şi maestrul George Enescu făcea acelaşi lucru. El cânta pe front la vremea respectivă, în spitale, încercând să aline un pic din suferinţa oamenilor de atunci”.