Acțiune disciplinară față de judecătorii care au achitat-o pe Mariana Rarinca

Inspecția Judiciară informează, printr-un comunicat publicat pe site-ul instituţiei, că a fost promovată acțiunea…

Acțiune disciplinară față de judecătorii care au achitat-o pe Mariana Rarinca

Inspecția Judiciară informează, printr-un comunicat publicat pe site-ul instituţiei, că a fost promovată acțiunea…

Inspecția Judiciară informează, printr-un comunicat publicat pe site-ul instituţiei, că a fost promovată acțiunea disciplinară față de judecătorii Risantea Găgescu și Damian Dolache de la Curtea de Apel București, cei care au achitat-o pe Mariana Rarinca.

„Inspectorii judiciari (…) au dispus, prin rezoluția din 29 octombrie 2015, exercitarea acțiunii disciplinare față de Risantea Găgescu și Damian Dolache, judecători la Curtea de Apel București, pentru abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) și art. 99 lit. t), raportat la art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/ 2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare”, se arată în comunicat.

În motivarea acțiunii disciplinare s-a reținut că judecătorii au utilizat expresii inadecvate în cuprinsul deciziei penale 733/ A/ 20.05.2015, motivarea fiind în mod vădit contrară raționamentului juridic și de natură să afecteze prestigiul justiției sau demnitatea funcției de magistrat.

„Raportat la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) – au fost nesocotite normele de drept procesual, prevăzute de art. 342, 344-347 din Codul de Procedură Penală, care reglementează procedura camerei preliminare”, arată Inspecţia Judiciară.
Acțiunea a fost înaintată Secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide cu privire la răspunderea judecătorilor în cauză.
Mariana Rarinca, femeia acuzată că a șantajat-o pe șefa ÎCCJ, Livia Stanciu, a fost condamnată definitiv în septembrie de Curtea de Apel București, la trei ani de închisoare cu suspendare.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.