Actorii au jucat doar 75% dintr-o piesă

Actorii Teatrului de Tineret din Piatra Neamţ au oprit pentru câteva minute spectacolul după ce au jucat 75% din piesă. Din respect pentru public au continuat, iar la final spectatorii şi-au arătat solidaritatea, prin minute de aplauze.

Piesa „Cu dragostea nu-i de glumit” s-a jucat, ca de obicei, cu sala aproape plină. Nimeni nu se aştepta însă ca spectacolul să se termine brusc. După ce si-au spus păsul, actorii au reluat spectacolul.

„Din respect pentru dumneavoastră nu vom reduce spectacolul cu 25%, ci vom continua mai departe”, au spus actorii.

La final, aplauzele prelungite au arătat că spectatorii au fost solidari cu actorii Teatrului de Tineret.

„Vom continua astfel de demersuri până când sperăm să se rezolve revendicările noastre. Publicul a aplaudat actorii care au reînceput spectacolul și i-au sprijinit. E o mişcare făcută de toate teatrele din ţară”, au declarat pentru Cotidianul.ro, reprezentanţii Teatrului de Tineret din Piatra Neamţ.

Actorii Teatrului de Tineret din Piatra Neamţ au anunţat că recurg la grevă japoneză de luni. Vor participa la toate repetiţiile şi spectacolele din program, însă vor purta banderole, în semn de protest faţă de măsurile Guvernului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.