Cadoul de Crăciun, cel mai recent film al Ioanei Flora, pe lista scurtă pentru nominalizare la Premiile Oscar 2020
Scurtmetrajul românesc Cadoul de Crăciun, regizat de Bogdan Mureşanu, cu Ioana Flora și Adrian Văncică în rolurile principale, este pe lista scurtă pentru nominalizare la Premiile Oscar 2020, la categoria „cel mai bun scurtmetraj”. Anunțul a fost făcut luni seara de Academia americană de film, care a selectat scurtmetrajul românesc, alături de alte nouă producţii, din 191 de filme calificate în cursa pentru Oscar. Cadoul de Crăciun a fost premiat recent de Academia europeană de film.
Vă invităm să citiți, mai jos, o discuție cu Ioana Flora, actrița din rolul principal feminin, despre filmările pentru Cadoul de Crăciun, despre teatru și film, curiozitate și dorință de explorare ca până acum și în anul ce vine, despre viață…

Actriță de film, teatru și televiziune, Ioana Flora s-a întors de curând de la Berlin, unde Cadoul de Crăciun, în care a jucat anul acesta, în regia lui Bogdan Mureșanu, a primit Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj al Academiei Europene de Film. Performanța vine în continuarea celor 54 de distincții pe care filmul le-a primit în 2019, printre care Premiul pentru cel mai bun film la prestigioasele festivaluri Clermont-Ferrand și Palm Springs. Ioana va sărbători Crăciunul acasă, alături de băieții ei, Luca și Sașa, recreând alături de ei, în prezent, o parte din atmosfera magică a Crăciunului copilăriei, din Banatul sârbesc.

Fiica poetului Ioan Flora, de la care spune că a deprins dorința de a crea și ea ceva, la rândul său, precum și felul în care vede și percepe astăzi lumea, Ioana a primit de-a lungul carierei sale în mai multe rânduri Premiul pentru Cea mai bună actriță, pentru rolurile principale sau secundare pe care le-a interpretat – la Festivalul de la Salonic (pentru personajul din Pescuit sportiv, regia: Adrian Sitaru, în 2007), la Premiile Gopo (în 2009, pentru Periferic, în regia lui Bogdan George Apetri, alături de Premiul Pro Cinema, și în 2016, pentru Acasă la tata, regia: Andrei Cohn), Premiul UCIN (Déjà Vu, în regia lui Dan Chișu, în 2013) sau la Festivalul de la Aubagne (pentru personajul din co-producția olandezo-română A Long Story / Marea Neagră, regia Jorien van Nes, în 2014). Debutul său a fost într-unul dintre rolurile principale din Marfa și banii (regia: Cristi Puiu), alături de Dragoș Bucur și Alexandru Papadopol, primul lungmetraj din cinematografia românească actuală selectat de Festivalul de Film de la Cannes, în 2001, în cadrul prestigiosului program Quinzaine des Réalisateurs.

- Aseară, Academia Americană de film a anunțat selecția scurtmetrajului Cadoul de Crăciun, în regia lui Bogdan Mureșanu, pe lista scurtă pentru nominalizare la Premiile Oscar 2020. Performanța extraordinară vine în continuarea altui moment mare, de zilele trecute, când Cadoul de Crăciuna fost desemnat cel mai bun scurtmetraj european la cea de-a 32-a gală a premiilor Academiei de Film Europene (EFA), organizate sâmbătă seară în Berlin și considerată o competiție echivalentă unor „Oscaruri europene”. Cum a fost la Berlin?
Simpla prezență în acea sală în care erau regizori, actori pe care îi admir profund de ani de zile a fost ceva extraordinar. Să știu ca sunt în aceeași sală cu Juliette Binoche, Pedro Almodovar, Pawel Pawlikovski, Wim Wenders sau Werner Herzog este incredibil. Să ai și șansa să iei un premiu, să simți că faci parte din acea comunitate de creatori e și mai și. Nu ne-am putut decât bucura de această întâmplare minunată.
Ioana Flora și Adrian Văncică în Cadoul de Crăciun, regia Bogdan Mureșanu, proaspăt selectat pe lista scurtă pentru nominalizare la Premiile Oscar 2020
- Când ați filmat? Ne poți spune câteva cuvinte despre colegii din echipă?
Am filmat in primavara lui 2017. Bogdan (n. red.: Mureșanu) a strâns o echipa foarte frumoasă în jurul acestui film. Cred că și-a ales cu grijă oamenii cu care a pornit la drum. Și asta contează mult pentru rezultatul final. Am fost realmente o echipă, în care fiecare a făcut cât de bine ce știa că avea de făcut. Mă bucur mult că acest lucru a fost văzut, plăcut și validat de toți cei care au văzut filmul mai apoi. Cât despre colegii mei actori nu pot să spun decât că Adrian Văncică este și un om și un actor extraordinar. Că Luca Toma, băiețelul care îl interpretează pe Marius, este foarte talentat, iar când un copil actor este foarte bun, este o plăcere să lucrezi cu el. Țin minte că Adrian Văncică îmi zicea în glumă: „Ioana, vezi că avem concurență zdravănă aici”. Bogdan a știut foarte bine cum să ne orchestreze pe toți. Am repetat împreună cu Tudor Platon, care semnează imaginea filmului – atât de sugestivă în a descrie frica, senzația de pericol și nesiguranța din perioada aceea.

- Să ne întoarcem ușor în timp la rădăcinile tale din Banatul sârbesc… Tatăl tău, Ioan Flora, a fost un poet aparte, extraordinar. Ce ai moștenit de la el? Ce ai învățat de la el?
Cred că am deprins dorința de a crea și eu ceva, la rândul meu. Felul în care gândesc și percep lumea. Tata era poet și în timpul liber. Mereu avea câte ceva de notat pe câte o hârtiuță, un șervețel dintr-un restaurant, un caiet. Avea camera sa de lucru și biroul său la care, țin minte, cam aveam interdicție. De unde și curiozitatea sporită. Mică fiind, mă mai jucam acolo pe ascuns. Odată m-am semnat cu un stilou, direct pe birou. Iar el știa, oricât de discretă încercam să fiu, când cotrobăiam prin lucurile lui. Era ceva sacru în gândirea lui despre poezie. În camera aia, în mașina lui de scris, în cărțile lui din bibliotecă. Așa îmi privesc și eu meseria. Cred că trebuie să lucrezi mereu cu tine, munca ta nu se oprește niciodată. Mereu privea lumea, mereu observa. Cred că asta este moștenirea valoroasă pe care o am de la el.
- Ce îți aduci aminte din copilărie, legat de el? Cum erau Crăciunurile și Anul Nou?
Sărbătorile în Banatul sârbesc erau magice. Le petreceam mereu alături de bunicii din partea tatălui. Bunica gătea mult, ninsorile erau abundente mereu, iarna era iarnă. Bradul, cadourile, focul din sobe, o liniște și o ordine a lucturilor. Așa țin eu minte tot ce e legat de copilăria mea. Pe bunica am iubit-o foarte mult. Țin minte că târgul de Crăciun din satul bunicilor era momentul pe care îl petreceam împreună. Mă lua de mână, îmi cumpăra toate micile atenții de acolo, de la clame și mărgele, la bombonele și prăjituri.

Ioana Flora în copilărie
- Ai doi băieți minunați. Cum sunt Luca și Sașa, acum deja adolescenți? Ce îți dorești pentru ei anul viitor?
Sunt două ființe pe care, dincolo de faptul că le iubesc și sunt mereu recunoscătoare pentru că există în viața mea, le admir. Îi admir pentru felul în care gândesc, în care știu să își exprime emoțiile, gândurile. Le urmăresc fiecare etapă cu grijă. Adolescenții sunt vulnerabili, se întâmpla atâtea schimbări în perioada asta, încât îmi dau seama că noi, ca adulți, fie că suntem părinți, profesori sau rude, trebuie să le fim alături, mai mult ca oricând. Ce îmi doresc pentru ei este să fie sănătoși și bucuroși.
- Cum veți sărbători Crăciunul și Anul Nou?
După un an destul de plin și cu multe călătorii, ne-am decis să stăm acasă la final de an, ceea ce e un gând foarte reconfortant.
Pe lângă festivalurile și filmările pentru care am călătorit în 2019 – am fost plecată cu filmele Cadoul de Crăciun, în regia lui Bogdan Mureșanu, Lebensdorf, în regia lui Vali Hotea – film care a fost realizat parțial în Berlin, Zavera, în regia lui Andrei Gruzsniczki – care rulează chiar acum în cinematografe – am ținut, împreună cu regizoarea Iulia Rugină, o tabără-workshop de film și actorie extraordinar de frumoasă la Seattle, proiect realizat împreună cu American Romanian Cultural Society, din Seattle. Iar Luca și Sașa au fost și ei participanți la tabără. Mi-am dorit, și îmi doresc în continuare pentru ei, să le arăt lumea și posibilitățile pe care le au. Îmi doresc să aleagă ce vor face și încotro se vor îndrepta, în cunoștință de cauză. Au fost fascinați de oraș, de această „altă lume” pe care au descoperit-o.

Mă gândesc de acum la împodobirea bradului, la biscuiți cu aromă de scorțișoară, la serile liniștite cu miros de portocale.
- Ești un om care muncește foarte mult. Cu ce gânduri profesionale, dar și personale, ai pornit la începutul lui 2019 și cum vezi totul acum, la final de an?
Ce mi-am dorit dintotdeauna și ce îmi doresc în continuare este să am constanță în lucru. Mi se pare că așa pot dobândi coerență, dacă lucrez mereu și cât pot eu de bine. Acest termen de „muncesc mult” este pentru că sunt genul de actor care poate evolua dacă încearcă, învăț doar lucrând. Spun asta pentru că există și un alt tip de actor, cel care nu își pierde strălucirea și meștesugul, chiar dacă face pauze. Pentru mine este valabilă prima variantă. Ceea ce mi-am dorit pentru 2019 a fost să lucrez cât mai mult și spornic, ceea ce a început să se întâmple în a doua parte a anului.
- În ce spectacole te putem vedea în 2020?
Voi continua să joc Neverland, la Apollo111, one woman show-ul regizat de Iulia Rugină și Mult zgomot pentru nimic, în regia lui Andrei Șerban, la Teatrul de Comedie. Mă bucur foarte tare de fiecare reprezentație cu Neverland, pentru mine e ca o sărbătoare când mă îndrept spre teatru. Este un spectacol gândit ca un film, jucat pe o scenă de teatru. Folosim multe mijloace de film, este povestea unui singur personaj care traversează 17 ani din viața sa, începând cu vârsta de 16 ani. Este o tehnică de joc de film. Spectacolul fiind multimedia, cu multe proiecții, sunet preînregistrat, scene prefilmate, ca spectator ai senzația că faci parte din universul Alexandrei, protagonista poveștii. Este povestea unui om, de la adolescență la maturitate, în strânsă legătură cu evenimentele sociale și politice din România acestor ani. Iar Mult zgomot pentru nimic este o comedie cu multe intruziuni în socialul și politicul actual, o marcă veritabilă Andrei Șerban, care merită să fie văzut.
- Ce te nemulțumește la societatea românească de azi?
Am mai spus acest lucru și îl repet. Tot ceea ce am eu de spus se petrece pe scenă sau în film. O parte din gândurile mele – și ale Iuliei Rugină – despre societatea românească se regăsesc în spectacolul Neverland. Este modul în care pot eu să îmi exprim îngrijorarea despre ce simt că ar trebui să funcționeze mai bine. Așadar, cu drag, vă invit la teatru.
- La ce visezi în anul care vine?
Dintotdeauna am preferat să mă las surprinsă, mai degrabă, decât să îmi fac planuri. Dacă este să îmi doresc ceva, este să am aceeași pasiune, curiozitate și dorință de explorare ca până acum.
Ar trebui sa vorbim despre civilizatie nu despre necivilizatie.
@Adrian&Marele Urs: Va intreceti in minciuni ca doi b.o.z.g.o.r.i fara minte dar plini de tupeu ce sinteti. In secolul 4, nu era picior de slav in Balcani, probabil nici macar la nord de Dunare, migratia slava incepind cu secolul 6. Demografia Banatului: 1774: 58,55% romani, 26,61% sirbi si greci, 14,11% germani, 0,64% unguri; 1840: 55,34% romani, 19,42% sirbi, 19,42% germani, 5,83% unguri; 1910: 37,42% romani, 17,97% sirbi, 24,50% germani, 15,31% unguri (https://en.wikipedia.org/wiki/Banat). Romanii sint deci majoritari din secolul 18 pina in secolul 20 iar ungurii, in toata aceasta perioada, sint cei mai putin numerosi.
banatul o fi fost unguresc, turcesc, dar sârbesc niciodată, Nici chiar azi.. Acolo nu stau decât maghiarii dintotdeauna și suportă imbecilitățile unor nații primitice ortodoxe, balcanice,. care se cred prostește stăpâni..
„Banatul Sarbesc” este un pleonasm.
Cand Maria Tereza a desecat Banatul si apoi l-a populat cu oameni din Imperiu nu existau rumani in Banat ci doar sarbi.
Ei erau acolo dinainte de 400 en si de atunci s-au adaptat la viata in mlastina (cu gazul de mlastina). La prima incercare a Mariei Tereza de polulare a zonei cu oameni din Imperiu (muncitori) acestia mureau pe capete din cauza gazului de mlastina. Dupa ce a desecat mlastina a putu popula zona cu oameniu din imperiu (evident, nu si cu rumani).
Deci Banatul a fost sarbesc inainte de a-l dezvolta Maria Tereza. Aaaa, ca ulterior rumanii au invadat Banatul (ca sa mananca si gura lor ceva pe acolo unde se castiga bine) este alta poveste.