Acuze de „curvăsărie” la PDL

Senatorul PDL Iulian Urban, vicepreşedinte al Comisiei juridice din Senat, a declarat miercuri, după trecerea legii de funcţionare a ANI, că este scârbit de manevrele făcute chiar de partidul din care face parte, laolaltă cu celelalte partide parlamentare.

De cotidianul.ro - Autor

Pedelistul Urban, de profesie avocat, nu s-a sfiit să presare declaraţia sa cu cuvinte şi acuzaţii foarte dure: „Curvăsărie curată! Marţi, 29 iunie, am stat până seara la 20.00 în Parlament, să votăm la SRR (eu nu nu am votat, ca să ne înţelegem) reprezentantul UDMR. Reţeta clasică a fost… servită mereu credulilor şi naivilor parlamentari PDL. Ce dacă UDMR se împotriveşte trecerii la Parlamentul unicameral, ce dacă au castrat Legea ANI, ce dacă au trântit la CCR legile austerităţii? Ei bine, trocul ordinar a fost de fapt altul. Să se susţină candidatul UDMR la SRR, iar în contramăsură, a doua zi, adică astăzi, 30 iunie 2010, în Senat, UDMR, prin senatorul Frunda, să fie vioara întâi a circului jalnic la finalul căruia cererea de reexaminare a Preşedinţiei României să fie respinsă. Pentru că, de fapt, UDMR face acele jocuri politice pe care unii din PDL nu le pot face la lumina reflectoarelor!”.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.