Un vechi vis al pictoriței Adelia Bogdan, de a vernisa o expoziție personală în București, la Cercul Militar Național, s-a împlinit ieri, la frumoasa vârstă de 81 de ani.
Este vorba despre expoziția intitulată Radiografie Colorată, care propune – în 23 de lucrări – o reinterpretare artistică a anatomiei umane. Prima uzină – celula, Haos aparent – neuronul, sunt numai două exemple de titluri, care ascund un tâlc și o poezie aparte.
“Expoziția propune o călătorie prin corpul uman – într-un amestec de anatomie și culoare, aceasta devine artă picturală”, explică pictorița.
După expoziții personale și participări la expoziții colective în anii ’60 și ’80, din anul 2015 Adelia Bogdan are o prezență constantă pe simeze, organizând, la Centrul Cultural Pitești, câte o expoziție în fiecare an.
“Adelia Bogdan caligrafiază datele realului și le nuanțează în funcție de variatele sale disponibilități afective. De regulă, regimul cromatic este solar, cald, mizând pe o nedisimulată bucurie a comunicării”, afirmă criticul de artă Valentin Ciucă.
“Adelia Bogdan a reușit să creeze prin lucrările sale un dialog între interioritate și exterioritate, să treacă de la lumea formelor la cea a simbolurilor”, apreciază poeta Denisa Popescu, Biblioteca județeană Pitești.

“La prima vedere încadrăm tablourile Adeliei Bogdan în picto-poezie. Cu un bogat univers tematic, ea transfigurează datele realului într-un melanj de culori”, spune Allora Albulescu, poetă, președinta Fundației Literare “Liviu Rebreanu”, Pitești.
Expoziția este deschisă în perioada 3-15 iulie 2018 în București, Cercul Militar Național, Sala Rondă.