În toate planurile de pace pentru Ucraina care au apărut în ultimele zile, aderarea la UE este un element comun. Aderarea la UE pare să fie garantată pentru Ucraina. Nici Vladimir Putin nu se opune: ”Cât privește aderarea Ucrainei la UE, noi nu am obiectat vreodată”, i-a spus Putin premierului slovac Robert Fico, în septembrie anul acesta. Ba chiar este posibil ca Rusia să-și dorească aderarea cât mai rapidă a Ucrainei.
Ucraina, un Făt-Frumos al rapoartelor Comisiei
Ucraina, alături de Republica Moldova, a primit statutul de țară candidata la aderare la scurt timp după invazia rusă din 2022. În decembrie 2023 au început negocierile pentru aderare. De atunci, Ucraina a crescut precum Făt-Frumos în rapoartele Comisiei Europene – în nici doi ani pare să fi făcut progrese spre aderare cum nu au făcut țările din Balcanii de Vest într-un deceniu. Ucraina are progrese pe toate cele 33 de capitole, în ciuda războiului. Comisarul pentru Extindere, slovena Marta Kos, aduce o mulțime de laude și spune că este ”o perspectivă foarte realistă” ca Ucraina să devină membră UE chiar până în 2030. Aproape că ținta 2028, fixată de guvernul de la Kiev, pare și ea posibilă. ”Nicio țară candidată nu a implementat atât de multe reforme ample în vreme de război”, spune Kaja Kallas, șefa diplomației UE.
Corupția, un fleac
Pe 4 noiembrie, ultimul raport al CE privind progresul Ucrainei pentru aderare era plin de stegulețe verzi la o mulțime de capitole – inclusiv piața internă și chiar sănătate. La doar o săptămână, în Ucraina izbucnea, după rapoartele agenției anticorupție (NABU), marele scandal de corupție din domeniul energetic – schema de deturnare de fonduri de 100 de milioane de euro de la Energoatom, condusă de un fost amic al președintelui Volodimir Zelenski. Iar cu puțin înainte, guvernul era cel care îl acuza de corupție pe fostul șef al Transelectricii din Ucraina, de data aceasta spre indignarea ONG-urilor și opoziției politice, care vorbeau de apariția unei noi oligarhii controlate de Andrii Iermak, șeful cancelariei prezidențiale.
Chiar și așa, Bruxellesul a reacționat cum nu a făcut-o vreodată în cazul României sau Bulgariei în perioada ante-aderare – apărând Ucraina. ”Investigația arată că organele anticorupție există și funcționează în Ucraina”, a spus un purtător de cuvânt al Comisiei. Însă agenția, parchetul și tribunalul anticorupție (această ultimă instituție există doar în Armenia) puteau să nu mai existe sau să aibă un rol mult mai restrâns, dacă guvernul Zelenski trecea reformele propuse în această vară. Comisia nu mai menționează acest episod ”anti-european”.
Nu Orban, ci Ucraina este elefantul din încăpere
Laudele adresate constant Ucrainei par să nu țină cont de elefantul din încăpere, spun mulți analiști – opoziția Ungariei lui Viktor Orban față de aderarea Ucrainei. Dar nu este așa. În primul rând, sondajele dau Fidesz perdantă la alegerile din aprilie 2026. Este o probabilitate mai mare ca oricând ca Viktor Orban să nu mai fie premier, iar rivalul Peter Magyar, deși un disident din Fidesz, are o poziție mai pro-europeană. Apoi, Comisia Europeană și liderii politici lucrează la Bruxelles pentru eliminarea regulii unanimității la închiderea capitolelor de aderare, țintind chiar și la eliminarea consensului pentru primirea unui nou stat membru.
De fapt, elefantul din încăpere este Ucraina, iar multe state europene preferă să se ascundă în spatele lui Viktor Orban. Nu e nimic nou. A făcut-o și România, în cazul legii ucrainene a educației din 2017, care prevedea învățământ doar în limba ucraineană începând cu gimnaziul, preferând să lase Ungaria să se ocupe de retorica ”grea”. Eliberați de greutatea funcției, eurocrații spun însă lucrurilor pe nume. „Oricine a avut vreo legătură cu Ucraina știe că aceasta este o țară coruptă la toate nivelurile societății. În ciuda eforturilor sale, nu este pregătită pentru aderare; are nevoie de procese masive de reformă internă”, a declarat Jean-Claude Juncker, fost presedinte al Comisieie Europene, într-un interviu pentru Augsburger Allgemeine, in 2023.
UE nu găsește 60 de miliarde de euro, dar va găsi 190 pentru aderare
În 2009, la lansarea Parteneriatului Estic, la București exista o nemulțumire: această inițiativa a Poloniei și Suediei lega calea europeană a Republicii Moldova de Ucraina, nu de Balcanii de Vest – calea socotită mai rapidă și sigură – ci de Ucraina. Ucraina era văzută ca o piatră de moara legata de piciorul mai micului vecin. Războiul (din 2014 și până acum) nu schimbă această percepție a Ucrainei decât la nivel retoric și al virtuții ostentative a liderilor politici. Dimpotrivă, Ucraina este o povară și mai mare.
Lăsând la o parte reconstrucția țării – estimată la mult peste 500 de miliarde de euro – Ucraina ar fi de departe cel mai mare beneficiar net al fondurilor UE. Estimarea Institutului German pentru Economie, făcută pe actualul cadru financiar multianual al UE, este că Ucraina ar primi între 130 și 190 de miliarde de euro în șapte ani. Estimarea think tankului Bruegel de la Bruxelles este de peste 136 de miliarde de euro. Pe același buget pe șapte ani, România s-a calificat pentru 47 de miliarde de euro, iar Polonia pentru 109 miliarde de euro. În acest moment, UE nu poate găsi circa 60 de miliarde de dolari pentru a ține vreme de un an Ucraina pe linia de plutire și liniile frontului, fără sprijin masiv american.
Apetitul pentru extindere scade
Aderarea Ucrainei ar însemna reducerea acestor fonduri pentru actualii beneficiari neți. Sondajele din această vară din Polonia arată că 42% din cetățeni consideră că Varșovia nu ar trebui să susțină aderarea Ucrainei la UE, iar 35% sunt pentru. În 2022, după invazia rusă, aderarea la UE era susținută de 85% dintre polonezi. Tendința este evidentă. Iar dacă în țările beneficiare nete ale fondurilor UE explicația ține de banii europeni, în țările vestice cetățenii sunt reticenți din cauza imigrației. În Franța și Austria, majoritatea cetățenilor nu vor ca UE să se extindă, în vreme ce ascensiunea Alternativei pentru Germania sugerează aceeași tendință și în Germania.
NATO a fost ”calea regală” spre aderare la UE
Apoi este războiul. Legal, Tratatul UE nu împiedică aderarea unei țări care se află în război. Însă aderarea presupune stabilizare, reforma instituțională și reconstrucție post-conflict. Adică războiul trebuie să înceteze. Cu o ”pace justă”, spun capitalele europene, iar acest lucru este și mai dificil. Câtă vreme conflictul continuă, aderarea Ucrainei la UE este iluzorie. Apoi, așa cum arată mulți analiști realiști, Rusia nu va avea interesul ca Ucraina neocupată să devina o poveste de succes și va acționa pentru a împiedica reușita integrării europene.
Viktor Orban a observat că această amenințare a existat ori de câte ori au fost admise țări care aparțineau anterior fostului bloc socialist. De aici și soluția ca aceste țări să fie admise mai întâi în NATO, garantând astfel securitatea militară. ”Prin urmare, UE nu a trebuit să se ocupe de acest lucru, toată lumea știa că Ungaria, Polonia, Lituania, România și altele erau membre NATO, unde se aflau granițele lor, și că vor rămâne membre NATO, deoarece NATO, inclusiv Statele Unite, garanta acest lucru cu toată puterea sa militară”, spune Orban. Or, in cazul Ucrainei, varianta NATO este exclusa de Statele Unite, fapt acceptat tacit de Europa.
Naționalismul ucide sau naționalismul salvează?
Iar apoi vin monștrii creați de război. În iulie 2022, la câteva luni după invazia rusă, Europol atrăgea atenția asupra traficării ”unei cantități semnificative de arme” din Ucraina în țările UE. Iar armele alimentează criminalitatea în Europa și nu numai, inclusiv terorismul. După peste trei ani de război, alimentarea acestui fenomen nu poate fi decât mai puternică. Iar cea mai mare problema la frontierele UE poate fi tocmai cu o țară candidată la aderare.
Urmează naționalismul. În Ucraina a curs sânge și s-a consolidat o națiune. Naționalismul a salvat și continuă sa salveze Ucraina în fața Rusiei. În Europa, naționalismul este tratat mai degrabă ca un flagel care trebuie cel puțin controlat strict, daca nu eradicat. Experiența vest-europeana, pe valorile căreia s-a construit UE, arată că naționalismul este vinovat de cele mai grave conflagrații mondiale. În țările membre central și est-europene, el a fost văzut ca o formă de rezistență în fața URSS. Este pregătită Ucraina, cu o generație crescută în război, să renunțe la naționalismul ucrainean – în politică, în școli – în vreme ce Rusia pândește la noile frontiere pentru un posibil nou atac?
Nimeni nu vrea oficializarea UE cu mai multe viteze
Comisarul pentru Extindere Marta Kos a declarat că nu-și dorește ”să fie pomenită drept comisarul care a adus cai troieni in UE”. Era o remarcă legată de aderarea la UE a Ungariei, unde apoi s-a dezvoltat regimul Viktor Orban. Dar a fost făcută cu bătaie lungă, vizând și Ucraina, Republica Moldova, inclusiv ”campionii” procesului de aderare – Muntenegru și Albania. Soluția sugerată la Bruxelles este cea a unei aderări limitate la UE – fără drept de vot în Consiliu în domeniile în care țara trebuie să mai facă progrese și cu clauze de activare rapidă și fără unanimitate a suspendării totale a dreptului de vot în cazul unor derapaje interne. Aceasta ar însemna că Ucraina va fi un stat ”de mâna a doua” în UE, un lucru respins explicit de președintele Zelenski. Oficializarea unei Europe cu mai multe viteze și a cercurilor concentrice ar alimenta frustrările în Ucraina și implicit naționalismul.
Capcana retoricii despre aderare revine
La începutul anilor 2000, când în 10 state central și est-europene toată politica și presa se învârtea în jurul stegulețele verzi acordate contabilicește de Bruxelles și jurul câte unei virgule din rapoartele Comisiei Europene, în Europa de Vest circula teoria ”capcanei retorice” în care a căzut UE cu a sa politică de extindere spre Est. De la Actul Final de Helsinki, în 1975, liderii europeni au susținut retoric disidențele anticomuniste din Est, repetând că Estul trebuie să se întoarcă ”acasă”, știind însă că asta este imposibil. Însă după 1990 Estul a cerut să revină ”acasă”, iar Vestul s-a văzut prins în acea ”capcană a retoricii”, unul dintre elementele care a împiedicat o extindere selectivă, cu costuri mai mici, a UE spre Est.
Acum, liderii guvernelor și partidelor de mainstream din Europa adoptă o retorică similară față de Ucraina. Muntenegru, Republica Moldova și Albania – cu populații cât ale unei metropole europene – au șansa lor. Însa în cazul Ucrainei, Bruxellesul va trebui să inventeze un nou Viktor Orban în spatele căruia să se ascundă dincolo de 2026.
Ukrania va fi calul troian de dezmembrare al UE.. Astia de la Kiev se cred imperiali, vor aduce toate relele posibile in UE. Mai bine sa intre cit mai tarziu.