Adevăr și isterie în era inteligenței artificiale

De la motor de căutare la Terminator?

Inteligența artificială e doar un motor de căutare mai sofisticat, spun unii. Alții o văd ca pe începutul sfârșitului, un „Terminator” digital care ne va subjuga. Între sarcasm și spaimă, se conturează o întrebare reală: cât de aproape este AI-ul de a controla lumea și cât e doar un
mit tehnologic?

Nu, AI-ul nu este doar un motor de căutare

Una dintre cele mai răspândite idei greșite este că AI-ul ar fi doar un Google mai bine ambalat. În realitate, diferența e uriașă. Motoarele de căutare indexează pagini și returnează linkuri; ele nu înțeleg ce spun și nu produc nimic nou. Modelele de inteligență artificială, în special cele generative, funcționează diferit: ele sintetizează, reformulează și creează informație originală, pornind de la un volum imens de date procesate.
Mai mult, aceste modele nu se limitează la text. Ele pot genera imagini, cod, muzică, design sau strategii logice — lucruri care nu existau anterior în forma produsă. A le reduce la funcția de căutare e ca și cum ai spune că un medic neurochirurg e doar un maseur ceva mai
complex.

Dar nici nu este (încă) un «Terminator»

La celălalt capăt al spectrului se află panica distopică. Inteligența artificială va deveni conștientă, se va emancipa de sub controlul uman și va decide că omenirea este un obstacol — spune narativul popular inspirat din filmele SF. Problema este că, deși fascinante, aceste scenarii sunt deocamdată pur speculative.
Modelele de AI actuale nu au conștiință, nu au scopuri proprii, nu „vor” nimic. Ele sunt sisteme statistice complexe care anticipează răspunsuri probabile la întrebări formulate în limbaj natural. Da, sunt impresionante. Dar nu au voință, motivație sau capacitatea de a
acționa independent în lume.

Riscul imediat nu e AI-ul, ci cine îl folosește

Adevărata amenințare în acest moment nu este că AI-ul va „prelua lumea”, ci că va fi folosit de oameni — sau instituții — fără etică. Tehnologia este o unealtă. În mâinile greșite, poate deveni o armă informațională sau un instrument de control în masă. Deja vedem efecte concrete: manipulare politică prin algoritmi de recomandare, deepfakeuri credibile, supraveghere invazivă, decizii automate în justiție sau în finanțe, fără transparență sau responsabilitate. Nu AI-ul este problema, ci cine scrie codul, cine deține platformele și cu ce scopuri le pune în funcțiune.

Între fascinație și ignoranță: o societate nepregătită

Există o fascinație naturală față de AI, dar și o ignoranță periculoasă. Mulți oameni își imaginează AI-ul fie ca pe un asistent magic care răspunde instantaneu la orice întrebare, fie ca pe o entitate malefică ce urmează să se ridice împotriva creatorului său. Realitatea este mai tehnică și mai plictisitoare decât ambele variante.
Pentru a evita să fim victimele propriilor iluzii, avem nevoie de:
– educație digitală reală, nu doar folosirea de aplicații;
– reglementări etice și legale clare;
– implicarea societății civile în controlul democratic al dezvoltării tehnologice;
– transparență din partea marilor actori tehnologici.
Concluzie: între glumă și luciditate
Discuția de față a început cu o glumă — dacă AI-ul simulează inteligența, înseamnă că oricine simulează ceva e AI? — dar ne-a dus într-un punct serios: tehnologia nu e nici glumă, nici blestem. Este o provocare care ne obligă să fim mai atenți, mai responsabili și mai implicați.
Inteligența artificială nu va salva lumea, dar nici nu o va distruge — decât dacă noi o lăsăm să o facă. Puterea de decizie rămâne, cel puțin deocamdată, la oameni. Să nu o cedăm pe tăcute, amăgiți de confort sau de mirajul progresului fără costuri.

Viorel Ioniță