Adevărata miză a alegerilor locale

Cîteva milioane de români cu drept de vot s-au dus sau se vor duce duminică la urne pentru a alege cîteva mii de primari şi alte cîteva zeci de mii de consilieri locali. Evenimente pentru fiecare dintre localităţile din România. Cu toate acestea, uitîndu-se la televizor, oamenii au impresia că mai important pentru ei nu este cine va fi primarul localităţilor lor, ci dacă Gabriela Firea va rămîne primarul Capitalei sau locul ei va fi luat de Nicuşor Dan!

Din acest punct de vedere, şi pentru mine, craiovean născut în Giurgiţa, alegerea primarului Craiovei nu este o miză. Nu pentru că nu mă interesează cine va fi viitorul primar, ci pentru că mi-am concentrat şi eu atenţia, ca atîţia alţii, la ceea s-a întîmplat în această campanie la Bucureşti.

Poate vă surpinde afirmaţia mea despre campania din Bucureşti pentru că nu a existat o campanie electorală adevărată în Bucureşti. Fără vreo confruntare cu candidaţii faţă în faţă, campania electorală este chiar ca o nuntă fără lăutari.

Dar o asemenea campanie electorală seacă nu este o premieră, căci, nu cred să fi uitat cineva, am avut recent chiar o campanie electorală pentru Preşedinţie în care actualul preşedinte, Klaus Iohannis, a refuzat orice dezbatere directă cu contracandidatul său, Viorica Dăncilă. Şi – precizare importantă – Iohannis a refuzat orice dezbatere nu pentru că i-ar fi fost frică de Dăncilă, pe care ar fi învins-o categoric în orice situaţie, ci ca semn incredibil că îşi poate permite să facă orice, să sfideze pe toată lumea, să încalce toate cutumele democratice FĂRĂ SĂ I SE ÎNTÎMPLE CEVA!

A devenit, aşadar, un model acest gen de campanie electorală antidemocratică, pe care poporul, jurnaliştii şi chiar adversarii l-au acceptat tacit, lăsînd să se nască o nouă cutumă, una care anunţă sfîrşitul erei democratice şi începutul uneia noi, al cărei nume încă se zbate în minţile noastre.

De aceea, pentru mine, alegerile acestea nu au ca miză răspunsul la întrebarea: cine va ieşi primar? Sigur, numărătoarea voturilor va scoate la iveală în fiecare localitate cîte un nume care va deveni eroul local al zilei. Foarte bine!

Marea mea întrebare este, însă, cum a fost posibil ca însuşi Preşedintele României să calce în picioare Constituţia şi să-l invite pe unul dintre candidaţii la primăria Capitalei pentru a-i oferi susţinere publică? Nu am cum să uit şi nici nu vreau să uit acest episod pentru că el va avea bătaie lungă şi va avea consecinţe nebănuite în viitorul apropiat.

Logic ar fi ca a doua zi după alegeri, indiferent de rezultat, să se declanşeze procedura pentru suspendarea lui Klaus Iohannis! Nu se va întîmpla, dar asta nu mă împiedică să pledez pentru această logică imposibilă pentru că încă mai cred că respectarea unor principii bătute în cuie de Constituţie este singura cale care ne ţine în limitele democraţiei.

Sînt încă uimit cum putem să-i îngăduim unui Preşedinte să încalce atît de flagrant Constituţia, iar presa să consemneze acest fapt ca pe o ştire banală, fără s-o dezbată, s-o întoarcă pe toate feţele zi şi noapte, chiar şi în ziua alegerilor! Naiv cum sînt, aş fi vrut ca orice întîlnire a presei cu Klaus Iohannis să înceapă cu o referire la acest episod, cu o hărţuire, în cel mai propriu sens al cuvîntului, să nu fie lăsat să spună nimic pînă nu lămureşte ce a avut în cap cînd l-a chemat la Cotroceni pe Nicuşor Dan.

Fără o astfel de atitudine a unei prese adevărate, poate că este normal ca şi Iohannis să se simtă, aşa cum scria Pamfil Şeicaru, „ca o apă care nu este strînsă între maluri solide” şi să facă ce vrea. Dar – cînd şi cum nu mai ştim exact – presa noastră a devenit în ultimii ani căţeluşul de companie al Puterii, deşi ne amăgim că ar fi în continuare cîinele de pază al democraţiei!

Sigur că ar fi de dorit ca Opoziţia să ţină acest subiect în zona de interes public, dar nici de la politicieni nu mai avem astfel de aşteptări, căci, din păcate, Sistemul a reuşit să penetreze partidele în aşa hal, încît pare mai uşor să numeşti politicienii care nu sînt înregimentaţi, decît să-i depistezi pe cei care fac parte din Sistem.

În aceste condiţii, tot spectacolul alegerilor din această zi nu face altceva decît să ne arate cum vor fi şi celelalte alegeri ce urmează. Aşa-zisa emoţie, cultivată artificial pe televiziuni, nu este decît o mascaradă.

În realitate, astă seară, începînd cu primele exit-poll-uri, singurul răspuns pe care îl aşteptăm cu interes este cel căzut din întrebarea: reuşeşte Iohannis să demonstreze că el şi Sistemul pot să înlocuiască democraţia?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Ion Spânu 1818 Articole
Author

18 Comentarii

  1. Fraza „… ci ca semn incredibil că îşi poate permite să facă orice, să sfideze pe toată lumea, să încalce toate cutumele democratice” trebuia sa se termine aici pentru ca nu de frica ar trebui sa stie Presedintele ci de caracter impecabil de om de stat. Si apropos de caracter, aparent off topic, tocmai am citit ca mama fetei disparuta, a avut taria proprie numai unor persoane super puternice de a-l privi pe monstrul vinovat de disparitia fetei ei, in ochi. O astfel de tarie de caracter intalnita la aceasta femeie ar trebui sa o regasim la oamenii nostri de stat. De fapt, niste fatalai cum bine le spune Dana Budeanu.

  2. CARE DEMOCRATIE? In afara de discutii si analize politruce se pare ca aceasta poolime nu poate vedea ADEVARUL. Ori nu poate ori nu vrea, ori este …nu am cuvinte. DUMNEAVOASTRA DISCUTATII DE POLITRUCIE CAND ROMANII AU DREPTURILE FUNDAMENTALE SUSPENDATE DIN MARTIE ?? ACTIVAREA ART. 15 CEDO VA SPUNE CEVA ?? DESPRE CE DOAMNE IARTA-MA VORBITI AICI? Smenuri politruce? BJAAAAIIII ASTIA AU INSTITUIT CEA MAI CRANCENA DICTATURA TIP CHIA DIN LUNA MARTIE SI VOI BLABAITI POLITICA ! RUSINE ! AU MURIT TINERI IN `989 STIGAND SI CREZANFD IN LIBERTATE ! UN NEAM DE SLUGI SI DE IDIOTI UTILI CE-AM AJUNS ! DE IMBECILI SI INCOMPETENTI ! UNDE ESTI TU TEPES DOAMNE…??

  3. Eu spun ca trebuie sa incetam sa mai privim Romania ca pe o tara democratica.
    Eu zic sa incetam sa mai speram ca noroiul se transforma in ciocolata si zapada troienita in frisca.
    Democratia a murit cand Petrov a fost uns presedinte furand peste noapte voturi la Paris si prin diaspora, cand dupa un referendum a fost dat afara si a ramas pe pozitie la interventia baronilor din UE.
    Cand PSD a fost crucificat pentru ca nu era pe placul stapanilor din UE, cand LCK a scapat ( a fost extrasa din Romania) si unsa mare procuror Ieuropean.
    Chiar nu merita sa mai pierdem timpul cu alegeri, democratie, constitutie, roscam sa fim penibili.
    Scapa cine poate, cine se adapteaza mai bine si PUNCT.

  4. Din câte se pare, televiziunile străinilor din fruntea țării au făcut ciocul mic. Nu-și mai rup hainele dupe ele, nu mai aruncă cu batistuta mov in câini. Prietenii știu de ce! Și Rărutu in frunza rara s-a dat la fund! La fundul mocirlei!

  5. Foarte bun articolul, dar gresita poza.
    Cine se uita in fuga peste titlu trage cu totul alte concluzii decit dorea autorul.
    Adica „haideti sa-l votam pe Mucusor Plicusor pentru ca pe el il iubeste tradatorul national, boul baltii pe care l-am votat anul trecut de imbecili ce am fost sintem si vom fi multa vreme de acum inainte” !

  6. Cei de la putere fac asta pentru ca li se permite.Credeti ca dupa alegeri cum spune D-nul Spinu, va iesii vreun cetatean sa ceara demisia lui Johannis?Nu ma refer la vre-un cetatean politician ,ci la cetateanu ,X,Y Z, cel ce plinge ca e coruptie, e foamete , preturile sunt mari, salariile si pensiile sunt mici.Nu, nu va iesi nimeni pt ca nu au ordin.Nu din cauza serviciilor ,a politicienilor este Romania cum este.Ci pentru ca poporeanu roman e mai preocupat de cum se injura Base cu Plicusor, Colacu cu Johannis ,Fire cu Stirea etc.Johannis nu este la Cotroceni pentru ca l-au uns serviciile ,ci pentru ca voi l-ati votat.Base nu a fost primar 5 ani ,apoi pres 10 si a hingherit tara cum a vrut sticla lui de Vodka ,pt ca el s-a propus, ci pentru ca l-ati votat.Romanii au ajuns ca nici macar atunci cind conteaza pentru putere -adica perioada alegerilor- nici atunci nu isi mai exercita puterea colectiva ,ci doar se injura uni pe altii si il voteaza pe Nelu,Petre ,Johy ,Lucovid etc doat pe principiul lui # Ba pe-a mati#.Asta semanati ,asta mincati

  7. „Premierul Ludovic Orban a încălcat legea electorală făcînd campanie pe față în provincie, sîmbătă, 26 septembrie 2020, cînd e interzis așa ceva.
    A reacționat la asta doar PSD.

    Absența reacției din partea celorlalte partide, a societății civile (unde sînt ONG-urile care supravegheau strașnic alegerile din România doar cînd le organiza PSD?), a presei independente transformă și în cazul lui Ludovic Orban anormalul în normal.”I. Cristoiu

  8. Dle Spanu, incerc de o relativ lunga perioada sa va plantez niste jaloane in ce priveste logica si tehnica analitica pt ca
    va apreciez travaliul mai presus de criticile uneori exagerate, din punctul Dvs de vedere. Individul care va preocupa a incalcat constant Constitutia imediat dupa ce folosindu-se de ea a ajuns in Deal plasat de Securitate. De aceea, afirmatia
    ca oricum castiga in 2019 e deplasata neinsotita fiind de aceasta motivare, mai ales ca i-a fost opusa tot o cominternista
    ca si in 2014 agentul Securitatii basoiste Del Ponte. Cealalta afirmatie deplasata e ca „noi nu l-am suspenda”, cand in mod clar nu au vrut nici cominternista si nici tractoristul legendat in locul ei!!! Chiar nu va poate convinge nu numai realitatea diversiunilor in lant din 2012 care au cunoscut punctul culminant din 2017, pe o orizontala pana azi? Dragnea a fost blocat de conservele din PSD si conserva alterata Tartariceanu de fiecare data cand a vrut sa declanseze procedura de suspendare, iar cominternistii Danceala si Ciuciuolacu au respins constant aceasta alternativa cu o marsavie care mie cel putin mi-a jignit inteligenta: „ca nu vor sa arunce Romania in haos”!? Romania fiind in haos din 2014, blocajul tarii
    datand din 1945 si continuat dupa 1989…Ce a declarat ieri pentru a suta oara agentul Seku baso-yoha-niste Ciuciuolacu? Ca nu se pune in niciun caz problema suspendarii!? Are vreo tangenta acest tractorist infam cu poporul roman sau invers?

  9. Democratie? A zburat puiul cu ata fara sa anunte sau un referendum! O spun cu tarie din propria-mi experienta: E tara clanurilor infractionale din orice domeniu!, E Gradina maicii domnului cu plaja infractionalitatii de orice fel si in orice domeniu!

  10. Miza este acapararea puterii totale de catre PNL=PDL pana in ultimul sat din Romania. Si asta pentru decenii…

  11. Domnule Spanu,crezi ca este vreun bucurestean(in afara de vreun retardat) care sa voteze la Consiliu echipa duamnei Sarmancur,adica cu Mitica de la Liga,hotul hotilor din Romania,cu Petre Roman distrugatorul economiei sau niste fotbalisti semicretini???:))
    Cred ca nu are rost sa te spargi in figuri,intelegem de ce Craiova o voteaza majoritar pe Goguta,dar unde nu cunosti realitatea practica,nu gargara pesedista,nu te baga,asa cum nu ne bagam sa iti spunem sa te aya pe ea de Fiola!

  12. dacă popoziţie nu e, nimic nu e, decât numai dictatoru’, da-i-ar …e tot poporu’…

  13. Daca vreti sa-l suspendati pe Klaus Sieben Haus, faceti rost de franghie. Sapun aduc eu.

  14. Lasa bre Spanule….nu e Paste in fiecare zi cand vrea Psd sa suspende presedintele.Tu fa-ti de lucru ca mamica ta daca altceva nu ai de facut

  15. Mare bucurie pe romani.
    Aleg pentru inca patru ani zeci de mii de paraziti care in afara de propriile afaceri nu au nimic in cap.
    Cum sa ai fratilor 45 mii de angajati la Primaria Capitalei?
    Pana nu facem reorganizare administrativ teritoriala, ca Polonia macar, noi nu ne facem bine.
    O secretara pe la o primarie de doi bani are salariu de doua ori mai mare decat un Director Regional la o firma medie.
    Cam aici suntem. Lasa ca muncesc fraierii, noi votam cu ei ca ne da.

  16. La noi e pistol cu apa. Stai sa vezi ce-o sa vina de peste garla dupa ce va ajunge presedinte Sleepy Joe!

  17. alesii ROMANILOR in septembrie 2020 sunt ; CLOTILDE ARMAND ; SAMUEL FRITZ
    ROBERT ; LUDOVIC , WERNER . ION si NICOLAE sunt deja oale si ulcele
    „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!” Radu Gyr

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.