Sunt catalogaţi ca fiind prost educaţi, „obraznici” şi „răi”. Familiile şi profesorii se acuză reciproc şi pretind, fiecare de la celălalt, rezolvarea situaţiei. Tulburarea ADHD ar putea fi însă răspunsul la preocuparea părinţilor şi profesorilor, deopotrivă.
ADHD – sindromul de hiperactivitate cu deficit de atenţie, sau tulburare hiperkinetică cu deficit de atenţie – este o tulburare controversată; unii susţin că nu e vorba despre o problemă înnăscută, ci de una indusă de modul de viaţă modern, în care aditivii alimentari ar avea un mare rol; alţii cred sincer că e vorba despre o boală care trebuie tratată cu medicamente specifice; alţii se tem de o astfel de medicaţie, iar alţii, în fine, susţin că, de fapt, nu există nici o boală şi că e vorba despre greşeli de educaţie – cu alte cuvinte, revin la eticheta de „rău şi prost-crescut”.
„Acceptă-mă, înţelege-mă, învaţă-mă” este numele unui proiect amplu şi ambiţios: un parteneriat pentru identificarea şi managementul cazurilor de ADHD, între Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) şi Centrul Naţional de Sănătate Mintală şi Luptă Antidrog (CNSMLA), cu sprijinul companiei Lilly. Odată acceptat faptul că problema există, şcoala şi medicii specialişti îşi dau mâna pentru integrarea în comunitatea şcolară a copiilor cu ADHD.
Parteneriatul va facilita profesorilor şi educatorilor accesul la informaţii despre ADHD, în scopul înţelegerii cauzelor, manifestărilor şi a modalităţilor de tratament ale acestei tulburări.
Citeşte continuarea pe descopera.ro