Adio, dar MAI rămân cu tine

Ministrul demisionar al Internelor, Carmen Dan, a declarat, marți, că premierul Viorica Dăncilă i-a spus că din cele opt ministere evaluate, cel de la Interne trebuie să plece și, ca urmare a acestei discuții, ea și-a pus mandatul la dispoziție, dar că momentan își continuă treaba la minister.

Dan a anunțat că marți va fi pus în transparență decizională proiectul privind folosirea brățărilor electronice.

„Ieri, demisia mea a fost trimisă la Cabinetul primului-ministru. Până se va publica în Monitorul Oficial, urmare a acestei conjuncturi, îmi exercit în continuare responsabilitățile de ministrul, de exemplu, astăzi (marți-n.r.) vom pune în transparență decizională un proiect legislativ extraordinar de important pentru noi, la care colegi din minister au lucrat mai bine de șase luni. Vorbesc de proiectul legislativ privind folosirea brățărilor electronice, care dispune, în special în ceea ce privește violența domestică, va sta în transparență și, în cursul acestei veri, se vor colecta opiniile tuturor celor care doresc să contribuie și care sunt interesați să avem un for legislativ și pentru acest domeniu și îmi exprim speranța ca, din toamnă, să putem să-l votăm în Parlament. În plus, mai sunt proiecte importante care au fost începute, e un minister important, s-au luat decizii importante, decizii bune în fiecare zi și m-aș referi doar la câteva dintre ele, vorbesc de schimbarea uniformei polițiștilor, de doatera și schimbarea armamentului pentru poliție și cred că aceste proiecte pe care le voi discuta cu succesorul meu trebuie să fie continuate”, a declarat ministrul demisionar al Afacerilor Interne.

Întrebată de faptul că premierul Viorica Dăncilă a catalogat-o drept dezinformată atunci când a susținut că liderul Executivului a cedat presiunilor președintelui Klaus Iohannis, Carmen Dan a spus că evaluarea sa nu are la bază niciun criteriu de neperformanță în activitate.

„Nu comentez în niciun fel precizările pe care le-a făcut premierul Dăncilă. Pot spune doar că am întrebat dacă acea evaluare privește cumva neperformanță sau vreun criteriu care ține de neîndeplinirea vreunui obiectiv de performanță și am fost asigurată că nu. Atât de dezinformată am fost încât, așa cum ați constatat și dumneavoastră, propunerea pentru acest minister este colegul meu, senatorul Moga, căruia îi urez succes. Vreau să mai spun un singur lucru, astăzi (marți-n.r.) vom mai premia colegi din Ministerul de Interne care s-au distins prin merite deosebite în zona operativă, este iarăși un lucru important pentru că o facem într-o zi specială, în ziua în care acest Minister sărbătorește 157 de ani de înființare și mă bucur că anul trecut am punctat pentru prima dată acest moment important în istoria acestui Minister sper să devină o tradiție și să continue”, a continuat Carmen Dan.

Ministrul a precizat că premierul nu i-a cerut demisia. „Nu mi-a cerut demisia, mi-a spus că din cele opt ministere care au fost evaluate Carmen Dan trebuie să plece, urmarea acestei discuții, eu i-am pus mandatul la dispoziție”, a spus Carmen Dan.

Carmen Dan a fost întrebată dacă, acum, când va avea mai mult timp, va merge să-l viziteze pe Liviu Dragnea la Penitenciarul Rahova, răspunzând: „Evident că o să am mai mult timp liber, o să am timp de familia mea în primul rând”.

Premierul a anunțat, la finalul CEx al PSD modificările din Guvern, Ramona Mănescu fiind propunerea pentru Externe, Nicolae Moga pentru Interne, iar Mihai Fifor pentru funcția de vicepremier pe Parteneriate Strategice.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

8 Comentarii

  1. caprarii cu vipusca, ce te mai lingusau….
    Vai de tara ce are mai multi generali ca soldati si mai multi amirali ca vapoare…

  2. Da raman cu tine ca sunt in psd de ani de zile si poate am noroc data viitoare cand se arunca zarurile! Și Maneasca,ce realizari are in afara de imobiliarele in proprietate despre care cu ceva timp in urma erau disputabile in anchete? Nu imi amintesc nimic,daca cineva are cunostinte,sa spuna! E pe aceeasi linie sau cloaca ca base,cotrocenistul actual si destui care sunt numiți in functii pentru propria lor bunastare!

  3. S-a desconspirat,i-a iesit porumbelul,s-a facut lumina :”Carmen Dan a fost întrebată dacă, acum, când va avea mai mult timp, va merge să-l viziteze pe Liviu Dragnea la Penitenciarul Rahova, răspunzând: „Evident că o să am mai mult timp liber, o să am timp de familia mea în primul rând”.”
    Adica: Dragnea +Dan =familia traditionala

  4. Mama si ce pensii bastane au chestorii din politie (mult mai mare de 10.000 ron/luna)! ” Nu e bine domnule chestor, parca eu te-am facut chestor”(basecu). Nu mai vorbesc de cei din judiciar cu doctorate in padure la Banesa. Papusica a fost azvarlita peste bord fiindca s-a luat de doctoratele copy-paste din padure la Baneasa, nu ca a dat cat cuprinde bastoane de cauciuc in gura rezistilor!

  5. Somera, cu mult timp liber, pana primeste Pensia de LUX mai sta!
    Sunt convinsa ca Veorica NU o va pune la viitoarele alegeri parlamentare din 2019 pe un loc eligibil, asa ca dna Carmen va trebui sa MUNCEASCA ceva, ca sa aiba din ce trai!
    Secretariat la Scoala generala din Videle!
    Evident ca va merge la Dragnea in vizita, sa se informeze, pentru ca intr-o zi dna Carmen va merge la Targsor, sunnt convinsa ca intr-o zi Dosarul 10 August 2018 se va judeca iar Carmen Dan NU va scapa libera!
    Hai Romnia, sa iesim la vot si sa-i trimitem pe acesti trantori analfabeti la MUNCA!

  6. Lili, hai si tu putin la munca. Sau asta e munca ta,de agitator progresist? Ca ai timp de recenzii după cum se vede. Vorba aia….schimbarea stăpînilor, bucuria nebunilor.

  7. @lili

    tare mi-e teama ca vei printre primele trimise la munca de viitoarea guvernare de dreapta, de o sa plangi dupa *darurile* ciumei rosii, nu tu vouchere de vacanta, nu tu program *prima casa*, nu tu vouchere pentru electrocasnice..

    iar la cate autostrazi va face guvernarea de dreapta, o sa aveti unde face pe autostopisti si autostopiste pentru ofertarea de servicii..aia de industrie cu dumneata in prim plan…

  8. Privind la fotografie,trebuie sa recunostem ca cele doua erau perfecte in gara din Videle,la ghiseul de bilete,pe schimburi!
    Elegante ,parfumate,chiar spalate,dar,atat!In rest serviciile sa traiasca,ca fabrica madone pe foc automat!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.