Adio, model american!

Mi-e greu să uit imaginile de la Cotroceni cu toți politicienii români înghesuiți la Bill Clinton să-i transmită bucuria venirii americanilor.

Era primul președinte american sosit în România după căderea lui Nicolae Ceaușescu. Și cei mai mulți dintre invitații la recepție erau încîntați să-i transmită bucuria împlinirii unui vis al contra-revoluționarilor din munți, cei care după război așteptau venirea sau măcar ajutorul anglo-americanilor ca pe o salvare de comunism. Atunci, americanii erau speranța, și venirea lor s-a lăsat așteptată aproape 40 de ani. Între timp, SUA au devenit un model de libertate și democrație în vreme ce noi arătam ca niște foști comuniști ponosiți și încercați de locuri comune, obosiți de iluzii, dogme și lașități.

Într-un colț al sălii de recepție de la Palatul Cotroceni, pe o masă mare domina un tort uriaș din ciocolată albă, ornat cu steagurile României și SUA. La desert, am gustat zîmbind din steagul american, în vreme ce pe terasa sălii de recepție scretarul de stat Madeline K. Abright suda țigările una după alta. Plutea în aer intrarea în NATO și ni se părea că interesul americanilor pentru România era un mod de a-l prinde pe Dumnezeu de pulpana hainei. Eram filo-americani. Eram și eu, fără să cunosc detaliile parteneriatului strategic româno-american, cel care avea să ne sprijine în aderarea la NATO.

N-aș fi putut să-mi imaginez că lucurile ar putea evolua într-un asemenea mod, că tot sprijinul Fundației Soros în România și în Europa de Est avea să devină o pregătire de cadre dedicate orbește orientărilor transmise de la Washington și New York. Atacul terorist de la 11 septembrie avea să scoată și el în evidență o solidaritate americană demnă de orice popor ajuns într-o situație critică. Combaterea terorismului declanșată imediat după avea să devină la fel de importantă ca și marea debarcare, operațiunea ce avea să pună capăt celui de-Al Doilea Război Mondial. Cine s-ar fi gîndit că după 11 Septembrie va veni și Me Too, altă aiureală de tip american, și valul de proteste declanșate de accidentul tragic cu George Floyd, un infractor cunoscut transformat într-un idol al unei cauze umflate de fanatism.
În anii de început ai Parteneriatului româno-american nu mi-aș fi imaginat nici mort că sorosiștii vor deveni instrumente de presiune și de putere în România, că libertatea presei din SUA poate decădea la fel ca în România, că drepturile și libertățile pot fi folosite doar pentru blocarea adversarilor, că un popor cu asemenea exerciții de libertate poate decădea pînă la reacții mai urîte decît cele de pe vremea mccarthyism-ului feroce (cercetarea în stilul securității comuniste a celor care erau bănuiți că ar fi comuniști sau simpatizanți).

N-am nici cea mai mică îndoială că nebunia de acum nu are de-a face cu libertățile invocate de dirijorii din umbră. Este doar un mod iresponsabil de a tranșa bătălia pentru putere în pregătirea viitoarei campanii electorale americane. Ce-a învîrtit Joe Biden în Ucraina și România este împins sub preșul disputelor pe seama rasismului și al libertăților cetățenești. Rescrierea istoriei și dărâmarea statuilor, chiar dacă vor ține numai două săptămîni sau o lună, vor duce SUA pe lista țărilor în care fanatismul a întors lumea pe dos.

Întreținut din rațiuni politice și dintr-o filosofie coborîtă din marxism și din comunism, valul de proteste din SUA și, mai ales, excesele la care consimt cei care îl dirijează mă fac să îmi iau adio de la modelul de democrație de tip american.
Tortul american de astăzi are un alt gust și nu-mi mai place!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 40

140 de Comentarii

  1. America poate importa modelul partenerului strategic Romania si sa agajeze servicii autoton-mioritice care pe modelul iepurelui iohanist din joben-dulapul sasesc apare castigator in ciuda unei tari intregi calcand istoria si credinta ortodoxa cu bocancii 45-50.
    Atunci vor prelua si modelul economico-financiar liberal bratienist de succesuri al lui cațu-turcan.
    Pana la victoria finala mai e un pas cât o prapastie.

    • Bun revenit model sovietico-chinez ! Nu-i asa ca a fot mai bine inainte de 1989 ?

    • Marxistii/bolsevicii americani sunt doar instrumentele diversiunii, fapt pe care Dl Nistorescu din ignoranta nu-l poate
      intelege, daca nu cumva nu vrea sa-l inteleaga ceea ce ar fi deadreptul extrem de grav. Ce este cert, din clipa cand a decis sa aleaga titlul pompos, rezultat al reflexelor indelung dezmierdate din adolescenta, era firesc sa-i prezinte o justificare, titlului, printr-un ghiveci argumentativ lipsit de sarea si piperul logicii! Nici ca se putea sa nu faca o incursiune in trecutul comunismului mioritic cu luptatorii Securitatii din munti, cu propaganda bolsevica a „venirii americanilor” mijloace de provocare a unor supape care, blocate violent, sa franga orice avant „contrarevolutionar” si sa instaleze apatia!!! Daca acel trecut nu-l putea intelege, fiind un copil in formare,faptul ca il introduce in viata
      noastra pe MILIARDARUL COMINTERNIST Söros abia la sfarsitul anilor 1990 cu ocazia vizitei ILEGALULUI BOLSEVIC Clinton
      in Romania o consider o grava rastalmacire a realitatii!Daca in decembrie 1989 Dl Nistorescu traia o mare dilema in ce priveste propriul viitor, ca noi toti, dezvaluirile recente privind prezenta MILIARDARULUI COMINTERNIST Söros in acele
      zile la Bucuresti ne tradeaza o cu totul alta realitate, imixtiunea Comintern nu numai in trecerea violenta la o noua epoca, a capitalismului bolsevic de stat, dar si in plantarea pilonilor noii societati,”organizatiile civice” colcaind de „dizidenti ai Securitatii”!!! Teroristii #rezist reprezinta forma violenta a „aliantelor” si a altor forme „civice”
      de asociere a galonatilor deplin conspirati ai Securitatii. Titlul corect al articolului era „Adio model Comintern in mod definitiv”!!!Ce se intampla in SUA nu are caracter american si e un raspuns la sfidarea lansata de Trump Comintern
      o sfidare care nu putea fi tolerata intr-o conjunctura in care Europa a fost deja bolsevizata…

    • Sunteti pe o pista gresita ! NCeau are dreptate, cine nu este cu noi este cu chinezii si cu Putin! Suntem multi ,foarte multi in Walachia care vrem sa manacam din tortul ‘merican,dupa cum ai nostri parinti au mancat hrisca si pesmet sovietic cu mare sarg, does not matter what, asa ca si daca ar fi kkt ‘merican,noua tot ne place! Istoria ne-a invatat sa facem sluj la Inalta Poarta si asta nu vom uita niciodata !este in sangele nostru de slugi,ne este scris in ADN ! E drept au fost unele accidente de parcurs, alde Mircea, Tzepes, Stefan cel Mare, Mihai Bravu, Horia , Vladimirescu,Cuza, Carol I, Vaida -Voievod, Maniu, Bratienii,Regina Maria, Antonescu , Ceausescu si altii , dar ei trebuie uitati urgent , iar nasterea altora ca ei impiedicata prin orice metoda. Delatiunea, turnatoria, ploconirea si pupatul papucilor Sultanului sau ale tatucului Stalin , ori trabucul Licuriciului , puscariile comuniste, DNA, etc, toate sunt bune sa nu ne pierdem speranta !
      Ce-ti doresc eu tie, scumpa Romanie/ La trecutu-ti mare, mare viitor !

  2. Mai bine ne vedem de oile noastre…Mie imi este sa nu deie startul ,,zonelor autonome,,brunetii nostri.Astfel de ,,revolutionari,,au o atractie naturala la spart magazinele si batai de stada.E vizibil in ultimul timp cum isi fac ,,antrenamenul,,prin orasele romanesti.La cum suntem ,,ancorati,,de America ..e doar o chestiune de timp pana cand ne vor izbi in fata primele unde ale ,,revolutiei,,amricane.

    • Vorbiti de America si abia puteti arata cu mana unde se afla . America este o Istorie a jafului, a omuciderii in masa . E un imperiu a carui flota a navigat/ navigheaza pe un ocean de sange. Sclavia neagra, GENOCIDUL Indienilor ( fosti stapani aici) exproprierea Mexicanilor. Dupa ce au terminat partea continental, au trecut peste mari …. Au ucis mai mult ca Hitler si Stalin , au distrus natiuni intregi. Nu va e rusine – sunteti „cool” – Vai de capul vostru. Nu intelegeti ca in America, Capitalismul e mort, inlocuit cu un Mega-Oligarhism. Nu vedeti hibridul de succes din China. Conducerea e comunisti, dar Economia pur capitalista. Sunt cei mai buni si eficienta capitalisti din lume. Hey you, f-king PUNK , Rusia nu mai e sovietica si nu Rusii au creat Bolsevismul ci mizerabili Khazari.

    • @Horia Cornescu
      Tovarase agitator, exprimi idei precum unul care a cazut in cap, sau poate ca asa ai primit ordin sa faci diversiune. Dar vezi ca esti urmasul unui popor care a inrobit rromii timp de sute de ani si acum ii discrimineaza. Asta nu vezi? Nu vezi nici macar performantele economice ale Chinei de pana la alianta cu capitalismul (o tara doua sisteme) care a permis Chinei sa iasa din foamete si mizerie crunta)? De ce n-a reusit China aceleasi performante si cand era in alianata cu tarile comuniste fratesti, alaturi de care a trait foametea si revolutia culturala care a facut in numar incalculabil de victime de ordinul zecilor de milioane? Se canibalizau la propriu intre ei cei pe care tu azi ii admiri fara rezerve. Dar sa stii ca si progresul asta este reversibil. Retragerea capitalismului si a multinationalelor din China ii va reseta la nivelul de unde au pornit. Garantat! Iar productia de masa se poate muta fara mari probleme in America Latina, care abia asteapta investitii si tehnologie. Nu mai continui, pentru ca sigur tu nu ai capacitatea sa intelegi chestii foarte simple in fond. Tu judeci doar cu fraze trase din caciula, cu lozincile cu care ai fost spalat pe creier.

  3. Bine totusi ca tovarasul Bernie s-a cerut afara (ma rog, fiecare intelege ce vrea …) ca ne mai trezeam cu planuri cincinale in California si Texas, cu intreceri stahanoviste la Ford si General Motors sau cu santiere ale tineretului la noul canal New York-Boston !

  4. Nistorescu,stiu ca in sinea ta simti un triumf perfid.Dar stai mata linistit.Sub nici o forma SUA nu pica.SUA nu e Rusia.Tu vrei sa transmiti unei minoritati slab informate un mesaj cum ca cade un imperiu.Cordele,daca pica SUA cum ti-ai dori,crede-ma ca in secunda doi se duce dracu si Rusia ta.

    • Chintesenta articolului de fata = postarea lui ” costi ”. Scurt si la obiect !

    • @Ileana Rollason
      Tu zici ca Rusia n-a atacat Irak-ul Nici n-ar fi fost in stare, Rusia abia de are ce manca, toata hrana e concentrata in regiunile Moscova si Leningrad. In schimb Rusia a atacat Transnistia cu armata aia stationata acolo si Ucraina, o prada mai pe masura posibitiatilor limitate ale Rusiei. A mai atacat si alte rgiuni asiatice mititele, precum Osetia de nord, isi face si Rusia cum poate expansiunea teritoriala, fasie cu fasie de teren asa cum face de sute de ani. Razboiul al doilea mondial nu l-au castigat de fapt rusii ci popoarele asiatice care au luptat in prima linie sub amenintarea cu moartea a comisarilor politici. Asta este!

  5. La pomul laudat (amurica) sa nu te duci cu sacul mare: din intelepciunea populara. Multi fraieri din colonii s-au dus in metropola cu visuri marete si acum isi rod unghiile si le este rusine sa se intoarca acasa intrucat nu au facut nici o mare branza pe pamantul fagaduintei. Vorba lui Caragiale, te duci bou si vii vaca sau invers, mai conteaza?

  6. Da’ pana cand sa fim asa naivi?
    Amerlocia e cazuta; dokakalarul va rezista un timp, fraierii din lume vor tine economiile in dolari, pana o vor lua peste bot, mai este puztin, am vrut sa scriu Putin))
    Ce atata filozofie despre democratia penei, banii, bogatia, atat intereseaza animalele retarde ale lumii, aia 1%, care nu stiu de ce traiesc,sa ia lectii de la organismul ticalod Soros!

  7. SUA arata la ora actuala ca o idioata care trece strada prin loc nemarcat!O rusine pentru omenire,pentru tarile civilizate care trebuiau sa rezolve situatia in 48 de ore!SUA nu e o tara, e o fabrica inchisa de coronavirus..

  8. VREAU ZONA LIBERA DE POLITIE EXACT CA IN AMERICA… si sa dea dracu daca tipa vreun globalist bolsevic neoliberal „ajutoooooor, sa vina politia”

  9. pe yutube sint sedintele comitetului senatorial pentru activitatea antiamericana ….in una din ele joe mc carthy spune clar ca obiectivul comitetului al carui presedinte este …not the American communists free agents….in traducere liber de orice afiliere …ci the American communists affiliated to Moscow ,adica spionii aia de furasera secretele atomice si erau in departamentul de stat ,alger hies cazul…adica jidanii …pentru asta sa apere jidanii Campania de denigrare cum ca era anticomunist paranoid l-a scos din politica pe mc carthy…jidanii au vrut sa controleze America dupa al doilea razboi Mondial si au reusit astazi prin tradare si frauda ….domnu nistorescu crede povestea cum ca unu sa urca pt prima data in cabina unui avion de 145 de tone si-l zboara cum zboara un Cessna de 2 locuri pe care el a luat ceva lectii..si loveste turnurile din new York…si bineinteles ca aia de I-au lasat pe asa zisii teroristi in avion cu …boxcuttere ..erau jidanii de la ICTS international…companie jidanesca ce abgajeaza fosti agenti mossad si shin bet…

    • „raduca”, vad ca imi impartasesti tarziu pozitia referitoare la pilotii de inalta clasa, teroristi islamici, care au reusit o performanta imposibila multor profesionisti de a lovi in zbor doi zgarie-nori, prezentati de CIA drept niste
      novici care au luat ore de zbor pe Cessna cu 2 locuri! Despre McCarthy am scris repetat urcandu-mi in cap bolsevicii
      de pe forum si observ ca ai inteles partial, respectiv ca cruciada sa se baza pe o realitate, doar ca eu sustin ceva
      ce se pare ca nu ai inteles, respectiv Mc Carthy a actionat la ordinul Cominform/Comintern pentru radicalizarea SUA, pentru crearea unor tensiuni pe fondul carora marxistii/bolsevicii americani sa revina la intransigenta revolutionara!
      Si am facut comparatia la indemana necunoscatorilor istoriei marxismului/bolsevismului, „Piata Universitatii”…
      Faptul ca nu poti intelege in profunzime fenomenul tine de un antisemitism bolnavicios si de indaratnicia neacceptarii
      realitatii dezvaluite de mine privind FOSTII EVREI prin bolsevizare, asa cum bolsevicii romani sunt FOSTI ROMANI!!! Ca
      evreii fac bani cu usurinta e un aspect secundar la fel fiind armenii, grecii etc. Evreii au fost singura Natiune fara
      o Tara, unica exceptie de la o regula general recunoscuta…

  10. Ba tocmai ca acum trebuie sa luom modelul american… Modelul in care TRUMP va scapa America de capusele globaliste.Sa facem si noi lafel sa scoatem toti globalistii din servicii si armata…din politica si functii inalte…sa inchidem toate ONG sorosiste si membrii lor sa-i trimitem la odihna cam 5…10 ani…la Jilava.Sa incepem cu Pralesh Prostovan…Adrenalin Peshtishor si Ionitza Izmenitza….etc

  11. Nostalgiile tortului alb – maestre, pe vremea aceea se mai uita cineva la matale. Acum, cu articolele matale, nu stiu cate usi deschise mai vezi. Poate doar prin Kiseleff dar, iti spun eu, nu e o gaselnitza!

  12. Mult adevar in ceea ce spuneti si felicitari pentru temele care le dezbateti
    Asa cum se spune ca pana la Dumnezeu te mananca sfintii asa si cu iluziile cu America, sa vedem in primul rand ce ne mai fac nemtii avand in vedere exemplele de pana acum cand am fost folositi ca si carne de tun, neplata a nici unui leu ca si despagubiri de razboi;sa vedem cum percuteaza fratii de credinta ortodoxa , rusii si apoi americanii
    Sa vedem ce turnura iau lucrurile America – UE, America – China, China – UE si apoi vedem modelele
    In alta ordine de idei cred ca anglezii au fost baieti destepti -ca intotdeauna – ca plecara din UE!
    Doamne ajuta!

  13. Americanii își dau foc țării, se omoară unii pe alții, nu e nevoie de războaie mondiale, la ăia parcă e un permanent război civil. Sunt țări din America de Sud sau chiar Africa mai stabile și fară nebunia americană.

    • „Testul covid”,testeaza-te urgent si prezinta lista de contacte incepand cu ofiterul coordonator,in caz contrar putand
      declansa al doilea val de virus bolsevic chinez!!! Al treilea macel bolsevic mondial e in plina desfasurare si loveste in patria democratiei, SUA. Ratiunea marxista/bolsevica a razboaielor regionale, continentale si mondiale a fost si a ramas provocarea razboaielor civile pe fondul carora teroristii bolsevici sa preia prin crime impotriva umanitatii controlul tarilor respective! SUA lui TRUMP e ultimul bastion al ofensivei Comintern dupa COLHOZIZAREA Europei reusita dupa Marea Cacealma din 1989-1991 a trecerii coloniilor bolsevice la pseudocapitalismul bolsevic de stat!!!

  14. Joe Bidon și Soros au mutat Maidanul de la Kiev la Washigton.

  15. TFL-iștii și #rezist sunt extrem de toxici și periculoși. Bine a procedat Jandarmeria pe 10 August 2018, n-a stat la discuții cu mizeriile astea au dat cu gaze să-i împrăștie rapid în șhuturi în dos.

  16. Duminica asta, la 15, 30 pe B1 o emisiune extrem de interesantă din serialul ” America divizată”: „Trump versus Obama”.
    Merită urmărit şi mai ales de tras concluziile de rigoare .
    P.S.
    Titlul corect ar fi fost „Trump versus Soroş”, sau şi mai exact : „Soroş şi cei din spatele lui versus Trump ” !”
    Urmărind serialul american veţi înţelege la ce să ne aşteptăm şi noi, dar mai ales ne vom explica ,prin comparaţie, tot ce ni s-a întâmplat până acum ! Dar mai ales, de ce !?
    Vă dezvălui doar o secvenţă : Hotărârea luată de Trump, imediat după alegeri, la doar 2 zile, de a nu mai fi preşedintele tuturor americanilor, ci doar a unei părţi a lor !
    Deplin conştient de justeţea deciziei luate, deoarece şi-a dat seama că altfel nu poate lupta cu Deep state-ul consolidat la un nivel nemaiîntâlnit până atunci, fapt ce a dus la destituirea sefului FBI Comeey şi tot ce a decurs în urma acelui gest oarecum sinucigaş al unui preşedinte disperat de ceea ce a găsit la Casa Albă !
    Vi se pare cunoscut scenariul ?

  17. A aparut un megastar pe nume liviu antonesei, care concureaza la greu antena 3! Ciuvica a crapat de ciuda! Liviu are 10 dani si centura neagra, in probleme legate de dl presedinte Iohanis.faaaceti paaartie…. intra in scena liviu antoneseiiiiii….

    • Bai,tată,nu ti-ai gasit alt nick-name? Dar asta e, net-ul ne înghite pe toti. No offense!
      Mie in armata,la TR,chiar asa-mi ziceau.

  18. Asta e loialitatea romanilor: la greu nu le mai place tortul. Au tradat toti aliatii la prima ocazie. Binenteles ca aliatii au fost de vina. Dar restul tarilor observa, tin minte, si ne evalueaza ca atare. Pentru ca atata valoram.

    • Loialitatea fata de cine? Au jurat cumva romanii loialitate SUA? Sau au jurat americanii loialitate Romaniei? Daca Romania ar fi fost loiala Rusiei, astazi nu mai puneai tu problema loialitatii fata de SUA. In politica nu exista loialitate, ci interese. Aliantele se fac si se desfac in functie de interese. Asa este in lumea reala. Asa procedeaza SUA, UK, Franta, Germania si toate tarile lumii. Unde erau Franta si Anglia cand Germania a invadat Polonia? Unde erau SUA cand Germania a ocupat Franta? Unde erau SUA cand Turcia a ocupat jumatate din Cipru?

    • @lili, cam ai dreptate, s-a vazut si la 23 august ce am facut, macar daca o faceam cu cap, dar aservirea conducerii de atunci unor interese straine a facut ca sa pierdem si 100000 de soldati, si un statut ceva mai bun in urma razboiului

      @Prostia ingroapa Romania, probabil ca cel mai avantajos e sa fim loiali noua insine, sa nu ne mai furam singuri caciula, ca americanii au interesele lor sa fie aici la noi in coasta Rusiei, loialitatea americanilor se vede clar in urma contractului Bechtel, a uciderii lui Teo Peter, precum si prin pastrarea in continuare a obligativitatii vizelor, nu-i doare pe ei prea mult de apararea Romaniei in caz de ceva, s-a vazut cat de mult au intervenit cand rusii au ocupat Crimeea in urma autodezarmarii voluntare a Ucrainei dupa ce atat rusii cat si americanii au „garantat” Ucrainei securitatea in urma dezarmarii nucleare.

  19. Nu prea are legatura revolta profunda a oamenilor din america cu ”sorosismul,”decaderea libertatii presei”,sau cu faptul ca G.Floyd a fost ”un infractor cunoscut”.Are legatura cu opresiunea statala bazata pe copoii institutiilor de forta,ceea ce a si condus deja la gandirea unor masuri -vezi micsorarea bugetelor politiei-si posibil legi care sa nu mai permita abuzuri fara limita a statului ce pretinde ca respecta drepturile omului.

    • Ceea ce spui tu nu prea are legatura cu realitatea.

    • „Ioana”, faptul ca-l abordezi ca pe un comentator in regula pe securistul „Prostia ta ingroapa Planeta” te dezonoreaza
      in mai mica masura decat sustinerea deplasata ca „americanii” nu au intervenit cand sovieticii lui Rasputin au ocupat
      in forta Crimeea, pentru ca pasivitatea SUA a fost ordonata de Barack Osama, ILEGALUL BOLSEVIC instalat de miliardari bolsevici, printre care si celebrul Söros, de doua ori la Casa Alba!!! Si pentru SIMETRIE, nici cominternista ENGIE nu
      a reactionat impotriva sefului ei Rasputin!!! Faptul ca persistati in creti nisme orice argumente va sunt prezentate e DESCALIFICANT MORAL/UMAN…

  20. Modelul ăsta de revolție culturală de producție americană cu anti-rasismul, începe în nordul Americii de nord, se termină prin centrul Europei. În est prezintă practic zero interes. Nu protestează nimeni pro BLM să se bată cu poliția, că i-a activat Soros să fie progresisti.

    Progresismul prinde la avansații și dezvoltații cu refugiați și alți minoritari, obsedați de diversitate și globalism multiculturalist, plini de valori europene colorate.

    • Da-mi voie sa afirm cu tarie ca te inseli. Progresismul va face ca in Grecia locul bisericilor sa fie luat de moschei, iar steagul grec sa ramnana fara Cruce. Cat despre Romania, situatia va fi si mai tragica, daca romanii nu se vor destepta la timp. Un singur exemplu: Murgeni, jud. Vaslui.

  21. America urmeaza un plan de „scuturare” de „democrati” (a se citi comunisti). Bolsevicii au mai avut o masiva infiltrare in sua si in timpul razboiului rece imi amintesc. America se va lepada de scursura neo-bolsevismului#soros. Si se va lepada si de scursura neo-fascismului – capitalismul extremist bazat nu pe investitii si productie dar pe speculatii financiare. adica exact ce a facut fed ca sa ajunga unde a ajuns.

    • Te inseli! SUA sunt DEJA istorie. Unul din planuri era ca SUA sa formeze impreuna cu Canada si Mexic o uniune nord americana pe modelul UE, dar e foarte posibil ca Al Treilea Razboi Mondial sa duca la aparitia de iure a unui Guvern Mondial, ceea ce inseamna reducerea Statelor Unite la o simpla putere locala.

    • „marin”, daca ultima fraza din comentariul tau nu o postai te-as fi felicitat pentru progresul pe care l-ai facut intre timp in planul perceptiei si prelucrarii logice!!! Mai ai de facut un pas, sa percepi FASCISMUL/NAZISMUL ca apendice al bolsevismului pentru asigurarea declansarii unui nou MACEL BOLSEVIC MONDIAL, conditie a extinderii geografice la nivel de jumatate din Europa si aproape intreaga Asie a GLOBALIZARII MARXISTE…Daca faptul ca plasarea unor indivizi in fruntea unor tari nu te convinge de posibilitatea deturnarii acestor tari de la calea istorica fireasca, avand atatea exemple, inclusiv al Romaniei, atunci vei ramane blocat intr-o jumatate de realitate! Am dat aici repetat explicatii vizandu-i pe Musolini si Hitler, de colaborarea ultimului cu stapanul comun Stalin si modul
      cum a fost invitat sa cucereasca Vestul Europei si apoi URSS-ul, repere clare ce tradeaza complicitatea, ca si modul cum au fost EXTRASI Musolini si Hitler, unul desfigurat si spanzurat cu capul in jos, celalat carbonizat si disparut
      in URSS fara ca specialisti anglo-americani sa le identifice stiintific cadavrele ca apartinandu-le…

  22. America, America
    Prea mult sexism, feminism, multiculturalism, marxism, deconstructionalism DISTRUG si fundamente consolidate. Revoluția culturală e in in colocot, Iar evreii alimenteaza din greu focul.

  23. In acest caz se aplica de minune zicala aceea: ,,…… dar sa nu faci ce face popa”.
    Astept cu interes sa vad ce sfaturi ne mai da d-l ambasador SUA si cu ce ne mai trage de urechi ca nu facem ca SUA…..[Leo]

  24. Naivitatea unui neam (și guvernări obediente) care vede numai ‘câini cu covrigi în coadă’ (‘mesia’ de dincolo de ocean) care are niscai interese în zonă, împiedicarea chinezilor de a domina bâtrânul continent, ‘gurile rele’ spun că aceștia au fost excluși din proiectul de dezvoltare a reactoarelor 3 și 4 … ‘închinare’ la două ‘Înalte Porți’ .

  25. Acum asteptam comentariile celor care spun ca esti vandut rusilor daca nu accepti modelul american, care culmea seamana perfect cu cel stalinist.

  26. Păi,. licuriciul nu mai licurește,. e de fapt haosul dezlănțuit.. se ridică mari semne de intrebare privind viitorul american. Terorismul inventat de ei acum de fapt devorează america. Insă, insă sunt in europa fuduli, ”pateneri strategici”,. care acum sunt disperați de a cui dos mai va trebui lins pân la os..evident in mod patriotic. Voi râde copios atunci când voi vedea români, marii adepți care acum se zgărie pe ochi.. Mai trist e cum marile semne de intrebare americane sunt automat exportate in europa,. Sunt prea mulți șoroșiști, prea mulți care trăiesc din mita primită pentru cumpărare de arme, prea mulți care ”salvează ” imigranți pentru ”omogenizarea” europei.. Deci,.. te poți aștepta la orice, numai la bine NU ,..

  27. Ce a insemnat si ce inseamna „model america” pentru orice cetatean din orice tara? Din puntul meu de vedere si nu numai, din tot ce am vazut si vad pe multe canale tv straineze, se dovedeste a fi o falsa idee cu democratia in „cam” orice tara de pe glob! Democratie pentru multi, inseamna: drepturi mai multe= slogan fals, libertate multa= ciuciu, este limitata si controlata puternic, dreptul la… ce?= un rahat, ai impresia ca esti liber si poti face orice, dar manipularea prin orice metode este in orice clipa a zilei! Va spun clar si raspicat, indiferent de tara, libertatea o simti tu cum si cat poti in limitele tale, traiesti cu impresia ca e democratie cand de fapt, e sclavagism modern controlat si coordonat de mii de ani pe glob! Am vazut live un miting in cea mai cea din SEE, in legatura cu rasismul! O gloata uriasa de manipulati seci in interior, imbracati in negru cu cartoane care contineau inscrisuri in engleza, germana,si orice dar in niciun caz romana, cativa urlatori gargaragii cu manipularea gloatei la microfoane si boxe, imprastiata pe un urias platou de vreo 3000 mp, dar care se deplasa pe soseaua lata cu 4 benzi intrerupand circulatia mijloacelor de transport in comun pe o caldura bunisoara afara, dupa care grupuri, grupuri s-au pripasit la umbra copacilor cu apa, carbogazoase, alcool, tigari din orice ca e legal, multi faceau baie imbracati in lac, altii hraneau lebedele, destui care aveau intentia clara sa blocheze(si chiar au blocat) tramvaiele intervenind politia cu amenzi si arestari!

  28. Continuare:
    Asta intelege strainezia intrata intro tara, care nu e a lor, sa respecte legea facand numai ilegalitati? Indiferent de situatie si conjunctura, NU AI DREPTUL SA BLOCHEZI CIRCULATIA IN COMUN, SA JICNESTI SEAMANUL, TU SA II ANULEZI DREPTURILE PRIN BLOCAREA CIRCULATIEI! Va inchipuiti ce paradox, tu ceri respectarea drepturilor pe cand tot tu este infractorul real, tu blochezi si anulezi dreptul altor cetateni prin modul de actiune?! CU MITINGUL Sa presupunem ca aceste manifestatii sunt realiste, va inchipuiti ca nimic care arata culoarea maro, ciocolatie si negru nu va mai exista, totul incepand de la caini, pisici vor fi interzise? Isi vor asuma cativa aceste culori si va trebui sa ceri acceptul sau nu, platind sau nu, si orice capcana mizerabila manipulatorie!? Se vede clar ideologia si manifestarile acestor timpuri pline de ura la vedere folosite ca manipulare a maselor pentru scopuri si interese uriase si nu e vorba de control secu, e vorba de coordonare „esti cu noi” sau crapi! Mare atentie la capcana sloganelor folosite ca manifestari impotriva „noi cu sau impotriva noastra”!

  29. Nu e bun modelul american…poate e mai bun cel rusesc. Sa fim seriosi, in democratie se pot produce si unele derapaje (gandirea libera poate lansa si aberatii) dar vom vedea ca pana la urma ratiunea va invinge.
    Noi ar trebui sa ne vedem de oile noastre, ca mai avem mult pana sa ne apropiem de societatea civilizata pe care o visam…

  30. Gandire PUR ROMANEASCA – Protestele din USA sunt COMUNISTE, aceleasi proteste, in Romania, sunt DEMOCRATICE.

  31. Așa deci, „contra-revoluționarii din munți”, da? Și revoluționarii cine erau? Luca, Pauker și cu Dej, ce-au băgat spaima-n burgheji, după gândirea lu’ matale. Și a lui Serban Nicolae.
    Cât despre America, bine spunea @Mircea Popescu intr-un comentariu anterior : America este acum victima curentului globalist progresist, America ar trebui acum apărată, nu lovită cu pietre, așa cum faceți Dvs. Dar, ce să ne mai mirăm, după cum scrieți acum, dle Nistorescu, pare că în tinerețe ați scris la fițuica bolșevică Azi, și nu la Expres sau EVZ.

    • La care America te referi? SUA sunt rupte in doua ca pe vremea Razboiului Civil dintre 1861 si 1865: o America conservatoare si crestina (Sudul) si o America neo-marxista, progresista si antihristica (Nordul). Ca si in urma cu 160 de ani, tot „yankees” au iesit castigatori, asa ca America este DEJA istorie!

    • Contra revolutionarii erau oameni fara o ideologie, fara un program, fara aliati, fara contacte externe, fara contacte interne. Au fugit in munti si asteptau sa faca altii treaba. Depindeau de proviziile localnicilor care isi riscau libertatea. O capetenie a rasculatilor ii si condamna pe cei care l-au ajutat. Ii numea lasi.

    • @lili
      Când cineva îți ocupă țara punând la conducere niște cozi de topor, eu dacă indrăznesc să lupt cu puterile mele impotriva acestor criminali sunt…contra-revoluționar? Păi așa, și cei care au ieșit in stradă in 21-22 decembrie 1989 sunt contra-revoluționari.
      Cam încurci borcanele, cucoană !

  32. 1. SUA ne-au impins spre comunism.
    2. Democratia NU exista niciunde in lume. Ceea ce numim democratie, fie din ignoranta sau din prostie, este in realitate o dictatura soft. Sa nu uitam ce spunea Baronul Nathan Mazer Rostschild care detinea controlul finantelor engleze, americane, franceze si a restului tarilor europene: „Nu ma ingrijoreaza sa stiu ce marioneta este plasata pe tronul Angliei pentru a conduce imperiul unde soarele nu apune niciodata. Omul care controleaza Imperiul Britanic este cel care controleaza moneda britanica, si acela sunt eu.”
    3. La 11 Septembrie 2001 nu a avut loc niciun atac terorist, ci o conspiratie interna pentru a acoperi tunuri de trei mii de miliarde de dolari. Americanii au folosit acest incident pentru a ocupa Afganistamul, care detine resurse naturale de peste o mie de miliarde de dolari, in scop economic, geopolitic si geostrategic, dar si pentru a inventaria pesterile din Muntii Hindukus care ar duce spre centrul pamantului. Demn de remarcat este faptul ca militarii americani au omorat in Afgannistan un urias roscat de peste 3,5 metri ce-si avea salasul intr-o pestera din regiunea Kandahar.
    4. Imperiul American este in cadere libera, de pe urma caruia vor profita Imperiul Rus, Imperiul Chinez si Imperiul Sionist.
    5. Tinerea cu dintii de parteneriatul strategic cu SUA inseamna sinucidere curata pentru Romania, care, daca nu se va trezi la timp, va fi rupta in bucati de Rusia si vecinii nostri.

    • „Prostia ta ingroapa Planeta”, bolsevic nenorocit, cedarea baterii monedelor de catre monarhi a constituit un act de
      confirmare si pe aceasta cale a trecerii lor de la absolutism la monarhii constitutionale!!! Baterea monedelor a fost
      in continuare decisa de Parlamente/Consilii de Coroana, partea „administrativa” fiind in mana bancilor familiale care
      treptat au trecut in mainile BANCILOR CENTRALE!Un antisemit ordinar care posteaza aici marsavii la comanda Securitatii
      sub diverse pseudonime in incercarea disperata de a ne indeparta de marxism/bolsevism!!! Creti nismul sau e demonstrat
      si de argumentul pe care-l ofera INEXISTENTEI UNUI „IMPERIALISM” MONARHIC, marota stapanilor sai care l-au scapat din mana, tradand din prostie Cauza! Acest rasputinist scabros a uitat de interventia URSS in Afganistan,unilaterala, fara
      mandat ONU!!! Cate mii miliarde de dolari avea nevoie URSS ca sa se salveze?

    • Vorbesti prostii,troll-ule!
      Ca de obicei. Ce sa te astepti de la un pensionar special din servicii!?

    • Lupta,actuală,nu este între regiuni,state,sau imperii ,ci între fii lui Dumnezeu și fii întunericului.Cel ce înțelege această luptă atunci știe și ce trebuie să facă.Este ,printre ultimile atacuri pe care le dă Satana ,înainte de sfîrșit.

  33. Modelul romanesc”pas cu pas” este cel pe care-l traim.
    Romania nu are viitor pentru ca este locuita de oameni ca noi!

    • Toate tarile sunt locuite de „oameni ca noi”. Crezi ca daca iesea Ponta presedinte, Romania ar fi aratat altfel? Sau Dancila? Nu-i mai putin adevarat ca poporul are conducatorii pe care ii merita! Vrem conducatori buni, atunci sa devenim buni. Daca vom continua pe acelasi drum, viitorul Romaniei va arata extrem de sumbru.

    • @Prostia ingroapa Romania
      Teoretic ai dreptate. Dar cine sa faca educatie? Niste prosti care sa-i invete pe alti prosti? Pai tot prosti ramanem.

  34. Daca Soros este vinovatul de serviciu, atunci sa-i uram mult succes in demersul sau.

  35. „modelul american” a degenerat intr-un bulshit care acuma se vede in toata splendoarea lui. Noi ca prostii am ramas cu imaginea Americii de cand era Reagan presedinte si a câștigat războiul rece. Nu mai exista. Tot occidentul este investat de molima progresismului si o să-și piarda toate pozițiile care lea avut. Valorile care le asteptam din Occident astazi sint fake-uri.

    • Cine nu aduna cu Dumnezeu strange cu Dracul. Atat cat timp au fost crestiana, rasa alba au dominat lumea. Vestul se duce Dracului, pentru ca occidentalii l-au tradat pe Hristos. Din nefericire, acelasi pericol ne asteapta si pe noi.

    • @Prostia ingroapa Romania
      Acum sunt total de acord cu tine. Cand ai dreptate, recunosc asta!

  36. Putem vorbi de o manipularea jegoasa si subtila purtata in acesti zeci de ani care a atins apogeul datorita „online”-ului. Cu aceasta noua metoda electorala a castigat Obama in 2008. Zeci de milioane de tineri naivi au devenit benevol armata de agenti electorali ai lui Obama in spatiul virtual virusandu-i la randul lor pe altii ca ei. Ca de obicei varsta ii va intelepti peste ani, dar pana atunci raul ireparabil se poate intampla. Cei ca ei care au fost autorii uriaselor proteste din 1968 sunt si ei socati de ceea ce se intampla acum. Pentru ca tot a amintit autorul de panarama „me too”, mai acum doi ani pe multe din geamurilor cladirii in care locuiesc erau afise cu aceste doua cuvinte. Culmea era ca fatucele (in general) ce locuiau in respectivele apartamente desi scolite, cu job-uri onorabile, manierate si la locul lor ca tinuta derapau mereu de pe trotuarul din fata cladirii pe aratura cu flori de alaturi nedand imediat semne ca au sesizat schimbarea caii de mers. Poate o vina era si smartphonul in care erau pierdute. Acum, este adevarat mai rare, au aparut in geamuri cartoanele pe care scrie „black lives matter”. Viitorul pare a merge inspre directia impusa. Speranta (de amanare doar ?!) pentru America ramane un al doilea mandat pentru Trump. Romania are useristii si plusistii sai. Un dezastru total ar fi ca acesti talambi sa ajunga la putere.

    • @georgel : Obama si-acuma-i în fundal. Mare Coordonator, alaturi de Soros.

  37. daţi drumu’ la comerţu’ cu puşcoace, să mai crape şi lupii, nu numai fazanii! Oricum, România nu mai e grădina Maicii Domnului, ci a tălpii iadului…

  38. Societatea model, demnă de urmat în mod absolut, în orice vremuri și în orice locuri, nu există. O astfel de societate nici în lumea virtuală nu poate fi creată. Raiul pe pământ, Republica lui Platon, Țara Făgăduinței, etc, nu mai există nici în basme.
    Lumea s-a diversificat din multe puncte de vedere însă orgoliile și vanitatea îi împiedică pe indivizi să înțeleagă și să accepte năzuințele tuturor celorlalți. Astfel se formează curentele de opinie care sunt folosite ca mijloc de presiune și dobândire a unor interese sau nevoi individuale sau de grup. Luptele de clasă nu au fost și nu sunt cu nimic mai nevinovate decât cele de rasă ori alte categorii de lupte. Când nici cu tine însuți nu poți trăi împăcat, nici pacea altora nu-ți priește. Aceasta este omenirea de azi și ca ea, marea majoritate dintre noi cei câțiva, infimi ca număr și valoare, care citim și comentăm pe aici. Probabil că inclusiv D-l Nistorescu înțelege și acceptă că nici dânsul nu face excepție. Nu putem să înțelegem cât de mare și complexă este lumea, atâta timp cât nu putem afla mai întâi cât de mic și însemnat sau neinsemnat este omul.

    • „Paradox & Paradigma”, nu cred ca era momentul pesimismului ce se vrea molipsitor! Saraca democratie, toata lumea sare pe ea insetata de sange, din toate directiile, dar cu aceeasi…nazuinta, distrugerea pe principiul, „daca bolsevism nu e, nimic nu e”!!! Nu credeam ca poate fi cineva capabil sa uzeze si de acest argument, ca nu poate fi o societate ideala din toate punctele de vedere pt a submina singura forma de organizare politica in stare sa satisfaca nazuintele si opiniile celor mai multi oameni!!!Esti mai marsav decat un „Tica” los si alti prostaci ai Securitatii ce dejecteaza aici, daca folosesti anarhia instaurata de Comintern in SUA pentru a da lovitura de gratie DEMOCRATIEI. Dezmostenitii de pe toate meridianele aflueaza, oare, catre Europa si SUA pentru ca nu reprezinta etaloane de bunastare si respect fata de drepturile omului? Neimpacarea cu tine insuti transpira abundent din intregul comentariu diversionist! Tocmai aceasta neimpacare alimenteaza…nazuintele si asigura progresul atat personal, cat si al societatii…

  39. N-au trecut prea mult de atunci, doar vreo 20 si ceva de ani.
    E din ce in ce mai clar ca notiunea de ‘viitor’ trebuie s-o lungim ca pe o guma de mestecat, ca sa se potriveasca cu asteptarile.
    ‘Stay the course’, zicea Clinton zambitor, ‘the future is yours’.
    Ce inseamna viitor? Inseamna nu o generatie, ci doua, poate trei, poate patru…poate 500 de ani.
    Importante sunt cuvintele calde, din inima: va fi bine, #vomtrecesipesteasta si apoi #vomtrecesipestecealalta.

  40. Sunteti pur si simplu un oportunist, si atunci si acuma, dar si pe vremea comunistiilor. Sunteti si superficial. Din pacate.

  41. Da, dle Nistorescu, noi am avut comunism,. dar si americanii au avut mccarthyism, un fel de comunism pe dos! Si la ei cu dosare politice ca la noi, dar invers, pe aia cu simpatii socialist-comuniste! Imi pare ca „democratia” din USA a fost si este doar de fatada, adica faci ce vrei, dar pina la un punct!Va mai amintiti cid s-a tras cu tunul in imobilele si adeptii unei secte? Nenorocirea e ca si la noi o minoritate( sexuala, economica, politica) vrea sa-si impune punctul de vedere! Culmea, cu ajutorul mediei( nu toata)!

  42. Daca ai un lan de grau si incepe sa creasca stejari si alti copaci… adica amestec de rase. Ce se va intampla cu lanul de grau??? Asa si tarile sau lanurile…landurile…nu trebuie amestecate ca se alege praful.
    Degeaba incerci sa vezi cine are dreptate graul sau copacul.
    Rasismul apare de la globalism si amestec de rase si culturi.
    La Braila avem 47 pakistanezi toti bolnavi de COVID. Cine i-a adus s-a lepadat de ei si statul are grija lor pe banii nostrii.

  43. America este o corporatie insensibila, caculata, axata pe profit. Este un stat surogat in care s-au dezvoltat doua directii fundamentale, care au in vedere dominatia globala: armata si sectorul financiar prin FED. Cind ai in mina o asemenea forta iti poti permite sa faci orice iar felul in care arata lumea azi este cea mai evidenta dovada. Nu exista democratie. Cine spune ca exista nu stie ce inseamna aceasta. Un parteneriat strategic cu o asemenea constructie, la fel ca cea ruseasca dupa sfirsitul celui de-al doile razboi mondial, inseamna siucidere, renuntarea la sine. Sa ramii blocat in ceva ce-ti rezerva statutul de purtator al intereselor altora te tranforma in sclav indiferent de oriduire. „Vrem o tara ca afara” este una dintre cele mai nenorocite si infecte sintagme a ultimilor ani insa creata ca sa detremine in minti primitive imagini idilice de scalvi in epoca modern. Sclavul crede ca, daca detine telecomanda uni tv, chiar isi poate alege destinul. Eroare. Draga sclavule, esti doar numar si habar nu ai ce-i aceea libertatea si in consecinta nu existi ca fiintare. Vrei o tara ca afara! Inseamna ca habar nu ai ce-ti doresti. Impunerea agresiva a unui model este tot ceea ce se intimpla azi prin instrumentul media care justifica toate aberatiile si imorlitatea unei clase protejate pentru ca ea plateste muzica. De exemplu Roger Ailes – FOX care a prestat pentru multi presedinti inclusiv Trump. I se pare cuiva ca Trump este un moral? Sa vrei o tara ca afara inseamna sinucidere in masa. Inseamna sa nu fii in stare de nimic. Inseamna ca copiezi un model fara sa intelegi absolut nimic, mai ales ceea ce se afla in spatele lui.

    • Muiere/omule,spui numai prostii!
      Asta-i menirea ta.
      Mai buna sclavia comunista/ruseasca nu-i asa?
      Ne impun astia(model) sa traim mai bine,si nu e bine.
      Bă,dar tu esti nornal/a?

    • Bai nerodul lumii, fara SUA nu aveai tu acum PC (personal computer inventat de IBM), nici telefonie mobila, nici smartphone, nici tableta, nici GPS si nici televiziune color, imprimant sau camere foto sau video digitale, ca sa ma rezum doar la domeniul electronicii de consum. Nici bec electric n-ai fi avut. Iti permiti sa comunici cu lumea intrega datorita unor inventii americane, nerodule, Tu ce ai inventat sau produs pentru umanitare? Evident ca nimic, pentru ca de aia nu intelegi importanta progresului, ai impresia ca e destul sa bati din gura ca prostul fara sa spui de fapt nimic si ti se implinesc visele fara munca si studiu. Esti jalnic de prost!

  44. Psihoza de generatii cu asteptatul americanilor, in contra brutatilatii rusesti, a determinat o noua deraiere a noastra exact la fel ca dupa cel de al dolilea razboi mondial. Am inlocuit doar bruta. Unde sintem noi intre aceste doua momente? Traim exact in modelele lor, rusesti si americane, generatie dupa generatie. Si ca sa o lamurim si cu coruptia si sondajele care apar din timp in timp din minti infierbintate: tara mica, coruptie mica-tara mare, coruptie mare. Cita vreme vor exista banii, va exista si coruptia. Peste tot.

  45. modelul american pas cu pas =parteneriat strategic cu puscasul beat si drogat care l-a ucis pe Teo Peter ,ambasadorii pusi pe capatuiala cu amestec acceptat in Romania,schimbarea voturilor Romanilor la demiterea matrodului,rablele la manaa3a F16 ,contributia FBI in cazul Caracal rezolvat ca si COLECTIV ,plata in avans a fierataniilor numite rachete ,sapca cadoul lui Donald revolutionarul ! cate binefaceri !

    • @model sist sanitar
      Ai dreptate in privinta sistemului sanitar american. Sunt multe lucruri de imbunatatit. Dar nu asemenea imbunatatiri urmaresc anarhistii de culoare si alti necajiti la cap condusi de Partidul Democrat, ci dimpotriva, urmaresc distrugerea democratiei pentru a dispune ei de putere absoluta. Sclavie si dictatura, asta urmareste Partidul Democrat. Deraiatul ala de Joe Biden a fost 8 ani vicepresedinte al Statelor unite, alaturi de primul Presedinte de culoare! Ce au facut ei pentru progresul SUA? Nimic, primaveri arabe, razboaie si diversiuni mondiale pe banii contribuabililor. Iar acum ticalosul si perfidul Biden vine si plange cu lacrimi de crocodil la mormantul unui fost puscarias si traficant de droguri cunoscut de politie. Pentru ca politistii cunosteau bine istoricul infractional si periculozitatea lui Floyd au si recurs la procedura de altfel legala, a imobilizarii cu genunchiul pe gat. Din pacata nu si-au imaginat ca matahala aia periculoasa care era si beata si drogata va claca. Reamintesc ca vanzatorii care au chemat politia spuneau ca Floyd era beat si incoerent, nu s-au putut intelege cu el si atunci au chemat politia.

  46. Domnule Nistorescu, va inteleg nostalgia si dezamagirea dar, daca ne gandim putin, fara SUA, noi vorbeam acum pe limba …Rusa ! La fel ca toata Europa, pana dincolo de Groenlanda…. Iar acum, daca SUA colapseaza, vom ajunge fie sub control rusesc, fie sub control chinez. Oricum nu depinde de noi asa ca tot ce putem face este sa ne rugam ca Trump sa reziste in sa si sa poata aduna cioburile imprastiate pe jos. Asa stand lucrurile, dezamagirile si reprosurile nu-si au locul.

  47. Dle Nistorescu, faptul ca o miscare progresista a preluat tema rasismului (fie de etnie, culoare sau SOCIAL), asta nu ar trebui sa va faca sa negati problema. Este ca si cum faptul ca tema subjugarii si lipsei drepturilor muncitorilor, tema preluata de comunistii europeni din perioada interbelica, ar trebui negata doar pentru ca partidele traditionale erau platite de industriasi sa le tina partea, iar comunistii luptau pentru muncitori. Reactia dv acum pare ca a japitelor industriasilor din perioada industriala.
    Dv, dle Nistorescu, sunteti un alb, un alb european, un alb colonizator. Reprezentati civilizatia care a adus si progres in anumite zone pe planeta, daaaaar, si aici intervine contestatia, ai facut asta prin mijloace criminale, abuzive, genocidale. Etnia alba europeana colonizatoare este responsabila pentru zeci de milioane de morti pe planeta in zonele colonizate, incepand de la nativ-americanii din SUA, asiaticii din Vietnam si alte tari asiatice sau africane. Aceste lucruri sunt adevaruri istorice de necontestat. S-au intamplat. Trebuie sa traim cu ele. Daca azi, in anii 2020, consideram ca acele mijloace sunt reprobabile, atunci DE CE CONTINUAM CULTUL PERSONAJELOR ISTORICE care le-au folosit? Daca Europa a dat jos statuile eroilor sovietici, de ce Planeta nu ar da jos statuile lui Columb, ale monarhilor occidentali colonisti si criminali? Jos cu statuile. Locul acelor personaje este in cartile de istorie, nu ca monumente glorificate in pietele publice.

    • Gresesti, @Charlie: statuile nu trebuiau darâmate. Nici ale liderilor „comunisti”, nici ale sovieticilor care-au câstigat razboiul împotriva nazistilor (asemenea simbolistica nu se darâma!), nici ale albilor, în general, fiindca albi. Pentru a le-nlocui si statuile suprematzistilor negri, à la James Farrakhan. Distrugerea civilizatiei si culturii. Nu numai ale „albilor”, ale tuturor straturilor. Istoria SE ASUMA, @Charlie, se gloseaza, NU se distruge. Ca oamenii au distrus natura si-acuma se distrug între ei („homo homini lupus”) nefiind o solutie. Nihilismul neducând decât la disperare, la devastarea fara nici un rost.

    • Măcar Martin Luther King era popă baptist, nu interlop, nu traficant de droguri, nu falsificator de monedă, tot codul penal.
      Spre deosebire de Floyd Luther King promova non-violența la fel ca Ghandi, avea facultatea terminată și doctorat.

      Violența e justificată și încurajată de la cel mai înalt nivel, de Partidul Democrat, corporații, miliardari, unversitari, tineri și tot felul îndoctrinați etc

    • @Ileana, fapt este ca europenii acestia care isi dau ochii peste cap ca statuia lui Columb este demolata, au fost primii care au demolat statuile soldatilor sovietici. Dl Nistorescu este de acord sa se demoleze statuile soldatilor sovietici care au murit invingand nazismul. Europenii sunt de acord. Atunci nu le ramane acestor demagogi sa accepte ca si statuile tortionarilor albi, colonialisti, sa fie date jos. Europenii albi trebuie sa scrie o carta a recunoasterii crimelor colonialismului. Inainte de a o cere pe cea a crimelor mai recente ale comunismului. Sa le luam pe rand.

    • La 11:57 o BEST ie securista a postat un comentariu PIRAT folosindu-mi cu marsavia specifica pseudonimul „Charlie” cu atacuri descreierate la Dl Nistorescu pe care le dezaprob cu tarie…
      Nu intamplator stalinista „Rollason/Lilly Marcou” a dat o „replica” acestui fals „Charlie” pt a atrage atentia asupra „aberatiilor” de care as fi fost capabil!? Fapt care o inculpa, fiind o „cunoscatoare” a stilului si vederilor mele!?
      Prostacul securist pirat are gandirea grobiera specifica acestor creaturi prin compararea unor persecutii si masacre
      de peste 200 de ani cand Omenirea nu atinsese nivelul civilizator al ultimului secol cu GENOCIDELE MARXIST/BOLSEVICE
      de DOUA MILIARDE de oameni, in China fiind asasinati UN MILIARD de…CHINEZI, de CONATIONALI, nu de bastinasi…
      Pe stalinista „Rollason” o roade pana la iesirea din minti a acestei realitati pe care o vrea stersa din memoria colectiva, singura „concesie” in recunoasterea genocidelor facand-o pentru a-l salva pe Stalin, transferand acuzatiile de genocid catre Trotzki si Hrusciov…

    • La 14:02 un psihopat se crede Charlie si face spume.
      Adevaratul Charlie este cel de la ora 11:57. Este factual corect. Este inteligent. Este elocvent.
      Psihopatul securist de la 14:02 este bun de internat.

  48. Ce este acum a mai fost ! Ce va mai fi a mai fost ! Un nou Poptop al lui Noe este iminent. Nu se stie insa daca Dumnezeu va mai fi Creator sau se va muta in alt Univers lasand Pamantul pustiu si gol asa cum l-a gasit la Facerea Lumii. Uitati-va la Satanismul unor postaci de pe forum si veti intelege ca Misiunea Divina a Creatorului si Mantuitorului pe Pamant sa cam incheiat…?! Satanelor, Satanelor, hastag#reziste…?!

    • Best ia securista a refolosit pseudonimul meu, „Charlie”, in postarea „replica” la „Rollason/Lilly Marcou” la ora 13:42
      fapt care demasca noua ofensiva a Securitatii, in joc intrand si asasinul de serviciu autointitulat „@Charlie” la 13:38!
      Acest tip de atacuri pirateresti seamana cu metoda bolsevica chineza a furtului tehnologiilor occidentale si in ultimii 8 ani a fost folosita de cateva ori pentru denigrarea mea…

  49. Problema mare nu este tâmpiții progresisti cu lozinci tembele si distrugerile care le fac. Marea problema este ca statul american nu reactioneaza si ca o buna parte din politcieni si elite se solidarizează cu degringolada asta. Stat impotent, slabit de propaganda progresista si minciună, nu poate face nimic si este lipsit de reacție, ca si cum ar aproba violenta stupida.
    Cine s-ar asteptat sa vada asa ceva vreodată…
    Imi aminteste de revolutia bolsevica si anii 90 in fosta URSS.
    America si Occidentul implimenta foarte discret modelul sau progresist aberant, iar acuma sa intamplat un accident in care toata lumea vede cum acest sistem ipocrit, care nu are legatura cu democratia, se prabuseste!!!
    Este o mare șansă, pot sa spun divina, sa deschidem ochii si sa ne desteptam.

  50. Asa cum comunismul (economic) a aratat slabiciunea sa in perioada 1985-1990 si a cazut,
    asa si capitalismul (formula economica liberala magica „libera initiativa”) cade doar dupa doua luni de pandemie, si aduce dupa sine SOMAJ SI SARACIE.

    Nici unul dintre cele doua sistema NU a fost si NU este perfect.

    Dar sistemul poate fi perfectabil – prin inlocuirea autocratiilor (fie comuniste sau capitaliste sau imperialisto-globalizante) cu un sistem politic care pune in prim plan ASISTENTA SOCIALA:
    – invatamant gratuit;
    – sanatate gratuita:
    – aplicarea sloganului: „de la fiecare dupa posibilitati , fiecaruia dupa necesitati:.

    Adica eradicarea saraciei sociale, eliminarea elitelor imbogatite si eliminare logii junglei din activitatea economica-financiara.
    Eliminarea Burselor precum si a altor prostii NE-economice.

    Si asta oriunde in lume – INCLUSIV IN ROMANIA.

    ASTA CER DEMONSTANTII DIN INTREAGA LUME.

  51. @tibi (I): „gândirea” (?) „liberala” numai aberatii a lansat. 1. continent fara frontiere. 2. imigrantii (produsul razboaielor altora), bineveniti. 3. Comisia Europeana, directive obligatorii. 4. dezindustrializarea. 5. distrugerea agriculturii. 6. distrugerea istoriei nationale, sub sloganul „nu fii nationalist”: „patriot” fiind, deja, cuvânt necunoscut. 7. asa-zisele „drepturi ale omului” (= numai ale minoritatilor. Majoritatile necontând) 8. distrugerea familiei „traditionale” (casatoria si filiatia). 9. „Femen”. „Metoo”. „Black Lives Matter” … = toti o oala si-un pamânt. 10. Îngenuncheri în masa pe strazi. Mania sado-maso de-a cere-n fiecare secunda iertare. Pentru a fi ALB si a fi avut si-o civilizatie, si-o cultura distincte. 11. Barbatul neputincios (din toate punctele de vedere. Tipul trebuind sa dispara, sa se efemineze).

  52. @tibi (II): „Modelul rusesc” : de ce opui „modelul american” „modelului rusesc”? Rusia n-a atacat Irakul. Lavrov nu s-a dus la ONU s-agite vreun flacon „de arme de distrugere masiva ale lui Saddam Hussein”. Si n-a bombardat Siria, fiindca bogata-n resurse naturale. Ori Ucraina. Nici n-a secatuit rezervele de materii prime ale vreunei tari. Nu si-a instalat baze militare peste tot în lume. N-a manipulat alegerile (Constantinescu, Basescu, Johannis, pâna acuma). „Ratiunea va-nvinge”? nu, zau? când în SUA se darâma statuile fiindca era vorba de ALBI, în primul rând? când în tara sunt 50 de milioane de negri care de ani de zile contesta „suprematia alba” spre a o-nlocui cu aia neagra? când se ard cartile, se interzic filmele, când e vorba de Vrajitoarele din Salem, de vânatori ne-ncetate de vrajitoare, din motivele cele mai fanatice? de anarhie completa: ars masini, spart vitrine de magazin, mâzgalit cladiri, droguri, dragoste-n vazul lumii, crime tot în vazul lumii (SUA si având cea mai mare rata a criminalitatii-n lume)? asta-i „societatea” ta „civilizata” pe care-o „visezi”? …

    • Rollasoane,ce cauta maika ta Rossia in Siria? Ce cauta in Libia? Ce cauta in Venezuela?
      Ca zici c-au resurse. Au asa e!
      Dar vor sa conteze,sunt „imperiali”,le pute urat termenul de „putere regionala”.
      Sa stii Rollansoane, ca viitorul nu arata bine pt.maika ta Rossia.
      Am zis,hawk!

  53. Se pare că nu e un model american e Primăvara Arabă îndreptată împotriva unui nou mandat Trump și a neprogresiștilor. BLM, Antifa, anarhiștii prind la cei care nu duc grija zilei de mâine și nu pleacă la cules de sparanghel și căpșuni.
    Teroriștii moderați au eșuat în Egipt și Siria după intervenții dure, în forță. Ordinea nu mai poate fi restaurată decât prin forță contra teroriștilor extremiști de stângă, altfel statul va face implozie. Bill Clinton, Hillary, Obama, Biden toți demicrații nu mai pot câștiga decât prin violențe fizice, să-și motiveze antirasismul, în loc de comunism.

    • AntiFA = anti patriotism. Americanii trebuie urgent sa puna pumnul in gura acestor anarhisti dezaxati si sa readuca situatia sub control, altfel haosul ii mananca. Pot sa o faca legal. Si repede, ca nu mai e mult pana raman si fara Lincolnul de pe munte, iar aia din District of Columbia o sa isi schimbe buletinele.

  54. Părerea ambasadorului SUA la
    Bucuresti ar fi de luat in seama .Însă tace chitic,ca sa nu zic ca ăla in iarbă !

  55. Tortul american are același gust. Atunci când mănânci, din curtoazie, o felie. El își schimbă gustul la a doua felie. Pentru că pe aia trebuie s-o plătești. Iar E-urile lor sunt purtătoare de dobânzi.

  56. Poate stiti toti ce inseamna democratie! Poate stiti toti ce inseamna respectarea legii de la cel cu tata-n gura, pan’la cel cu barba sura sau deloc: legea este egala si respectata de toti traitorii in interiorul unei tari, fara diferentiere de sex, religie si culoare a pielii! Poate stiti ca orice politician si oricare guvern, obligatoriu este in slujba cetateanului din si pentru tara in care isi desfasoara activitatea! Activitatea acelui biped si partid, obligatoriu trebuie sa existe un parteneriat sincer si loial de ambele parti fara minciuni, furaciuni, excrocherii si manipulari! Si inca mai sunt destule principii de care nu se tine cont in jegoasa politica romaneasca! Cand vor intra aceste criterii in acceptiunea ambelor parti, abia atunci putem sa afirmam ca in Romania este democratie!

  57. Categoric, trebuie sa li se faca de dreptate istorica cetatenilor de culoare din america si sa-i trimita pe toti inapoi in Africa.

  58. Adu migranți de culoarea pielii, religie, culturi total opuse cu majoritarii, lasă-i pe migranți să-și dea în petec că așa le sunt tradițiile de acasă de la ei și e rasism, xenofobie și nazism să le ceară oricime să se integreze. Poliția intervine să scadă infracționalitatea minoritarilor, minoritarii devin extrem de violenți, unii sunt omorâți, poliția e e de vină. Încep să urle oemgeuri privilegiul majorității față de minoritari. E dreptul minoritarilor să devină violenți că îi ei sunt mereu discriminații, agresații de poliție. E dreptul lor să stea în țară respectivă că a fost putere colonială și l-au asuprit pe minoritar.

    În est partea cu putere colonială eșuează lamentabil, puteri coloniale imperii unde soarele nu apune niciodată nu au existat. Propaganda NU mai merge. Le trebuie alte metode nu le mai ține maneaua cu privilegiile. Fail pentru liberali și progresiști.

  59. O tot dati cu imigrantii.Dar pana la urma,Franta,Anglia au ajus sa fie conduse de imigranti nu? Adica de nepamanteni cum se zice.Sa-mi spuna cineva un popor pur sange in lume,cineva?O dati cu patriotismul si nationalismul.Pana unde patriotism si nationalism? Apoi o dati cu „modelul SUA” si ce vreti sa spuneti cu asta? Credeti ca Rusia ce face? Este doar o propaganda.Dar am o intrebare atat pentru nistorescu cat si pentru cei care se bucura de „caderea” SUA.Faceti diferenta intre propaganda si ideile voastre.Ceea ce vreti voi de fapt.Ca s-ar putea sa va dati seama tarziu ca v-ati lasat influientati crezand ca propaganda este si ideea voastra.Ranchiuna e una ,realitatea e alta/Nistorescu o face pe prostu dar singur a picat in capcana.Si nu e singura capcana in care va mai pica din cauza perfidiei lui.

    • După ministrul de externe suedez măsurile de stimulare a natalității sunt naziste, că nu vor primesc migranți și cresc cu bani de la stat natalitatea femeilor albe. Nu dau năvală refugiații să incendieze orașele și să se bată poliția ca Black Lives Matter, că sunt prea mulți albi într-o țară albă, diversitate.

      În locul Ungariei, oricare altă țară europeană estică, vestul e practic terminat din punct de vedere psihic îl joacă pe degete progresiștii cum vor ei.

    • Rusia isi freaca fericita mainile privind ce se intampla acum in SUA. „Democratii” care il vor dat jospe Trump sunt in mare masura vinovati de situatie, iar alegatorii americani ar trebui sa stie asta.

  60. Acel concept tampit de „politically correctness” este la baza disolutiei civilizatiei pentru ca induce discriminari pozitive pentru toti infractorii, parazitii si ineptii din lumea asta. Fara acel concept lumea era in echilibru. O lume mai buna se construieste prin morala si educatie, nu prin legi cretine care sugruma societatea in mod arbitrar. Introducerea acestui concept imbecil seamana cu inteventia omului in biotopurile naturale carora le strica echilibrul.

  61. Boa,mixtura intre rase face bine evolutiei. Mai bine,doar citesti ce scriu altii. Iar dta.educa-te!

    • @Tică
      Ca sa iasa un coctail bun trebuie bine agitata mixtura. Asta se face acum. Dar intrebarea este cine va sorbi acel coctail? Pentru cine se pregateste?

  62. S-au „educat” cu BLM și Antifa să treacă tot ce le-a stat în cale, prin focul și sabia Societății Deschise, open minded.

  63. Ar trebui să înțelegem cu toți: „ei „vor „omul nou”-zombi, și-l vor obține, teleghidat ,printr-o tehnologie de vîrf.Elita mondială a încercat în mai multe feluri să reducă populația lumii (războaie,avorturi etc.).Ultimă carte :un război nimicitor care va veni curînd.

  64. Băbaieti,aveti rabdare! Prohodul Americii îl cănta esticii. Nu intrati in jocul propagandei putiniste sau chinezesti.
    Occidentul ne-a adus pana aici. Si o ducem binisor,zic eu. Comparativ cu ce ne-a dat maika Rossia,45 de ani. Asa sa faceti comparatiile.
    Apoi,va puteti spune parerea,fara sa va cheme securistul. Comparati!
    Dlui.Nistorescu îi cam pute Occidentul,nu de acum, mai de multisor.
    Dar s-ar putea sa fie prost orientat. Adica,n-are nicio busola( y compris,principii).
    Am zis,hawk!

    • Te face unul Tică los, dar tu eşti un băiat bun care face orice să câştige ceva euroi, mai ales că se vede clar că nu te duce nici capul ( să recunoaştem că sunt absolvenţi de facultăţi sau institute, care nu au loc de muncă, dar unul ca tine cu liceul neterminat ce pretenţii să aibă ? ), aşa că trage tare în tot ce ţi se indică de la bază !
      Dacă nu creşteai la orfelinat poate că părinţii sau bunicii ţi-ar fi spus că ruşii ne-au secătuit de bogăţii pentru că , datorită beţivanului de Chiurchill, care ne-a declarat pierzători într-un război terminat cu cel puţin 5-6 luni mai devreme datorită românilor morţi pe cele două fronturi, dar după ce şi-au luat prada legală, despăgubirile la care am fost obligaţi au plecat şi ne-au lăsat şi cu păduri şi cu gaze şi cu petrol şi cu aur şi fără baze militare ! În schimb în doar 30 de ani de capitalism am rămas în fundul gol şi cu specimene ca tine ce zburdă din latrină în latrină, crezându-se în vreo vitrină ! Sictir !

    • Humoare,te-ai scremut prea tare,ai grija sa nu faci vreun AVC, pensionarule special ce esti.
      Dobi.compara PNB-ul(cum ii ziceau comunistii) RO din 1989 cu PIB-ul de acum. Spui numai lozinci,troll-ule.
      Iar daca au taiat la fier vechi industria lui Ceasca,intreaba la PSD,de ce au facut-o. Ca tot zici tu ca ai ramas in fundul gol.
      Si zici ca te-a vandut „Chiurchill”, nu te-au cucerit rusii?

  65. Oana,esti un trist cetatean care confunda istoria.Sa spui de CarolI dar sa uiti de Ferdinand hai,treaca mearga.Apoi sa spui de Antonescu deja mi-am dat seama ce debitezi.Dar cand l-ai pomenit pe Ceausescu alaturi de regina Maria,asta a pus capac.Ori ai facut-o intentionat,sa strecori un „patriot” fara valoare,ori asa ai invatat tu istorie.Nu ai zis de Maniu si nici de Coposu,de Ion Mihalachi.In fine,PSD are nevoie de votanti ca voi.

  66. Au trecut 160 de ani de la abolirea sclaviei USA. Timp a fost suficient pentru integrare iar multi cetateni de culoare au prosperat. Multi insa prefera sa fie asistati social sa fie infractori de meserie. Cand e vorba de infractori, nu exista culoarea pielii. Din pacate grupuri mari de militanti lupta pentru obtinerea unor privilegii speciale pentru infractorii de culoare mergand pe principiul fals ca ei sunt minoritari si au nevoie de discriminare pozitiva. Adica sa nu poata fi arestati si condamnati pentru ca sunt minoritari si de culoare in acelasi timp. Isi permit orice fel de crima, altfel inseamna ca sunt discriminati rasial. Pretextul asta discriminarii nu are suport decat la mercenarii lui Soros si ai Partidului Democrat, pentru oamenii lucizi asemenea privilegii acordate infractorilor de culoare este curata sinucidere a societatii. George Floyd a fost un infractor bine cunoscut de politie. De aici rezulta si duritatea arestarii lui, pentru ca era un infractor foarte puternic fizic, incoerent si deci imprevizibil datorita betiei sau drogurilor. A fost un accident nefericit, nu un act de discriminare. Joe Biden si Barak Obama timp de 8 ani la Casa Alba nu au facut nimic bun pentru populatia de culoare. S-au trezit acum ca infractorii afro-americani sunt discriminati cand savarsesc infractiuni. Partidul Democrat lupta pentru a castiga alegerile prin aceasta metoda perfida si frauduloasa, prin asmutirea unor mase de oameni needucate si violente sub steagul fals al discriminarii rasiale. Nu discriminarea rasiala este responsabila de haosul de acum ci Partidul Democrat si aliatii lui din culise. Unde erau Democratii timp de 8 ani cand au detinut puterea in SUA? Atunci nu exista discriminare? Democratii cu Biden si Obama in frunte au tupeul sa pretinda ca discriminarea rasiala s-a nascut odata cu alegerea lui Donald Trump? Astia sunt cu adevarat cretini sa sustina asemene enormitati.

  67. @Ileana R….,
    extremele nu au viață: comunismul e de stînga și capitalismul ,care se declară de dreapta ,dar de fapt e tot de stînga.Sf.Părinte Serafim Ros spunea acum jumătate de de secol: ” azi în Rusia mîine în America”.Mîine s-a făcut azi.Părintele era american.Noi ,nea bătut vîntul în toate părțile,dar niciodată unde a trebuit.Prostie?.Nu.Inconsecvență?.Dă.Cu carul.

  68. O campanie electorală tradițională, cu baloane, stegulețe, jobene, majorete, cocarde în culorile alb-roșu-albastru, ar fi fost plictisitoare ! Se dorește ceva nou, de impact, ca un triller hollywoodian, cu toate costurile uriașe pe care le implică. Rămâne de văzut dacă vor câștiga cei care au inițiat scenariul acesta aberant, sau ceilalți.

  69. ….domnu jurnalist dar de Mineriada nimic ? ne aburesti cu America…iar din steagul american n-ai apucat au fost altii mai rapizi !

  70. A se retine : SUA reprezinta 5 % din populatia globului si detin 25 % din puscariasi.
    De aici trebuie pornit.

  71. VORBIM CA SA NE AFLAM IN TREABA !,despre ce model ?,in ce consta modelul ?.
    Forta brutala !;fuga dupa castig prin orce mijloace,legea lui „SCAPA CINE POATE „,tara lui „MUSCA SI FUGI „,libertatea de a crapa de foame !,tara contrastelor izbitoare !!.100 de ani romanii au visat ca prostii.Daca esti instare de ceva fa in tara ta si arata ca iti pasa de tot ce se intampla ,nu mai asculta povesti.N-au venit americanii ca sa-i imbogateasca pe romani ,mai este ceva ce-i interesaza si de la fraieri pot sa ia degeaba.
    N-as da EUROPA pe America nici daca m-ar plati regeste.

  72. Statuile lui Lenin au fost date jos la prăbușirea comunismului din țările ocupate de URSS. Lenin era venit odată cu ocupația sovietică.
    Dar Churchill, era și el adus în UK tot de tancurile sovitice?

    • De obicei America dă tonul. Cum se va traduce afacerea BLM sau Antifa, la nivelul UE, corectitudinea politică literă de lege?

      România are președinte, guvern ascultătoare, primesc oricând cote de migranți.

  73. inseamna ca nu ati fost bine instruit.Sau ca instructorii dumneavoastra nu au fost bine instruiti.
    Sau , dimpotriva, au fost PREA bine instruiti.DFe kla nopi, neinstruitii ( popoolimea, vorba lui CTP) , ce pretentie sa fi avut?? Ghem set, meci si țară, ei.C-asa-i in tenis.

  74. Se vorbea despre un nou Turn Babel, acum este momentul. Nu se mai intelege om cu om! Nu exista limbaj, cod comun, cat timp limbajele sunt risipite egocentric! Cate bordeie atatea obicee! Singurul Cod este Numitorul Comun al Logosului(chipul, sinele omenirii!), concomitent, adica Legea Morala, totul avand origini primordiale! Cu Cain si Abel, doua ~specii umane~! Pe cruce, 1/2(cel de pe crucea din dreapta) dintre ei au optat pentru Logos si a ajuns cu Hristos in rai! Crucea este si simbol al balantei, echilibrului perfect dintre cele 2 emisfere cerebrale! Crucea-suport este si cheia separarii apelor de usact, graului de neghina, oilor de capre sau celebra „Cine nu este cu noi este impotriva noastra”! Elita provine din Eli, care este Dumnezeu, or, astazi exista surogatele elitei autentice, care, prin frauda au uzurpat dreptul Divin, `elitoizii`, care se folosesc de forta elitardatilor, al celor ce nu si-au cultivat talantii, risipindu-i iresponsabil sau ingropandu-i in paradisuri financiare, actuala finanta! Locul Elitei intru Creator este ocupat fraudulos de elitoizii de stanga excesiv rationala si pragmatica a banului, ca valoare materiala, Protheus, ce se converteste in oricare alta valoare materiala, mai putin spirituala, care se distribuie fara a se divide si este ziditoare de om intru Logosul divin! Suprasistemul din vf piramidei, manipuland subsistemul bazic, acea struto-camila a unui glob cu 2 siateme, unul pentru elitoizii finantisti, vertical, cll, orizontal, pentru baza mancurtizata si prinsa in geometriile rigide ale Paturilor Procustiene! A venit, cred, timpul separarii apelor celor „alesi” – autentic, si a celor ce NU s-au folosit in niciun fel nici de Legea Morala, nici de talantii primiti la nastere!

  75. Nu culoarea pielii sau culorile sistemelor doctrinare separa pe oameni, ci, Principiul ‘iubesc/urasc munca, urasc/iubesc valorile materiale sau spirituale”! Sau, mai simplu, esti de partea principiilor Binelui, Adevarului, Dreptatii, Armoniei (Frumosului), Divinului sau NU esti deloc! Eli, Dumnezeul Creatiei, este camp inteligent continuu, or, asta inseamna QUANTUMUL absolut, Q! Or, asta insemna gandire in sine ganditoare si faptuitoare, este informatie, adica Lumina codificata, care, in lumea noastra trece in forma a tot ceea ce exista! Eli ‘lucreeaza’ prin quantele subordonate anonime, q, cohorta ingerilor ziditori, dar exista si acele cete de ingeri cazuti, care, invidiosi pe Om si Creatie, submineaza principiile Moralei Divine, caricaturizand-o, prin instrumentarul, uneltele umane, care, din ignoranta sau lene, comoditate au renuntat la principiile creatiei, punandu-se in slujba anticreatiei si antichristilor! ‘Sistemul’ nu este altceva decat caricatura surogat a sistemului de legi divine, care sunt metodic contracarate prin metode extrem de crude, violente si imorale! Popoarele isi au fiecare menirea lor sub soare, cu pamantul adeveririi lor sub picioare si cerul confirmarii deasupra capului, iar acest melanj iresponsabil al neamurilor, nu-i decat ‘babilonia’ celuilalt Turn Babel! Astfel, omenirea se va salva sau nu va mai fi deloc, in functie de oglinda in care se priveste, intru adeverirea, confirmarea ei! Asistand o data la o exorcizare, am observat cu cata furie reactiona indracitul la simbolurile crestine!

  76. Titlul corect si complet al articolului ar fi fost : ,, Adio, model american , bun venit model chinezesc !” Sau , ma rog , ” rusesc ” , dupa placerea autorului ! P.S.: Hai nu mai bociti America ca vi se strica tenul ! Asta credeti voi ca e America ? Pegra drogata din mahalalele oraselor ? America e altceva ! Pentru numai o idee , urmariti cateva documentare pe Discovery , National Geografic , …. ! Aseara am urmarit un documentar despre fermierii americani , despre copiii fermierilor ! Copii care participa pe categorii de varsta , 8 ani , 14 ani la concursuri unde isi prezinta cu mandrie si responsabilitate animalele crescute si ingrijite de ei ! Si grija , atentia si incurajarea care veneau din partea adultilor , seriozitatea juriului ,… ! Asta este AMERICA ! America profunda si tacuta care ii va zdrobi pe puturosii astia drogati si betivi !

  77. Niciun sistem uman nu poate fi model! Doar Sistemul de sisteme Divin al Naturii, cu interventia benefica a mainii lui Dumnezeu, Omul bine intentionat! Pana si matematicile au hibe, cum ar fi incompletitudinea matematica sesizata de Goedel! Mai mult, K. Popper, a sesizat ca chiar parametrii vizibili ai unui sistem pot fi un parametri falsi sau verigi slabe, care creeaza mari probleme solutiilor rezultate! Or, G. Soros, a fost ucenicul fidel al lui Karl Popper, care s-a specializat in ‘pescuirea’ tocmai a parametrilor falsi dintr-un sistem, vulnerabilitatilor, caii troieni prin care se pot infiltra in sistem, deturnandu-l de la sensul menit, in loc sa-i caute inlocuitori, care sa-l fortifice! Extrem de asemanator cu cei ce, de cand lumea si pamantul, cauta partile vulnerabile ale unei locuinte, incinte, pentru a o prada mai usor si cu mai putine riscuri! Cei ce urasc munca cinstita, dar iubesc aurul si luxul… nemuncite!

  78. Tică, Tică… minte mică, dar de minţit minţeşti de îngheaţă Ptolomacul. 😉
    Nici nu se putea dovadă mai bună că tot ce-am scris la ” mişteaux” mai sus s-a dovedit a fi adevărat în ce te priveşte !
    Hai, marş !
    Spre casierie ! Până nu-ţi blochează ăia banii când văd ce diliman eşti. Şi s-ar putea să nu le mai trebuieşti…..

  79. Multi puponcuristi americani si de alte nații,mai puțini patrioti!

  80. Balarii care amesteca concepte, teorii conspirationale si convingeri ferme despre situatii care va cam depasesc. Din balta damboviteana, cu acces la internet, e foarte simplu de facut demagogie literaro-jurnalistica.
    1. Da, America este in declin moral, politic, economic si social dar cauzele va scapa.
    2. Trecutul infractional a lui George Floyd, indiferent de context, nu justifica uciderea lui pe strada cu sange rece.
    3. E plina lumea de oameni care nu sunt capabili sa-si vada propriile porniri misoginiste si rasiste.
    4. Hahaha, sperietoarea Soros mereu! Care Soros a creat slugi americane in Romania dedicate orbeste ordinelor de la Washington, acelasi Soros care critica sistemul politic si capitalist american? Acelasi care in anii ’90 a bagat zeci de milioane de dolari in dezvoltarea unei prese independente si private, in educatia jurnalistilor, de pe urma caror actiuni ati beneficiat chiar si dvs?
    5. Slugarnicia politicienilor romani este din propriu interes. Mai exact fostii Securisti se iteleg bine cu spionii americani si fac bani din slugarnicia fata de CIA si Pentagon.
    7. Pentru simplificare, America nu mai este o democratie de multa vreme. A fost mereu o democratie partiala si imperfecta. Intre timp a devenit o plutocratie rapace si administratia curenta demonstreaza tendinte autocratice pe fata.
    8. In final, rescrierea istorie si doborarea monumentelor sunt prost intelese de la distanta.

  81. Horia Cornescu spune:
    15 IUNIE 2020 LA 6:40
    A se retine : SUA reprezinta 5 % din populatia globului si detin 25 % din puscariasi.
    De aici trebuie pornit.

    Da, asa este, insa nu pentru ca in America sunt mult mai multi criminali proportional vorbind. Vizionati, 13th pe Netflix, un documentar din 2016 care explica cauzele adanci ale problemei. E vorba despre amendamendul al 13-lea din Constitutia Americana.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.