Administrația lui Erdogan o dă la întors

UPDATE Președinția Turciei a transmis vineri că afirmațiile președintelui Tayyip Erdogan amintind despre sistemul de guvernare din Germania lui Hitler au fost interpretate greșit și nu au sugerat un exemplu al unui sistem prezidențial eficient, conform Reuters.

Preşedintele Turciei, islamistul Recep Tayyip Erdogan, a generat controverse, vineri, oferind ca exemplu de sistem prezidenţial eficient regimul Adolf Hitler al Germaniei naziste, informează cotidianul The Guardian, citând presa turcă.

Întrebat la întoarcerea joi seară dintr-o vizită în Arabia Saudită dacă este posibilă în Turcia o președinție executivă în timp ce este menținută structura unitară a statului, Erdogan a spus că „în prezent sunt exemple în lume la fel cum sunt exemple și în istorie”, adăugând „vedeți exemplul Germaniei lui Hitler”, potrivit unei înregistrări difuzate de agenția de presă Dogan.

„Metafora lui Recep Erdogan despre Germania pe vremea lui Hitler a fost distorsionată de unele instituţii media, fiind utilizată cu sensul opus”, a justificat Preşedinţia Turciei declarația.

„Comentariile aveau scopul de a demonstra că un sistem prezidenţial executiv poate exista într-un stat unitar, nefiind specific exclusiv unui stat de tip federal”, susţine Preşedinţia de la Ankara, argumentând că nici sistemul prezidenţial, nici cel parlementar nu sunt garanţii împotriva abuzurilor de putere.

„Dacă se abuzează de un sistem, se poate ajunge la o guvernare defectuoasă care poate genera dezastre de genul Germaniei lui Hitler… Cel mai important este să aplicăm o guvernare corectă, în serviciul naţiunii; este inacceptabil să se sugereze că domnul Erdogan ar fi prezentat Germania condusă de Adolf Hitler într-o lumină pozitivă”, subliniază Preşedinţia Turciei.

Recep Tayyip Erdogan vrea de mult timp modificarea Constituţiei turce pentru instaurarea unui sistem republican prezidenţial, în locul celui actual, de tip parlamentar. Preşedintele Turciei are în prezent un rol mai degrabă onorific, şeful Executivului fiind primul-ministru. Erdogan ar vrea să deţină puterea executivă, după modelul Statelor Unite, însă criticii denunţă tendinţe autoritariste.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.