Administratorul de moșie în 1938

Pentru că o fotografie veche este un fragment de eternitate, răscoliți de frumusețea acestor documente, continuăm să publicăm fotografii vechi, cu alți oameni importanți din istoria țării noastre, dar și cu părinți și bunici, mari anonimi ai istoriei române. Tipărim în ziarul Cotidianul fotografii mai vechi expediate în aceste zile redacției noastre, la adresa de e-mail redactia@cotidianul.ro. Vă invităm să continuați să ne transmiteți fotografii vechi, scanate și expediate prin e-mail, care să conțină cîteva detalii sau o scurtă poveste despre viața subiectului din imagini. Este un omagiu și un minunat fragment de istorie românească.

Ștefan Vintilă și Adela, administratorii unei mari moșii

Familia Ștefan Vintilă şi Adela, administratorii moşiei lui Victor Barangă din comuna Răteşti, sat Ciupa Mănciulescu, județul Argeş. Victor Barangă a fost mare proprietar de pământ, socrul prim-ministrului Armand Călinescu. Bunicul este copilul din dreapta. Avea 5 ani. Anul 1938. A devenit polițist, iar eu, nepotul Aurelian Bădulescu, am urmat tradiția familiei. Sunt pasionat de România, folclor şi tradiții româneşti. Felicitări pentru acest concurs! (Trimisă de Aurelian Bădulescu)

Dăscăliţa din Bontăieni

Fotografia frumoasei domnişoare Aurelia Rusu este din jurul anului 1900. Se spune că, în tinereţe, ar fi fost iubita lui Octavian Goga. Se mai spune că ar fi fost modelul care l-a inspirat pe poet când a scris poezia „Dăscăliţa“.

Unii din exegeţii operei lui Goga contestă asta, la fel, şi unii cunoscuţi ai poetului au avut altă opinie. Oricum, se mai spune că Dăscăliţa a rămas credincioasă acelei iubiri, reală sau imaginară pentru unii, și a făcut apostolat în Negreia și Bontăieni (Maramureş).

A trăit până la adânci bătrâneţi (93 de ani!) în Bontăieni, unde se află și mormântul, precum şi casa în care a trăit cea mai mare parte a vieţii. Din păcate, casa arată exact ca în poezia lui Goga, „Casa noastră“: „De pe pereţii-ngălbeniţi/Se dezlipeşte-n pături varul/Și pragului îmbătrânit/Începe-a-i putrezi stejarul;/Iar dacă razele de soare/Printre şindrile făcu-şi cale,/Văd sporul pânzei de paianjen/Și-nfiorate mor de jale./Cucuta creşte prin ogradă/Și polomida-i leagă snopii/Ce s-a ales din casa asta…“. Cam asta este, foarte pe scurt, povestea sfielnicei, bălaiei Dăscăliţe (1882-1975).

În rest, să lăsăm tot poezia să vorbească, aşa cum este săpat pe piatra de mormânt: „Iar vântul spune crengilor plecate/Povestea ta, frumoasă domnişoară… “ (Trimisă de Dariu Remeș)