Trei adolescenţi în vârstă de 14 şi 15 ani au fost răniţi, doi dintre ei fiind în stare foarte gravă, după ce au fost loviţi de o maşină în timp ce mergeau pe biciclete: Accidentul a avut loc în localitatea dâmboviţeană Morteni.Unul dintre adolescenţi a fost internat la Spitalul "Grigore Alexandrescu" din Capitală, iar celălalt a fost dus la Spitalul "Bagdasar-Arseni", în timp ce al treilea băiat, în vârstă de 14 ani, a fost rănit uşor şi nu a fost necesară spitalizarea sa.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa, agent Adriana Ştefan, accidentul a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe un drum judeţean din Morteni, după ce un şofer de 21 de ani nu a adaptat viteza într-o curbă, iar maşina a pătruns pe contrasens, lovindu-i pe cei trei biciclişti, care circulau pe marginea drumului.
Şoferul, care are permis de conducere din anul 2009, este acuzat de vătămare corporală gravă.