Toată lumea vorbește în această perioada despre marile succese ale Simonei Halep, dar și despre marile ei realizări…materiale!
Cu alte cuvinte, iubitorii sportului, și, poate, nu numai ei, și-au format o părere despre lumea tenisului de „la vârf”, puțini dintre ei, însă, neștiind cum este „la baza”, acolo unde doritorii de glorie și…bani își pregătesc ascensiunea!
Ca și-n alpinism, până sus, sunt șanse mari să-și zdreleasca serios coatele, genunchii și…sufletul! Adrian Fetecău ne vorbește în această carte despre lumea tenisului „mic”, afirmând că este un infern din care „evadează” doar cei foarte puternici din punct de vedere mental.
Autorul își sprijină afirmațiile pe experiență să de tată de jucătoare profesionistă , Irina Fetecău, campioană națională la senioare în 2016, vorbind cu sinceritate și fără ipocrizie despre toate „caznele” trăite pe lângă terenul de tenis timp de mai bine de 16 ani.
Cartea de 250 de pagini dezvăluie multe aspecte, mai puțin știute, din tenis, avertizandu-i pe „amatori” că-i o lume fascinantă, dar în care îi așteaptă un volum de muncă, un consum nervos și…un efort financiar incredibile!
Lansarea are loc sâmbătă 25 noiembrie, ora 14,30,la Târgul de Carte Gaudeamus( Romexpo, pavilionul central)- standul Editurii Corint.
Au confirmat deja prezența Irina Begu, Marius Copil, Alina Tecsor, Sorana Cârstea, Victor Hănescu.