Adrian Năstase a retras, luni, contestaţia în anulare în cazul condamnării din dosarul „Trofeul calităţii”, avocaţii acestuia depunând la instanţa supremă solicitarea.
Avocatul Ion Cazacu a anunţat, luni, Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) că Adrian Năstase îşi retrage contestaţia în anulare făcută în cazul condamnării din dosarul „Trofeul calităţii”.
Procurorul DNA prezent la şedinţa de judecată a solicitat celor cinci judecători să ia act de solicitarea lui Adrian Năstase. Instanţa supremă a rămas în pronunţare asupra acestei cereri, urmând să decidă dacă o admit sau nu.
La ieşirea din sala de judecată, avocatul Ion Cazacu a spus că Adrian Năstase este nemulţumit nu de completele instanţei supreme sau de judecători ai acestei instanţe, ci de sistemul judiciar românesc şi de lacunele acestuia.
„Este un protest al domnului Năstase, nu neapărat împotriva completului, ci împotriva sistemului cu care se luptă domnul Năstase. Iertaţi-mă, de ce toate aceste bâlbâieli ale instanţelor, de ce toate aceste amânări în cazul domnului Năstase, de ce toate acestea se întţmplă în acest moment?”, a declarat avocatul lui Năstase, Ion Cazacu.
Avocatul a arătat că, în vreme ce dosarul „Zambaccian” se judecă de mai multe termene în recurs şi suferă inclusiv amânări, lui Adrian Năstase i s-a respins luni o cerere de amânare, pentru o perioadă scurtă de timp, a judecării contestaţiei în anulare din dosarul „Trofeul calităţii”, pentru ca avocaţii acestuia să poată să îi aducă la cunoştinţă procedurile de la instanţă.
„Fără îndoială, aveam pregătită şi această posibilitate de a ne retrage contestaţia în anulare ca un semnal de protest la modul cum sistemul judiciar din România acţionează. Nu avem nimic cu completele de judecată. Avem ceva, cred eu, dl Năstase s-a referit nu la judecători, ci la sistem. Nu mai există altă cale extraodinară de atac în legătură cu această sentinţă, ea a rămas definitvă, nu va mai fi schimbată, nu mai avem decât căile procedurale de a încerca scoaterea lui dlui Năstase mai devreme, tot în baza unei instituţii din codul de procedură penală, de a-l scoate pe eliberare condiţionată”, a completat Cazacu.
În sala de judecată, avocaţii au cerut amânarea contestaţiei în anulare pentru o perioadă scurtă de timp, pentru a-l anunţa pe Adrian Năstase că doi judecători ce fuseseră desemnaţi să formeze acest compelt de cinci magistraţi au făcut luni o cerere de abţinere care a fost admisă. Potrivit avocaţilor, aceiaşi doi judecători au făcut anterior o altă cerere de abţinere, dar care atunci a fost respinsă, scrie Mediafax.
În aceste condiţii, avocaţii au arătat că înţeleg demersurile ICCJ şi au cerut amânarea judecării contestaţiei, pentru a-l anunţa pe Năstase despre aceste noutăţi.
Procurorul DNA s-a opus, iar în final instanţa a respins cererea de amânare făcută de avocaţii lui Năstase.
Imediat după respingerea cererii de amânare avocaţii lui Năstase au depus un înscris autentificat la notar prin care Năstase îşi retrage contestaţia în anulare a pedepsei primite în dosarul „Trofeul calităţii”.
Ion Cazacu a precizat că nu mai există altă cale de contestare a acestei pedepse, ea urmând să rămână astfel definitivă.
Instanţa supremă trebuia să ia în discuţie luni contestaţia în anulare a fostului premier Adrian Năstase în cazul hotărârii definitive de condamnare la doi de închisoare în „Trofeul calităţii”, după mai multe amânări din cauza faptului că la dosar nu ajunsese motivarea sentinţei.