Adrian Năstase: USL a trecut testul maturităţii

Joi, Uniunea Social Liberala a prezentat rezultatele sondajelor de opinie realizate in fiecare judet si rezultatul discutiilor intre PSD si ACD pe tema candidaturilor la alegerilor locale. Acest moment a fost intens asteptat pe scena politica, in primul rand de adversarii nostri politici. De ce spun asta? Sa ne gandim doar la tirul de artilerie, de luni de zile, pe care PDL si ariegarda sa formata din „neangajati” l-au tras in permanenta.

Ce spuneau ei:

Ca PSD, PNL si PC nu se vor intelege in negocierile privind candidaturile. Ca vor exista scandaluri publice. Iata ca cele trei partide s-au inteles, iar scandalurile despre care tot s-a vorbit nu exista.Ca nemultumirile vor exploda imediat dupa prezentarea publica a deciziilor privind candidaturile care revin PSD si cele care revin ACD. Iata ca nici acest lucru nu s-a intamplat. Apreciez in acest context pozitia domnului Tintean, presedintele PNL Bistrita, organizatie care nu va da candidat nici la functia de presedinte al CJ, nici la primaria de municipiu. Ce nu inteleg adversarii nostri este ca tocmai de aceea s-au facut sondaje si tocmai de aceea a existat un dialog permanent intre conducerile celor trei partide si organizatii.Ca acolo unde exista candidati puternici fie din zona PSD, fie din cea a ACD va fi razboi pe fata. Iata ca nu este. La Iasi, cazul atat de discutat de „prietenii” nostri din toate zonele, a avut o rezolvare cat se poate de buna. Oamenii vor avea decizia finala, la urne, din doua optiuni foarte bune. Poate nu este o solutie care sa multumeasca pe toata lumea (personal, eu il sustin pe candidatul nostru), dar arata maturitatea liderilor politici, care inteleg necesitatea ca USL sa mearga mai departe.Ca militantii si membrii PSD nu vor sustine niciodata candidati PNL sau PC si invers. Alegerile din Maramures si chiar cele din Neamt au arata ca acest lucru a fost doar dorinta adversarilor nostri. Colegiul din Maramures, cel castigat de un candidat PSD, a fost unul in care sunt doar primari de PNL si PDL. Aportul colegilor liberali a fost esential.

Ceea ce s-a intamplat joi reprezinta, de fapt, o premiera pentru scena politica romaneasca, pentru ca liderii a trei partide, atat cei de la centru, cat si cei din teritoriu au inteles faptul ca USL este un proiect care nu se poate poticni in orgolii, ca semnalul pe care il transmitem romanilor este esential.

In acest fel, Uniunea Social Liberala, a carei oficializare juridica o salut, a trecut un test important, cel mai important de pana acum – testul maturitatii. In aceasta saptamana, alternativa oferita de opozitie s-a concretizat.

Pentru acest lucru, cred ca toti colegii din USL merita felicitari.

Am depasit aceasta stacheta, dar deja trebuie sa ne gandim la viitor. Desi avem 60% in sondaje, nu este suficient; s-a vazut la Neamt cu cine se lupta USL – nu cu un partid, ci un intreg sistem. Sunt convins insa ca oferta noastra se va impune, ca viitorul Guvern va fi unul al USL, ca, in felul acesta, marile nedreptati facute romanilor de actuala putere vor fi indreptate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.