Adrian Negrescu: România, în fața unei crize fără precedent din punct de vedere valutar

”România se află în fața unei crize fără precedent din punct de vedere valutar. Situația de pe scena politică influențează mai mult ca oricând temerile investitorilor care, iată, încep să vândă din titlurile românești, încep să iasă din România din perspectivă investițională și, de aceea, cred că este absolut esențial, vital de-a dreptul, ca președintele României, noul premier interimar să iasă în spațiul public și să vorbească despre angajamentele României, să dea asigurări că țara noastră nu va intra în incapacitate de plată, așa cum a spus fostul premier Ciolacu, și că vom respecta toate angajamentele asumate de către statul român”, spune consultantul economic Adrian Negrescu.

”Avem nevoie de niște mesaje de stabilitate, transmise de la înălțimea instituțiilor statului, pentru că temerile investitorilor sunt din ce în ce mai ample. Gândiți-vă că unul dintre candidați promite în spațiul public faptul că va tăia dobânzile la toate creditele românilor, o aberație din punct de vedere economic, care ridică semne de întrebare legate de discernământul acestuia în privința temelor economice. Dincolo de mesajele de stabilitate pe care premierul și președintele interimar trebuie să le transmită, este nevoie ca cei doi candidați la președinție a României, domnul Simion și domnul Nicușor, să iasă în spațiul public și să vorbească despre investițiile în România, să vorbească despre planurile pe care le au din punct de vedere economic, să expună măsurile pe care vor să le ia, odată ajunși în cea mai importantă funcție din stat”, a declarat marți, pentru Agerpres, Negrescu.

În opinia sa, fenomenul retragerii de capital din România se va accentua dacă nu vor fi clarificate foarte repede semnele de întrebare legate de situația economiei, situația finanțelor publice.

”Dacă noi nu vom clarifica foarte repede aceste semne de întrebare legate de situația economiei, situația finanțelor publice, mi-e teamă că acest fenomen al retragerii de capital din România se va accentua, iar România va pierde, din punct de vedere investițional, toți cei 10-15 ani de creștere economică pe care am avut-o din perspectiva percepției investitorilor”, a adăugat consultantul economic.

Potrivit acestuia, Banca Națională a alocat aproape 3 miliarde de euro pentru a menține cursul la 4,97 lei/euro, o măsură care devine inutilă din perspectiva modului în care investitorii privesc România.

”Să ne așteptăm ca, în perioada următoare, cursul de schimb să treacă de 5 lei pentru 1 euro. Deja Banca Națională a alocat aproape 3 miliarde de euro pentru a menține cursul la 4,97 lei/euro, o măsură care a fost salutară pe termen scurt, dar care devine inutilă din perspectiva modului în care investitorii privesc România. Mi-e teamă că, dacă Banca Națională va continua această politică de a susține cursul, nu va face altceva decât să atragă speculatorii în România, să atragă fondurile de investiții speculative și să transformăm tot acest joc al cursului într-un adevărat război financiar din care noi vom avea cel mai mult de pierdut. Sunt sigur că cursul se va deprecia în perioada următoare și e un lucru sănătos din perspectiva modului în care se reglează economia, ca urmare a dinamicii administrative de pe scena politică”, a mai spus Adrian Negrescu.

El a subliniat că România are un buffer financiar suficient la Ministerul Finanțelor care permite plata facturilor pe o perioadă de 2-3 luni.

”Din păcate, fostul premier Ciolacu a avut un rol covârșitor în această percepție negativă, atunci când a afirmat, în repetate rânduri, faptul că România riscă să intre în incapacitate de plată. Nu suntem în acest scenariu. România are un buffer financiar suficient la Ministerul Finanțelor care ne permite să ne plătim facturile pe o perioadă de 2-3 luni. Avem o rezervă valutară suficientă la Banca Națională și avem acordul cu Comisia Europeană, cu FMI și cu Banca Mondială care ne permit ca, în cazul în care avem o problemă financiară, să accesăm o linie de finanțare rapidă, în așa fel încât să nu riscăm să intrăm în incapacitate de plată. Deci, politicienii ar trebui să fie mai rezervați în această perioadă în declarații absolut aberante legate de situația economică și să lase specialiștii să vorbească, să dea mesaje de stabilitate, nicidecum să pună gaz pe focul temerii investitorilor”, a adăugat consultantul economic.

Bursa de la București a reacționat negativ la rezultatele turului I al alegerilor prezidențiale și la schimbările de pe scena politică, în timp ce dobânzile în funcție de care se calculează costul creditelor s-au majorat, iar cursul leu/euro a depășit marți pragul psihologic de 5 lei.

Recomanda 2
Author

21 de Comentarii

  1. ce ne facem cu INVESTITIILE in inarmare ?
    rupem de la gura poporului pentru a da cadpu PATRIOTI urkniei ?
    Cine ne iarta cum de la datorii …PATRIOT-ul dat cadou GRATIS Urkaniei ?

    PE cand se desecretizeaza PENSIONARILOR unde vor merge la UE pentru INARAMRE …FONDURILE DE PENSIE si AJUTOARE SOCIALE ? 😀

    apropos …mai dam gratis gazis is curent urkanilor ? (le mai platim urkani pensiile din banii pentru pensiile romanilor?) 😀

  2. Nenorocire mare cu Simion asta! Nu se mai dau pensiile ,se scumpeste mamaliga, se topeste Groelanda, Se dezepitelizeaza vaginurile, se vor naste iezi cu trei capete, vor sangera icoanele, creste Roborul,cad bateriile de la masinile Bancii lui Isarescu … Doamne, cand vom scapa de cancerul asta din inima politicii romanesti? Boc, blaga, toti pedelistii astia mizeri, de gasca bucalatului fara clase, Ciolacu?

  3. Bai Bulache , oare cine a creat criza asta ? Si tu faci parte din echipa „castigatoare”. Ar trebui sa luati toti exemplul lui Ciolacu si sa va carati. Sparlamentul asta UE e o facatura mare , nu avem nevoie de „legile” voastre , facute impotriva bunului simt . Europenii au destule parlamente in tarile lor ca sa isi faca o legislatie functionala, nu una care distruge tot ce atinge …
    Unde este „economia” acum , „imprumutata” pana la refuz ? Ai facut parte hi gasca asta de golani si „curve politice” care c-ati lafait si nu ati creat nimic.
    Lasati in urma un teren parjolit , dar nu pentru ca ne „invadeaza ” careva ci pentru ca sunteti ca niste termite care ati „consumat” totul in calea voastra.

  4. Ciudatul Nicusor Dan, cel cu o falsa glorie de matematician, el neprofesand niciodat in domeniul matematicii ci doar in zona speculei imobiliare, este de evitat.

  5. George Orwell spunea:”Nu poti reconstrui o tara cu aceiasi oameni care au prebusit-o.”
    Deci orice reprezentat al puterii care a condus sau administrat pana in prezent este toxic si neavenit.

  6. „România, în fața unei crize fără precedent din punct de vedere valutar”
    Criza sw datoreaza anilor multi de guvernare PSD-PNL-PD-UDMR-USR. Economia nu a prabusit-o AUR car nu acondus macar o zi aceasta tara.

  7. Interimatul jefuitorilor duce români și România într-o criză valutară fără precedent prin trădarea intereselor acestora pentru interesele investitorilor occidentali de ordin economic și politic.
    La pușcărie!

  8. sau PNL-ul si USR-ul au cerut iesirea PSD-ului de la guvernare si transformarea Romaniei intr-o tara interimara?
    presedinte intermar, PM interimar, guvern interimar? PNL-ul lui Basecu, Ciolos, Blaga si altii au pus mana pe Romania si 18 milioane trebuie sa suporte mofturile lor pt ca asa-i acolo unde nimic nu mai este stabil…totul interimar

  9. Mă,..Dacă mai multe agenții de rating iți zic că ești ”junk”, apoi ce puii mei speri ?

  10. Pai da si cine a facut iesiri masive de capital in ultimele 2 zile?

    Nu cumva aceiasi „eurocentristi” care mai inainte amenintau cu ceea ce avea sa se intample?!?

    Nu cumva „investitorii” straini care cu cateva saptamani in urma au cumparat masiv lei ca sa aiba ce vinde acum?!?

    Nu cumva USR-istii si Nicusoristii baga spaima aiurea si creeaza in mod artificial panica pe piete, ca apoi sa apara ei marii salvatori ai patriei?!?

    Ce a lipsit ca aceste evenimente si efectele lor, mai ales ca fusesera „anuntate”, nu au fost anticipate si de ce nu au fost luate masuri preventive?!?

    Pana si Florin Catu si Lucian Isar va puteau spune despre speculatiile care pareau aproape certitudini.

  11. Situația economică este cunoscuta de cei interesați să investească în România . Fiindcă mergem din rău în mai rău nu mai ai cum sa ascunzi mult timp gunoiul sub preș. Adrian Negrescu trăiește în cosmos sau doar se preface că , abia acum a aflat că investitorii nu mai sunt interesați de Titlurile noastre de stat ? Pai cine risca sa mai cumpere promisiuni ? Este firesc , ca cei prudenți să-și vândă Titlurile de stat ,iar BNR obligata sa le cumpere . Când le-a vândut a fost bine …,iar când trebuie sa le răscumpere este de rău…

  12. 5 mai 2025, vești bune despre prețul petrolului
    Prețurile petrolului brut au atins luni cel mai scăzut nivel din ultimii peste trei ani, si asta doar dupa primul tur, daca iese Simion sigur mai scad preturile.

  13. „domnul Simion și domnul Nicușor, să iasă în spațiul public și să vorbească ”

    Pai are careva vreo idee de ce ar trebui sa faca? Cum am ajuns aici? Conducerile PSD, PNL, USR nu au nimic de spus despre situatia actuala a Romaniei ca doar ei au condus Romania (in diferite aliante)?
    Simion sau Nicusor ne-a bagat in deficit? Astia dau bani la ucrani, moldoveni si „partenerilor” ptr arme cand n-au ce da propriilor cetateni?

  14. Eu, ca un handicap ce sunt,nu înțeleg care e legătură între geografie si chimie! Cică la Mucusor a fost chimie! Nu de alta,dar am fost olimpic la chimie!

  15. Ce trist. Alt popo European cu crema la purtător si lgbtiqism in suflet. Mana cu care seterge Ur sula de blenoragie.

  16. De-aia avem rezrvă valutară, de-aia avem rezervă de aur. Ca să rezolvăm criza pe care guvernanții din ultimii 4 ani au provocat-o prin incompetența și lăcomia lor. Să plece de la putere și să vină în locul lor oameni cu adevărat pregătiți și, mai ales, patrioți. Care să pună țara și poporul înaintea intereselor lor meschine. Acum ori niciodată.

  17. Păi numai trimite diaspora nimic ? Doar când il votau pe Werner trimiteau bani in țară ? Ai dracu diasporzi …pai ce faceți ma nene mă ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.