RUSIA A DECIS RECUNOAȘTEREA ACTULUI DE AUTODETERMINARE A REGIUNILOR DONIEȚK ȘI LUGANSK CA DÂND NAȘTERE UNOR SUBIECTE DE DREPT INTERNAȚIONAL DOTATE CU INDEPENDENȚĂ ȘI SUVERNITATE
În situația creată important este să se evite isteria și căutarea vinovaților. Ceea ce trebuie căutat sunt soluțiile. În acest scop emoțiile ideologice sunt contraindicate.
Din punctul meu de vedere, ceea ce trebuie reținut pe moment sunt următoarele:
1. Autodeterminarea este un act unilateral. Așa a fost și cu Kosovo.
2. Recunoașterea este un act unilateral. Nimeni nu poate contesta unui stat suveran dreptul de a recunoaște alt stat. După cum nimănui nu i se poate reproșa faptul că nu a recunoscut actul de autodeterminare a unui popor. Spania nu a recunoscut Kosovo.
3. Președintele Vladimir Putin și-a explicat motivele recunoașterii și indiferent dacă suntem sau nu de acord cu ele, sau dacă recunoașterea ne face plăcere ori ne deranjează, acesta este deja un fapt împlinit la care trebuie să ne raportăm.
4. Singurul lucru bun este că recunoașterea nu este invazie și fără invazie nu avem război.
5. Cât timp nu este război, dialogul, negocierea, acțiunea diplomatică pot continua.
6. În actuala situație nou creată, dar nu imprevizibilă, se dovedește că singura cale rațională de urmat constă în aducerea la îndeplinire a acordurilor de la Minsk. În funcție de asta, autodeterminarea regiunilor din Dombas, care pentru Rusia a devenit internațională, poate redeveni o autodeterminare internă, cu pastrarea actualelor frontiere ale Ucrainei.
7. În același timp se impun negocieri între SUA / NATO și Rusia care să conducă la definirea unei arhitecturi de securitate juste, fezabile și durabile în Europa de est, apte a răspunde preocupărilor și aspirațiilor tuturor părților interesate.
8. Încă o dată s-a dovedit că insultele, diabolizarea, descurajarea prin amenințări, recursul la sancțiuni economice, hărțuirea psihologică și tacticile propagandistice nu rezolvă problemele internaționale, ci le agravează.
Acesta este punctul meu de vedere.
Adrian Severin
Severine ..anticipai 😉 …si tu problema SWIFT.ului 😀 … eu stiam cum stiu insutit alte informatii 🙂 !
„the master of your mind spune:
23 FEBRUARIE 2022 LA 7:20
… inca ceva
Petrolul si gazul rusesc prin contracte vechi sau la PRETUL ACTUAL nu facv decat sa IMBOGATEASCA RUSIA (care nu mai vrea DOLLARI, oricum) imbogatind-o in timp ce inflationar …tarile vestice saracesc … si au ajuns sa devalorizeze prin TIPARNITA economiile popoarelor lor ( adica ci 1% ‘i fura si mai abtir pe cei 99% ai lor ..= COARDA se va rupe-n curand … BANCVAR (!) )
?
Atentie naibi la 24 MARTIE !
? ”
… nu te lua niciodata dupa vorbele sau orthographia cuiva …ci dupa cantitatea de adevar-postfactual din informatiile-i …
@Severine ai fost pe faza … cu „24” … cu mintea de pe urma-l retro-pricepi ?
Fi atent la … Marea Nordului !
🙂
… inca ceva
Petrolul si gazul rusesc prin contracte vechi sau la PRETUL ACTUAL nu facv decat sa IMBOGATEASCA RUSIA (care nu mai vrea DOLLARI, oricum) imbogatind-o in timp ce inflationar …tarile vestice saracesc … si au ajuns sa devalorizeze prin TIPARNITA economiile popoarelor lor ( adica ci 1% ‘i fura si mai abtir pe cei 99% ai lor ..= COARDA se va rupe-n curand … BANCVAR (!) )
🙂
Atentie naibi la 24 MARTIE !
🙁
Tov. Severin, se pare ca eshti un Yesmen infocat al piticului Atomic. D-ta ca vestit diplomat ne te intreb-i de ce mai avem organisme internatzionale recunoscute mai ales in ale apuse vremuri? Exemplu, ONU care atunci cind se cocea, De Gaulle, se intreba ce-i dracia asta? Se pare ca a avut dreptate, mai ales cind Imperiul Rus pe cale de disparitzie face shi desface de capul lor tzari shi popoare, shi asta fara promisiunea divina ca le-a dat dreptul sa stapineasca lumea. Ce promovezi pe aici pe la noi este un ajutor propagandistic pentru criminali, s-a mai facut asta shi pentru Hitler, shi nu numai, au mai fost shi altii care dupa terminarea munitziei, de frica pedepsei considerindu-se shi fete mari au apelat la organe internatzionale ca sa le apere ghettoul. Va este frica cumva de noul Nurenburg care va fi sigur facut pentru condamnarea totalitaristilor de esentza bolshevica, fratii lui Hitlerica, etc…? Unde este ascutzirea de clasa care cu minie revolutzionara condamna lumea? Deja oastea eliberatoare a lui Kracanel cel Mititel are lista cu cei care au intinat cauza, shi multi sunt condamnatzi la moarte, ca in vremurile NKVD-ului bune. Sindromul Stocholm actzioneaza deja? In loc de aprofundare, lashi lumea in ceatza, care nu are nici o vina la ce se intimpla.
O zi buna.
Con
P.S. Totul este un blat organizat pentru scopul de a mai face un Ghisheft acolo unde trebuie. Era-i mai credul daca ne spunea-i Adevarul.
Este din ce în ce mai clar că toată tevatura asta , ba că vine războiul, ba că mai avem de așteptat, ba că-i invazie, ba că-i doar o razie prin care Putin, grijuliu, vrea să se asigure că cei care -l iubesc nu vor suferi atacuri din partea celor care-i iubesc pe yanchei, toată această mascaradă ca să distragă atenția de la ravagiile pe care le-a făcut covidișul pe care și unii și alții l-au primit cu brațele deschise și economiile închise timp de vreo doi ani , cu urmări atât economice, dar mai ales biologice, mult asemănătoare unui război adevărat, nu ca ăsta – provocat !
Cu un număr nemaiîntâlnit de morți și de invalizi pe timp de pace, nu de război cum ne tot amenință că – Vineeeee !, precum chelnerii de altădată, ca să trecem cu bine (pentru ei !) și peste asta, cum se spune în asemenea tragice evenimente.
Este greu pentru textierii blocati mintal care se uita in gura analfabetilor Varanului sa priceapa vreo boaba macar din afirmatiile unui tip superpregatit in domeniu ca Severin.
@Dacus, moncher esti chiar dobitoc: teritoriul sfant al moldovei nu l-a luat rusii, prostovane, ci americanul roosevelt l-a dat CADOU rusilor, tampitu-le, ti-ai tradat integral „inteligenta” cu asta!
Si stii doar, ca nu esti chiar asa de prost, ca „un cadou, e cadou, nu se da niciodata inapoi, oricat de curva ai fi!”
Linge mai cu patos bocancii americani si cere-le despagubire new yorkul pentru moldova!
Severine te vad printre putinii care pot citi semnele „a ce va venii” …. 2-oua saptamani ininte de
morbidul „24 Martie” !
Nu te lua dupa cum spun ci dupa „ce spun” ! V-am zis dinainte PUNCTUAL …”atentie la mijlocul lui decembrie” … cand niciun serviciu secret inca nu stia …EXACT : ce si cum … si NU STIU AZI …ce va groaznic fi-n ” 24 MARTIE”
Fi pe faza !
😉
Personajul asta e clar în solda Rusiei. Se sparie gândul când îmi amintesc ca a fost ministru de externe
„Basarabia furata”
Basarabia a fost facuta cadou de nemti prin anexa secreta a pactul Ribbentrop-Molotov, in 1939. Apoi, dupa ce soldat Antonescul i-a atacat pana la cotul Donului, rusii au tratat-o ca pe o despagubire de razboi, precum tezaurul. Basarabia e pierduta definitiv, unde si-a marcat rusul locul, nici iarba nu mai creste. In plus, ambasadorul american a declarat nu demult (2019), dupa 80 de ani, ca Basarabia este a rusilor !
-isteria e diversiune,
cunoastem vinovatzii!
” Acesta este punctul meu de vedere ” . Nici nu era nevoie sa o subliniezi , cine trebuie sa stie , stie ! Stai fara grija Sputnik a notat , nu vei fi uitat .
Nimeni,Doina Oltului, ce parte nu ați înțeles trădătorilor. Pai cine ne-a luat teritoriul sfânt al Moldovei nu cumva rușii? Eu vreau tot teritoriul de la Ucraineni, tezaurul și despăgubiri de invazie. Rușii vor sa ocupe insula șerpilor, Buceagul și Transnistria. Atunci vor avea război cu noi.
De ce nu recunosc independent a popoarelor asuprite acum. Cât de teritoriul de azi este al lor în afară de Cnezatul Moscovei? Nici 5%.
Suprafața Rusiei îți arată că este un stat imperialist.
Dacă nu știi geografie
tezaurul furat al Romaniei de la Moscova
Basarabia furata
Bucovina furata
Romania furata prin Sovromuri
Bugeacul furat in 1878
cuvinte a caror simpla enumerare face sa dispara toti trolii putinisti de pe posturile Cotidianului
Un dictator e un dictator! Și cu Hitler au fost blânzi și ați văzut unde s a ajuns. Puțin nu i cu nimic mai prejos. SUA și UE ar trebui sa întrerupă orice relație politică și economică cu puțin imediat.
U…kraina este creatia „unilaterala” a tarismului sovietic , in granite „unilateral” desenate de catre Stalin dupa al II-lea razboi mondial . Adica un puzzle asamblat din fosta RUSIE KIEVEANA , vaste teritorii poloneze , bucati consistente din Ungaria , Cehoslovacia , Romania , plus Crimeea lipita de ucraineanul Hrusciov . Corect domnule Adrian Severin ? Ucraina post sovietica si-a platit independenta permitand Rusiei sa-si extraga arsenalul atomic de pe teritoriul sau . Corect d-le Severin ? Ucraina capitalista si democratica a calcat in picioare drepturile nationalitatilor „conlocuitoare” , fie ei rusi , polonezi , romani , tatari , unguri , cehi , si ce-or mai fi pe acolo . Culmea ironiilor , de rasul copiilor , nu ucraineni si-au hotarat hotarele , nu ucraineni au fost imprastiati pe tot intinsul „Maretei Rusii” ! Tarismul rus nemuritor -_inchisoarea euro-asiatica a popoarelor – e raspunzator de toate granitele aberante si de dispretul fata de etniile asimilate . Corect , domnule Adrian Severin ?
Urmarile interventiilor cu bombe de pace prin fosta Iugoslavie, Irak, Libia, primaveri arabe cat si a revolutiilor portocalii din Ucraina. Si nu de ieri incepute, din 1990 nu se mai termina. Vestul a pacificat Iugoslavia fragmentare in republici la fel ca in Ucraina.
Cred ca tremura de frica,ca-l ridica CIA, nu vreau sa fiu rea,dar chiar ierimintea cu spume ca Putin e pacifist:)) un mare mincinos rusofil si punct. Pupici !
„Adrian Severin: să se evite isteria și căutarea vinovaților”:)))
In Romania el e in top ten!
@Dacus, ori esti fraier, ori esti prost cu treaba „stat agresor”, in situatia de reala autoparare impotriva invaziei USA-NATO!
Multi prosti bat apa’n piua cu imperialismul stalinist de acu’ 100 de ani, praf in ochi, ca sa nu se vada imperialismul unic actual al USA!
Neutralitatea Romaniei nu se obtine facand agresor pe cel ce azi e obligat sa se apere de invazia altui continent!
Daca nu esti tu tradatorul , atunci o sa pricepi!
Severin nu tradeaza adevarul obiectiv de AZI !
Daca e asa de simplu, ma inreb de ce nu-si declara autodeterminarea budos csanga Charlie si cu ursuletul de plus cusut la colturi ? Cred ca Ursula ar fi deacord, ca la Ojdula.
D-le Severin, știți poate deja că am un respect pt Dvs din postările mele anterioare pe care se poate că le-ați citi, și de data asta aveți o anliză la subiect foarte pertinentă, dar în privința Kosovo amerilocii au avut alte interese ascunse…nu uitați că azi acolo au una din cele mai mari baze militare, asta zice tot. @xyz – are o analiză foarte bună și el care merită citită cu atenție.
Momentul pt această mutare politică a fost atent ales din pctv astrologic, în afara de Centaurul Kirion (de fapt un mic asteroid) toate planetele plus steaua Vega (succes în politică) au fost favorabile acestei mutări pașnice prin care forțe străine sunt împinse în afara spațiului exsovietic în care nu au ce căuta de fapt.
Bravo, @Adrian Severin! Absolut exact. Numai ca UE-i Corabia Nebunilor, asa ca oficialii i se vor schimonosi, fonfai si fandosi vreo câteva luni, de ochii SUA, unde-i împartasania, Ministerul Adevarului. Impunând o „politica” schizofrena, caraghioasa, paguboasa si-n plus, a concurentei (SUA), Rusia- tzap ispasitor. Când, si dimpotriva, adversarul (concurentul neloial) al Europei sunt SUA, si rândurile din Cotidianul de de azi fac dovada ca tzâfnele gratuite îi produc pagube tocmai autorului lor, în timp ce 1, 2 si 4 din articol sunt, dpdv legal, puncte esentiale pe -i. Felicitari. ps nici Bursula, nici Charles Michel nefacând, în schimb, dovada vreunei inteligente. UE = regres cultural, cu alte cuvinte.
Foarte corect acest articol. Ma astept ca autorul sa fie acuzat cu manie proletara de propagandistii vremurilor, unii proveniti din papagali, altii vanduti americanilor.
@Dacus, „Apoi determinarea este un act unilateral? Așa să fie?”
Se pare ca da:
„Românii din Transilvania au decis prin vot popular că vor să adere la România, fiind dreptul lor la autodeterminare, a declarat vineri președintele Klaus Iohannis, la Aachen”.
Daca romanii din teritoriile foste romanesti din Ucraina dar abandonati de romania ar dori sa faca referendum (autodeterminare) pe tema unirii cu tara mama pe model Transilvania, Crimeea, ce le-ai transmite?
1&2.Autodeterminarea este un act unilateral, da. Dar ce „uita” sa spuna A.S. este ca a existat o rezolutie ONU (1244/1999) care a fost votata in unanimitate si care prevedea o autonomie largita a Kosovo IN CADRUL Yugoslaviei. Iar in 2008 Kosovo isi declara independenta iar primele tari care recunosc (unilateral nu?) independenta sunt exact cele care au semnat rezolutia 1244. Deci un vorbim si alta fumam.
3&4. Politica faptului implinit la care recurg in ultima perioada atat Rusia cat si China nu inseamna ca trebuie si acceptata.
Atat timp cat regiunile separatiste nu sunt recunoscute de organismele internationale orice intrare a trupelor ruse in acste regiuni poate fi considerata ca invazie, deci act de razboi.
Va aduceti aminte cum a ocupat Hitler Cehoslovacia? Istoria se repeta. Daca atunci Marea Britanie si Franta atacau Germania al doilea Razboi Mondial se termina inainte de a incepe. Hitler a mizat pe lipsa de hotarare a celor doua tari si a castigat partida (nu razboiul – dar cu ce pret).
numele tau este Stultus !
XYZ a punctat foarte corect:este un razboi geo-politic si economic intre SUA si Rusia.Si pe unii, si pe altii, ii doare in cot de Ucraina si de „partenerii” din UE si NATO..
acum doua zile acest Severin emana un articol cum ca Putin nu va ataca Ucraina
aseara trupele rusesti un intrat in regiunea ucraineana Donbas , chipurile in sprijinul „repulicilor populare” (suna cunoscut…)
iar a nimerit-o Severin..
Rușine ca diplomat pentru că trădezi poporul român de două ori întâi te-ai aliat cu europenii de vest și după ce ți-au dat cu flit , te-ai dus în brațele rușilor.
Singurii care mai asigură un echilibru sunt republicanii americani și care ne pot ajuta, restul imperialiști ca și rușii.
Ca român am interes să nu existe nici o putere regională in jurul meu: Rusia, Turcia, Germania.
Alianțe trebuie făcute cu puteri aflate la distanță și mai presus de atât de dezvoltat economia și armata ca să îmi pot apăra singurul teritoriul, să recuperez ce mi-au luat rușii.
Orice putere militară dezvoltată asimetric poate fi învinsă: vezi războaiele din Afganistan, Vietnam.
Întotdeauna în istoria noastră am avut dușmani mai mari decât noi și nu ne-a împiedicat să ne realizăm idealul.
Avem tot ce ne trebuie
Ce-a făcut diplomația lui Ceaușescu înainte de 1989 , trebuie aplicat acum.
Trebuie să fii idiot să crezi că există republici Donbas, Lungask, Transnistria, Osetia, Abhazia. Toate inventate de ruși. Orice imperiu a făcut acest lucru și politica Rusiei este asta: Te împinge pe scări și te întreabă unde te grăbești.
Să țină minte trolii de azi că dacă rușii au să invadeze țara noastră primi împușcași veți fi voi. Ei nu așteaptă ca voi să trădați pe noi. Să luați aminte așa au făcut întotdeauna, curăță tot pentru a nu se afla nimic despre mișcările lor. Vezi în estul Ukrainei cum trag în civili nevinovați, așa au făcut în Transnistria și apoi dădeau vina pe moldoveni.
Și până la urmă dacă rușii își vedeau de treabă nimeni nu pleca nicăieri din est, nu există vecin al Rusiei să nu aibă teritoriu furat de ruși. Îmi vine să râd că și China are teritoriu luat cu japca de către ruși. Putin se teme de China și de aceea a cerut să intre în Nato înaintea noastră și să i se asigure integritatea teritorială în fața Chinei. Da, viteazul Putin a cerut asta și l-au refuzat americanii.
Ce nu înțelege tovarășul Severin! Rusia este stat agresor și punct.
Noi ca stat avem de securitate prin dizolvarea ca stat imperialist a Rusiei. Noi nu avem securitate atât timp cât există bolșevismul sorosist de la est cât și de la vest.( Putin cu Soros au aceleași interese și sunt aliați , nu inamici.)
Apoi determinarea este un act unilateral? Așa să fie?
Păi tocmai Rusia vorbește despre asta? Atunci de ce nu recunoaște Tartastanul ( mare cam cât Kazastanul) și chiar si-a declarat independența după 1990 și înăbușit militar, apoi Cecenia, Dagestan, Ingușetia, Karelia, Kaliningrad, Siberia de est cu capitala la Vladivostok, Siberia de vest, Inuiții din nord, Yakuții, etc. lista este prea lungă.
Să-l felicităm !!..după mintea ta, parcă hidrogenul nu făcea parte din ecuație!!..cum e ba boule să intru la tine în casă, să-mi iau 2 camere si dupa sa trecem la negocieri?..
AURel, Pamantul se scrie cu majuscula, nu inchipuitul tau Inexistent.
Unde sunt articolele apocaliptice despre oameni murind pe strada de la raceala? Nu ma intereseaza razboiul
D-le Severin, politica externa se bazeaza pe putere si nu pe lege. Cate agresiuni ale caror rezultate au ramas recunoscute de statele asa zis „democratice” au fost legale? Irakul nu a fost invadat legal, nici tarile din „primavara araba”, chiar si „Maidanul” ucrainean a fost o lovitura de stat organizta de SUA al carei rezultat apoi a fost acceptat.
Stiti ca aici a fost interesul SUA:
1. sa mute arme americane pe granita Rusiei (dar nu accepta arme rusesti in Cuba)
2. sa creeze piata ptr complexul militar-industrial care in lipsa unor razboaie ori ar trebui sa-si reduca productia (profitul) pe motiv de cerere redusa ori sa furnizeze echipament doar in SUA… doar pe banii contribuabililor americani. Incheierea razboiului din Afganistan a redus mult din comenzile catre acesta industrie, trebuia alta piata. Tarile NATO vor primi oferte de nerefuzat de la americani ptr achizitia de arme scumpe din SUA. Pericolul rusesc…Pacea nu corespunde de loc producatorilor si exporatotilor (!!) de arme, nu-i asa?
3. sa creeze piata ptr gazul american lichefiat mult mai scump ca cel rusesc prin eliminarea concurentei. Unde mai sunt principiile economiei liberale sunstinute de SUA daca obliga coloniile sa cumpere scump de la tine in paguba lor si profitul tau? Cum zicea Friedman (parca), se va inlocui dependenta de gazul ieftin rusesc cu dependenta de gazul american scump.
Presedintele ucrainean Volodimir Zelinski este ISTERIC,dupa ce a sustinut 3 luni de zile ca Rusia va invada Ucraina,azi o tine ca de fapt Rusia va invada regiunea Dondas. Si cand te gandesti ca „multi” politicieni europeni se uita in „gura” lui,la cate „ineptii” debuteaza.!.
Ucraina este o colonie americana condysa de (editat)casi Romania.
E adevarat sau nu?…
Un punct de vedere eronat. RuSSia a recurs la metode feudalo-naziste. În anul 1939, Adolf a ocupat Cehoslovacia sub pretextul că etnicii germani erau rău tratați. RuSSia mereu inventeaza pretexte pentru a-si revendica dreptul morbid de a 3-a Roma. Or, aceasta tara tiranică nu a fost niciodată „Măreața Rusie”. A fost și este „Imperiul Raului”. Când reușești să masezi ditamai armata in jurul unei țări, partida e câștigată. După mai bine de opt decenii, sub același pretext hitlerist, imperialistul tar liliPuțin, cu aceleași apucături dictatoriale naziste și expansioniste, cu aceleași ambiții expansioniste, face același lucru. Astfel, putem spune că Phederasta Rusă se tot întoarce la stilul de Terorista care o definește în toată splendoarea. Cum sa dialoghezi? Cu cine sa dialoghezi? Cu niste primitivi! Cine să-l mai creadă pe (editat) tar? Poate doar iluminații la fel de (editat) ca el.
UE, USA si NATO vor pierde tot pentru ca l-au scos pe Dumnezeu din ecuatia vietii pe pamant si chiar i-au batjocorit lucrarea. Asta-i toata esenta a ceea ce o sa se intample de acum in colo. Dumnezeu trebuie sa fie Respectat si omul sa nu se creada mai presus de El. Omul nu trebuie sa ridice fruntea si sa se creada mai destept ca Dumnezeu. Omul trebuie sa-l recunosca pe Dumnezeu ca Creatorul si Stapanul lui. Cand implementezi miscarea LGTB in lume, cand omori oameni nevinovati ca sa devi tu stapan peste tara lor, cand demolezi biserici ortodocse intr-o veselie si-i omori pe crestinii si preotii ortodocsi nu-i respecti pe Dumnezeu si Fiul Lui. Restu-s vorbe. 2000 de ani Fiul lui Dumnezeu a tot intors obrazul de acum incolo nu-l va mai intoarce. Crestinarea Greciei, Romaniei, Bulgariei, Yugoslaviei si Rusiei a avut un scop precis. Aceste popoare au fost alese ca prin ele, Credinta Ortodoxa sa reziste in veacul veacurilor pe acest pamant, atata timp cat va exista Pamantul. Si ce a Crestinat Fiul lui Dumnezeu, Satana nu poate sa descrestineze niciodata pe acest pamant. Restu-s vorbe. Astept injuriile si invectivele de rigoare.
Ma credeti,nu ma credeti,mi-e tot una.Va scriu din Kaliningrad intr-o vizita.Tocmai discutam noutatile cind,hop!Imi spune gazda ca polonia tocmai a inchis frontiera pentru cetatenii rusi si belarusi.Scopul nedeclarat este cam diversionist,eu cred ca se urmareste furia impotriva lui Putin.Cu ocazia asta stiu si de unde vine de fapt acest ordin.De la aia care o cauta in permanenta cu luminarea.
Domnule Severin , ca de obicei, in materie de drept international sunteti @The Best@. Multumim pentru lectiile de teorie!
Va asteptam si in practica. Cu stima.
Analiză corectă. Punct.
„Așa a fost și cu Kosovo.”
Minti, cu Kosovo a fost urmarea unui razboi devastator care a faramitat Yugoslavia si a slabit Serbia. Nu mai incerca sa legitimezi furturile. Lasa-te, la chimie erai mai bun !
Apropo, ce ai facut cu Basarabia de Sud si cu Cernauti, tot autodeterminare a fost ?
Putin a repetat de zeci de ori punctul sau de vedere sperand la un dialog responsabil cu sprijinitorii lui Zelenski. A fost insa un dialog al surzilor care l-a convins ca nimeni nu vrea sa rezolve nimic concret. Pare atunci fireasca strategia sa de ultima ora. Oricum miza pe ea ca solutie de rezerva. Este dificil sa mai creada cineva ca cele doua republici separatiste vor mai reveni Kievului.