Adriana Săftoiu propune un test de limba română pentru candidaţii la parlamentare

Adriana Săftoiu a scris pe Facebook că ar vrea să le ceară candidaţilor la parlamentare un eseu privind motivaţia de a candida, care să fie scris cu „gramatica din dotare”, transmite MEDIAFAX.

”Mă gândesc cum ar fi să am posibilitatea să le cer tuturor celor care vor să candideze să scrie un eseu despre motivul pentru care vor să candideze încă o dată sau prima dată. Fără să fie ajutaţi de un consilier, de un prieten, de goagăl. Să scrie ei, simplu, care cred că le este misiunea. Cu gramatica din dotare, fără să fie obligaţi să gloseze pe teme filosofice de morală politică”, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL, Adriana Săftoiu, pe Facebook.

Adriana Săftoiu a afirmat că electoratul ar aprecia sinceritatea celor care vor recunoaşte că fără un loc în Parlament nu mai au nici un loc de muncă “Electoratul ar aprecia măcar sinceritatea lor, chiar şi a celor care vor recunoaşte că fără un loc în Parlament nu mai au nici un loc de muncă. Cetăţenii au dreptul să ştie cum îşi prefigurează misiunea viitorii candidaţi. De ce mai vor încă o dată în Parlament sau pentru prima dată”, a conchis Adriana Săftoiu.

Deputata PNL Diana Tuşa a comentat, miercuri, declaraţia Adrianei Săftoiu, afirmând că liberalii nu sunt agramaţi sau reduşi mintal aşa cum sugerează colega ei.

“Nu am înţeles niciodată, şi nici nu cred că o să pot înţelege, ce-i determină pe unii să-şi umilească colegii, care este motivaţia lor interioară pentru a face acest lucru… Mai mult, nu înţeleg de ce să îi supui unor umilinţe publice în condiţiile în care, ştim cu toţii, listele sunt deja bătute în cuie, e drept! criteriile de desemnare încă nu…”, a declarat deputatul PNL Diana Tuşa.

Diana Tuşa şi-a încheiat intervenţia pe Facebook printr-un post-scriptum prin care i-a întrebat pe Ovidiu Raeţchi‬, ‪‎Cătălin Predoiu‬, Radu Zlati‬, Eugen Nicolăescu, precum şi pe alţi liberali “dacă se bagă la un eseu”.

“P.S. Chiar dacă nu m-am înscris în simulacrul ”competiţiei interne” pentru un nou mandat, sunt gata oricând să particip la un concurs de gramatică a limbii române cu fostul purtător de cuvânt al lui Traian Băsescu, doamna Săftoiu Adriana. ‪#‎OvidiuRaeţchi‬, ‪#‎CatalinPredoiu‬, ‪#‎RaduZlati‬, ‪#‎AndreeaPaul‬,‪#‎MihaiVoicu‬, ‪#‎GheorgheIalomitianu‬, ‪#‎AlinaGorghiu‬, ‪#‎DanielGheorghe‬,‪#‎SulfinaBarbu‬, ‪#‎RăzvanMironescu‬, ‪#‎HoriaCristian‬, ‪#‎AncaBoagiu‬,‪#‎DanCristianPopescu‬, ‪#‎EugenNicolaescu‬, vă băgaţi la un ”eseu”?”, a întrebat Diana Tuşa.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.