Pe diverse surse, a tot circulat informația despre spargerile din cartierul oamenilor înstăriți din Timișoara, așezați cu toți în Dumbrăvița, zisă și comuna milionarilor din Banat. Printre cei păgubiți s-ar afla și rectorul Universității din Timișoara, Marilen Pirtea, șef al PNL-ului județean și membru al Camerei Deputaților, ochit și pentru postul de ministru al Educației. Au mai fost jefuite și alte personalități locale.
Marilen Pirtea: Bolojan mi-a propus să preiau ministerul Educației
Nu despre dimensiunea pagubelor și nici despre autorii furturilor aș vrea să scriu, ci despre reacția rectorului timișean, cel care conduce și domină Universitatea din Timișoara, unde, pe neașteptate, din „eprubetele” și laboratoarele cercetării, a apărut și „cadrul didactic” numit Florian Coldea, precum și doctoratul Codruței Kovesi. Iar după nenumărate opere și cu titlul de rector, politica liberală a cîștigat o personalitate comică după nume, dar super-învîrtită (conform rolului său în culisele politicii naționale).
Pîș-pîș, Marilen Pirtea s-a cățărat și în politica românească. Nefiind singur în cauză, despre consecințele nenorocite ale încălecării universităților românești de un soi de niște didactici baroni locali voi scrie cu alt prilej.
Vila „fantomă”. Rector UVT, explicații după ce a fost vizitat de hoți
De data aceasta, este vorba despre reacția deputatului și președintelui PNL Timiș, profesorul Marilen Pirtea, trimis de susținătorii PNL în Camera Deputaților (unde este abonat de o bună bucată de vreme). Enervat peste măsură de paguba suferită și de pătrunderea în intimitatea sa, în fața unei camere de televiziune, descurcărețul și informatul rector din Banat a declarat că va iniția modificări de lege care să combată fenomenul acesta al spargerilor. Extraordinar! Pînă acum, nu s-a gîndit. Marile lui idei politice și legislative se nasc după ce o pățește.
După ce i se întîmplă lui. După ce îl calcă hoții. Pînă atunci, s-a concentrat pe altceva. A fost la ședințe în parlament, a fost în vacanță, a fost la neamuri, a visat la reducerea cheltuielilor. Nu l-a ars nimic, nu i-a trebuit nimic. Numai cînd i s-a întîmplat ceva și ca să îngroape penibilul situației, s-a trezit obligat să promită o măsură. Tipic pentru politicienii români. Dau de o problemă, mai ales de o belea, și se grăbesc să o scalde.
Întîi, a promis inițiative legislative, apoi, a trecut la speculații juridice. Că vila jefuită nu-i aparține și, de aceea, lipsește din declarația de avere. Este doar pe drum! Să scape de presiuni și de penibil. Promisiunile sunt mai labile decît umbrele. Nu urmăresc și nu-l însoțesc niciodată!
Austeritatea din universități nu-i atinge. Lefurile regești ale rectorilor
Cam în același timp cu Marilen Pirtea cu al său pîrț electoral împotriva hoților, Emil Radu Moldovan, președintele CJ și PSD Bistrița, a reiterat o promisiune asemănătoare, „o investiție strategică majoră” (cu iz de NATO), anunțată cu cîteva zile înaintea unei întîlniri selecte a unor lideri PSD:
„Prima întâlnire de lucru pentru o investiție strategică majoră • construirea unui aeroport în județul nostru! Astăzi am avut o primă întâlnire de lucru dedicată analizării unei potențiale investiții de importanță strategică, care vizează construirea unui aeroport modern, cu impact major asupra dezvoltării economice și a securității regionale.
Discuțiile s-au concentrat pe identificarea terenului, analiza fezabilității, conectivitatea infrastructurii și potențialul economic pe termen lung. Un astfel de obiectiv ar putea deveni un pol logistic regional, un motor de dezvoltare pentru mediul de afaceri și un element important pentru consolidarea rolului strategic al zonei noastre. Este un prim pas, dar unul esențial, în direcția unor investiții care pot schimba fundamental perspectivele de dezvoltare ale județului nostru”. (Postare pe Facebook)
Primăria Cluj-Napoca, parteneriat cu Metrorex pentru viitorul metrou
Viitorul aeroport bistrițean, deja desenat pe la Budacu de Jos, profețit de Emil Radu Moldovan seamănă perfect cu apariția stafiei unui spital NATO în același județ, văzut de același președinte de Consiliu Județean. Și care spital și care aeroport seamănă perfect cu metroul de la Cluj și cu centrul de afaceri de pe Valea Oltului în care Consiliul Județean și Camera de Comerț a României au investit aproape 20 de milioane de euro. Și din care faimoasă investiție concretizată în patru rezervoare portocalii din beton s-a ales un centru de nunți și unul de haine second-hand.
În așteptarea unei călătorii cu metroul la Cluj și a aeroportului de la Bistrița, nu ne rămîne decît să urmărim situația vilei lui Marilen Pirtea de la Dumbrăvița și inițiativele legislative ale rectorului-deputat împotriva hoților care i-au spart o casă pe cale de a-i „cădea” în proprietate.

dacä existä o intelectualitate mai penibilä ,ca cea care comenteazä fiecare articol ,dela diferiti comentatori,sä mi dati de stire..desfiintati rubrica de comentarii..
@ Nistorescu, a dat și PSD, caltaboși, cârnați , băutură, pentru stenograme publicate ?
@ Dacă v-au servit și bufet, dacă ați fost la ședința PNL, invitați sau neinvitați ?
@ Nistorescule, cum explici faptul că ai primit stenograme de la ședința PNL, adică de ce ți-au făcut acest favor , care te pune într-o poziție de avantaj concurențial, cu alte publicații, referitor la ”formarea de opinii” ?
@ Nistorescule, ascunzi comentariile cu securitatea mă, dacă te-au pus la ei, te-au declarat colaborator, acum ascunzi ?
o escorta italiana la o masa cu un politician-de-bine.
El: – Eu sunt un politician onest.
Ea: – Si eu sunt fata mare.
Aeroport la Bistrița no să vedem niciodată mai rapid o lege a hoțiiilor ca și la Timișoara.
Am pornit de cu zori la joc
Şi acum ne învârtim în loc
Şi de atâta învârtit
Gropi adânci am bătucit.
De vom mai juca o zi
Gropile s-or adânci
Şi deo fi să mai jucăm un an,
Vom ramâne făr-un gologan.
Şi-am plecat de cu zori la joc
Şi acum ne învârtim în loc.
Bate Ioane pasul mai cu foc,
Să ne fie cu noroc!
Şi de-atâta învârtit,
Gropile s-au adâncit
Şi acum să vezi belele;
N-ai să poţi să ieşi din ele.
Pheonix, Jocul
sunt mulți profesori universitari și rectori de tipul parta-parta egali cu pirta pirta
si dziganu asta sia vandut casa sasi cumpere damancare ;; neam da chacat
Canarul galben ca un gălbenuș
Cu pene moi și ochii duși
Cânta de după sârmele de-argint
Si viersu-i se pierdea în vânt
Deodata ochii triști din cap tresar
Și dă din aripi dar în zadar
Lovind cu pieptul sârmele de argint
Cade în jos cu pieptul frânt
Sărman canar ți s-a părut
Că zările ți s-au deschis
Dar n-a fost doar decât un vis
Rănit tu ai căzut…
Pheonix 1991
Phoenix & Orchestra Simfonică București – Fie să renască
Fie sa renasca Tara Romaneasca, astazi ca si maine, pururi si acum!
Fie sa renasca Tara Romaneasca, pururi si acum!
Pheonix
Dus e spre apus cel haiduc,
Noaptea nu-l miroși dușmanul.
Cu pantaloni strâmți,
Pleata pe umeri,
Urcă-n tramvai hatmanul.
Pe unde o fi
Galben canarul?
Drumul e ascuns, cețuri verzi,
Zboară prin vâlvătăi sărmanul.
Zici c-au trecut ani, duși am fost,
Iată azi ne-am întors acasă.
Gipsy și golani, fără ani,
Mama ne-așteaptă cu flori pe masă.
Pe unde o fi
Ceața voioasă?
Sta mama-n privdor,
Singură, tristă,
Tata-i plecat de-acasă…
Nu pot să cred,
Suntem în Timisoara,
În orașu-n care ne-am născut, în
Vremuri ce-au trecut.
Veniți cu noi,
Tineri din Timișoara,
Să cântăm și să ne bucurăm,
Jalea s-o uităm…
Pheonix Timisoara
De fapt totul e o înscenare…nu mai stiu cum sa epateze acești criminali politici și ei angajează hoți, practic colegi de-ai lor, numai să le crează audiența…
În ce hal a ajuns românia dacă, getă si coruptă…
Cine afirma ca Romania este Gradina Maicii Domnului, inseamna ca n-a vazut Slovenia. Acolo nici gunoaiele n-ai curajul sa le arunci intr-un cos, le pui in buzunare si le arunci din masina pe jos in prima curba pe dreapta de la intrarea in Italia, o tara mai murdara ca Romania.
Deci asta este politica redactionala, ca un comentariu al unui cititor este publicat doar daca este pe placul redactiei?
Singurul articol interesant din actualul Cotidianul, care daca merge in continuare cu actuala politica redactionala, risca sa dispara din presa. Ma rog, poate sa ramana, dar nimeni nu-l mai citeste decat pe dl Nistorescu.
Unul care si-a turnat colegii, studentii si musafirii mai poate fi numit profesor sau sifon ? Toata lumea adopta a doua varianta !
Mare necaz pe romani ca dupa 36 de ani sa aiba la conducere un EDITAT si EDITAT!
Banatul ăsta e o adunătură.Pirtea e fecior de rector de Oradea, deci bihorean.Grindeanu-oltean, Fritz-austriac, și dacă-i cauți prin buletine, prea puțini sunt „made in Banat”.”Cimișoara” a explodat din’60 cu 60.000 de localnici(vreo20% „vinituri”) la 500.000 azi, din toate colțurile țării, așa că dacă înjurați „bănățenii”, tot ce se poate că vă înjurați neamurile.Hilar era în ’90 când oltenii mergeau”acadă” și alții că ei le spărgeau geamurile la Dacii pentru că”unul de-a lor”(Ilici) le-a spus că sunt dujmanii popoului.Patriotismele locale sunt tâmpenii.
I-ai uitat voit pe ‘carpaci’. Sau astia au fost dintotdeauna oamenii locului? Asa se pare.
„Rectorashul Marilen”, sef de doctorate,
Nu si-a declarat viloiul, din comoditate.
Ue nu mai da bani pentru fantezia „metroul bocilor” din motive probabil justificate. Bolojan va sari in ajutorul varului (si vecinului) si va confisca din nou banii bucurestenilor pentru a-i dirija la Cluj. Este o practica de peste 30 de ani ca banii cei multi ai miticilor sa fie transferati spre judetele din vest. Au facut-o la ordin secu si Nastase si Dragnea si Ciolacu adica toti premierii.
Motto:
“Îi plâng pe proști și proștii mă înving.”
(Ana Blandiana- Eclipsă)
Guvernările anterioare din care a făcut parte si PSD-ul cu Ciolacu premier, au adus România la cel mai mare deficit bugetar, cu toate că au existat avertizări că lucrurile merg într-o directie gresită:
(vezi: https://romania.europalibera.org/a/exclusiv-deficit-cu-premeditare-documentele-strict-confidentiale-prin-care-ciolacu-iohannis-ciuca-au-fost-informati-despre-gaura-bugetara/33464111.html)
Pentru reducerea cheltuielilor de functionare a statului sunt necesare reforme structurale profunde intre care reforma administrativ-teritorială si descentralizarea. In acest sens există depus la parlament un proiect de reorganizare administrativ-teritorială a României pe structura regiunilor de dezvoltare:
(Vezi: https://www.g4media.ro/wp-content/uploads/2024/10/Proiect-USR-Reorganizarea-teritoriala.pdf)
Cu toate astea, în loc să se gândească la scoaterea României din impas, unii politicieni precum presedintele CJ Bistrița-Năsăud Radu Moldovan mai visează cai verzi pe pereţi.
El vrea nici mai mult nici mai puţin decât un aeroport în Judeţul Bistrița-Năsăud, deşi , dacă s-ar face reorganizarea administrativ-teritorială regiunea Nord-Vest care ar include județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj ar avea deja 4 aeroporturi si anume la Oradea, Cluj-Napoca, Baia Mare şi Satu Mare . Singurele fără aeroporturi sunt judeţele Bistrița-Năsăud şi Sălaj, fiind dealtfel şi cele mai mici din regiunea de dezvoltare Nord-Vest.
Acum cativa ani,la Braila se discuta in Consiliul Local realizarea unui tren suspendat pana la Galati! Si un aeroport in preajma.
si tichgie de margaritar!
Ca sa ajungi rector la Timisoara exista aceeasi conditie ca la UBB Cluuuuj: sa torni bine ?
La ghiseu.
Cum va numiti? Pîrțea.
Bine, domnule, se mai intampla cand mananci fasole dar, cum va numiti?
Si, prenumele, Marinel? Nu, Marilen.
O functie, o demnitate cere o decenta.
Citeam un comunicat SOS in care se spune: „Statul român a reacționat doar pentru că a fost forțat să reacționeze. Și repet întrebarea pe care o pun în numele tuturor părinților din România: Câți copii trebuie să mai moară ca instituțiile să aplice legea din prima zi? Legea există. Instrumentele există. Urgența a existat.A lipsit doar voința. Și curajul.” Șoșoaca
Am auzit-o putin pe fosta directoare a scolii din Cenei vorbind despre copiii problema din scoala, lipsiti de educatie din partea unor parinti problema, iresponsabili care se „certau” cu directoarea. S-a pierdut autoritatea, respectul pentru profesori, s-a pierdut bunul simt din partea elevilor si parintilor lor.
PNL-ul este un partid mai Sorosist decât USR-ul si cel puțin la fel de periculos.
Bolojan e vârful aisbergului ,in jurul lui toate locurile sunt ocupate de personaje dubioase.
Universitățile sunt conduse de personaje dubioase care lucrează împotriva interesului național!
Aeroportul de la Bistrița este o OBLIGATIE necesară pentru legătura dintre Muntenia, Transilvania și Moldova!.
Asta cum se prezinta la o ceremonie!?….Domnul si Doamna…PIRTEA !.
Cred,sunt sigur,te numești Bășină,intotdeauna rîde ciob de oală spartă!!!!!!!!
Este foarte haios numele acestui deputat bănățean PNL !….PIRTEA ..PARTEA !. De NEAM bun !.
Neuronul lui e ca Wi-Fi, bate până la gardul propriu.
Întrebare: ce a fost mai întâi în Romania, politicianul sau mafiotul?
Întâi mafiotul deoarece grădina Edenului n-a fost în România.
Da…de fapt era pirțea, dar na. Domnule N, astea s exemple punctuale dintr un popor de lepre. Ăștia suntem. Nu mai este nici o șansă de redresare. Urmează și dezmembrarea in câțiva ani, nu mulți, ungurii sunt activi, mult mai bine pregătiți profesional, superiori intelectual față de pleava politica românească (dintre noi pt ei înșiși, nu?)
Cel mai bun exemplu pt noi ar trebui sa fie Polonia, dar ghinion, acolo poporul are altă „stofă”👍.
Cum se numeste animalul care-si denigreaza propria tara si poporul ?
Ali Comicul are dreptate ,fara 2-3 piramide la Bistrita si legile lui Pirtea sapate pe o stela din diorit,cu ochi pentru dinte si viceversa,nu putem accede la civilizatia viitorului,mai ales ca haiducii isi fac de cap si calca burto-verzimea !