Aeroportul Otopeni, pericol public

O aeronava Boeing 737 800 aparţinând companiei Ryanair care efectua cursa Berlin – Bucureşti, la bordul căreia se aflau 183 de pasageri şi membrii echipajului, a depăşit „pragul fizic 08L”, oprindu-se în siguranţă pe suprafaţă betonată a pistei 2 a aeroportului Henri Coandă, cel mai mare din țară.

Incidentul, petrecut luni la ora 10:37 după aterizarea pe pista numărul nr. 2 (26R-08L) a aeroportului, vine la o lună după un eveniment asemănător în care o aeronava Turkish Airlines a depăşit acelaşi prag, adică aproape de capătul pistei de aterizare.

Din august 2015, pista numărul 2 este utilizată doar pe 2.200 de metri din totalul de 3.500 de metri.

„Astăzi, la ora 10.37, la Aeroportul Henri Coandă, după aterizarea pe pistă nr. 2 (26R-08L) a depăşit pragul fizic 08L oprindu-se în siguranţă, pe suprafaţă betonată a pistei. Aeronava a întors imediat şi a continuat rulajul până la poziţia de parcare”, anunţă Compania Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

În urmă cu o lună, după incidentul cu Turkish Airlines, CNAB a anunțat că pista nu se poate utiliza pe motiv de respingere a recepției lucrăriloe efectuate pe prima treime a acesteia.

„Observăm închiderea practic permanentă (de mai bine de trei ani) a 1.250m de pistă din cauza incompetenței si incapacității de a găsi o soluție unui litigiu cu un constructor. Incidentul din 22 iunie, când un avion Turkish Airlines a ieșit de pe pistă, nu s-ar fi produs dacă această secțiune ar fi fost operațională.

Degradarea pistelor și suprafețelor de mișcare este vizibilă din documentația aeronautică furnizată obligatoriu piloților (Aeronautical Information Publication). Indicele PCN (care arată portanța, calitatea pistei), a fost degradat pentru pista 2 (08L/26R) de la 78/R/D/W/T, adică pista aptă pentru a fi utilizată de către avioane lung-curier, la doar 62/R/D/W/T, adică inutilizabilă în anumite configurații chiar și de avioane mediu-curier Airbus A321, foarte frecvente pe Otopeni”, susțin reprezentanții ONG-ului Pro Infrastructură.

Problemele cu pista 2 nu au fost singulare. În urmă cu câteva săptâmâni, pista 1 (singura rămasă la lungimea integrală) a fost închisă câteva ore în urma decolării unui avion Blue Air din cauza unor gropi apărute în stratul de uzură.

„În comunicatul CNAB s-a vorbit și despre zecile de mii de metri pătrați de strat de uzură reasfaltat pe piste. Însă acest strat de uzură este practic o cârpeală a vechilor dale de beton, nu o soluție constructivă modernă. În plus, cele două piste au în total 315.000 metri pătrați. Fără măsuri urgente, există riscul ca pistele să nu mai poată fi utilizate la capacitate chiar și de aeronave folosite foarte frecvent (de exemplu 737-800 sau Airbus 321). Creșterea puternică a traficului aerian (în primele 4 luni avem o creștere de 22% față de aceeași perioadă a anului 2016), ridică și mai mult riscul degradărilor. Dacă astăzi se poate concepe operarea pe Otopeni doar cu o pistă deschisă, în cinci ani acest lucru va fi foarte dificil, dacă nu imposibil”, au mai spus cei de la Pro Infrastructură.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Cretu 866 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.