Afară cu Jeffrey Franks!

Ştirea despre cheful reprezentantului FMI într-un restaurant-hotel din Buşteni părea mai mult o bârfă de tabloid. Adică de râs, dar şi de pus la îndoială! Părea groasă, grosolană, ridicolă şi de necrezut. Au apărut însă şi imaginile filmate. Jeffrey Franks, vesel nevoie mare, o ţinea încins în horă. Burtica tremurândă, gura până la urechi, mâinile într-o horă entuziastă. Nu ştim ce a făcut înainte. Şi nici ce a urmat după această petrecere. Sigur e un lucru. Aşa ud de transpiraţie n-a urcat în primul microbuz de Bucureşti şi nici în primul tren cu destinaţia Gara de Nord. Franks şi ai săi au dormit în Buşteni, la hotelul primarului. Cum şi în ce condiţii? Cine a plătit? FMI sau statul român? Franks sau Blejnar din taxe? Să zicem că muzica a fost pe ciubuc din buzunar sau din partea casei. Dar factura pentru consumaţie? Franks şi echipa au plătit din diurnă sau pe bani de la ANAF? Că doar Blejnar nu era un biet paznic de corp. Şi într-un moment în care românii sărăciţi şi îngheţaţi strigau pe străzi „Jos Guvernul Boc!”.

Acestea sunt întrebări simple şi obligatorii de pus la prima vedere. Asta din punct de vedere contabil. Din punctul de vedere al misiunii FMI, lucrurile suportă şi mai multe întrebări. Şi-a respectat Franks statutul de funcţiuonar internaţional?Partriciparea la o asemenea petrecere nu înseamnă alterarea obiectivităţii unei evaluări care abia a început? În ce măsură misiunea sa mai este credibilă? Şi în ce măsură cifrele sale mai rămân în picioare? Sunt trase din condei şi negociate la Buşteni sau sunt rezultatul unor analize economice obiective? Ce a căutat Sorin Blejnar la această agapă cu Franks? Este el omul care decide în finanţele României? Sau este cel mai priceput în organizări de zaiafeturi pentru delegaţiile străine? Sau, şi mai grav, este individul prin care Elena Udrea şi Traian Băsescu trimit în misiune un om de încredere? Şeful ANAF, omul perceput ca fiind unul dintre colectorii de bani negri ai Fiscului şi cel care supraveghează şi ascunde tot procesul de evaziune fiscală din România (mai ales cel de evaziune a miliardelor de euro din TVA), mai poate conduce colectarea fondurilor după ce a devenit tovarăş de chef cu Jeffrey Franks şi bodyguard de weekend al americanului?

Blejnar, un soi de mână nevăzută a lui Traian Băsescu şi a Elenei Udrea, face ce face. Şi aşa stăpânii lui îl scaldă şi îl cocoloşesc de o bună bucată de vreme. Dar cu Jeffrey Franks nu mai merge! A devenit subiect de umor şi de fapt divers internaţional. După ce şi-a etalat gaura din talpă, Franks ne-a prezentat una şi mai mare de comportament şi de caracter. Asta chiar ne obligă să-i spunem:
– Acasă, Franks! Şi înapoi în tagma contabililor căraţi la cârciumă de clienţii controlaţi!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.