Airbus Helicopters și IAR Brașov au semnat un acord general pentru o colaborare exclusivă în scopul producerii elicopterului multirol H215M, de categorie grea, echipat cu două motoare, potrivit unui comunicat transmis joi.
Potrivit acordului, IAR va deveni contractor principal pentru orice comandă viitoare de H215M pe care Ministerul Apărării Naționale o va face pentru a înlocui flota îmbătrânită.
„Suntem mândri că am semnat acest acord de exclusivitate care reprezintă rezultatul a aproape 50 de ani de cooperare între IAR și Airbus Helicopters. IAR a construit aproximativ 360 de elicoptere sub licență mulțumită parteneriatului de succes cu Airbus Helicopters și suntem nerăbdători să ne implicăm în personalizarea și producerea elicopterului H215M”, a declarat directorul general al IAR, Neculai Banea.
„Acest acord este o etapă importantă, de referință, în construcția un parteneriat european în domeniul apărării. Suntem convinși că relația aceasta va dura alți 50 de ani și că H215M va corespunde în totalitate necesităților Armatei Române”, a spus la rândul său Olivier Michalon, Senior Vice President pentru Europa al Airbus Helicopters.