„Procedura a presupus punerea în sarcină a hidroagregatului şi evacuarea apei prin hidrocentrală, cu devierea fluxului prin conducta Elsid, fără conectarea acestuia la sistemul de alimentare cu apă potabilă. Conform estimărilor tehnice, în primele ore de funcţionare turbiditatea apei a fost foarte ridicată, motiv pentru care evacuarea s-a realizat pe o durată extinsă şi sub monitorizare permanentă. În tot acest interval, alimentarea cu apă a populaţiei nu a fost afectată”, au transmis reprezentanții CJ Prahova.
Nivelul apei se menține la cote normale în lacul de acumulare de la Paltinu, iar staţia de tratare a apei de la Voila funcţionează în parametri corespunzători, ai mai precizat autoritățile locale.
La operațiuni au participat Administrația Națională „Apele Române”, Administrația Bazinală de Apă Buzău–Ialomița, Sistemul de Gospodărire a Apelor Prahova, Hidroelectrica, Exploatare Sistem Zonal Prahova (ESZ), Hidro Prahova, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova, Distribuție Energie Electrică România, Elsid, Consiliul Județean Prahova și Instituția Prefectului – Județul Prahova.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
Nivelul apei este la cote normale, rezulta din articol…deci daca asta este adevarul, atunci in curand vine vara. Noroc ca nu sunt multi oameni care ajung la Paltinu si atunci putem spune vrute si nevrute!. Totul este in regula, stati la locurile voastre – acesta este cuvantul de ordine!. In curand vin taxele marite, dar nu va speriati si respectati regula : stati la locurile voastre!
hidroagregatul e repus in functiune dar ce mai cauta diana in functie de ministru ?