”Albă a Zăpada”, decizia Disney. S-a rescris filmul care a încântat atâtea generații la rând

Albă a Zăpada este amintire. Vremurile se schimbă, filmul se adaptează. Nu vom mai vedea pitici. Vorbim, de acum,  de creaturi magice, însă filmul mai are așteptat pânâ va ajunge la public.

Lansarea peliculei a fost amânată, cel mai probabil din cauza grevelor din industria filmului american, așa cum s-a întâmplat și cu alte producții aflate în lucru.

Disney a luat decizia să renunțe la pitici pentru a nu jigni persoanele care suferă de nanism. Dar nici Albă ca Zapada nu mai este la fel. Vom descoperi  o femeie puternică  și independentă, scriu jurnaliștii de la Variety.

Inspirat din basmul Fraților Grimm, producția din 1937 va fi amintire, altceva vom vedea în filmul de animație care a încântat atâtea generații la rând.

Imaginea cu o scenă din film dată publicității de Studiourile Disney lasă să se vadă cam care ar fi viziunea și cum va fi spusă povestea  până ne vom dumiri noi înșine, la apariția variantei finale, nu în martie 2024, ci în 2025…

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

18 Comentarii

  1. Un sistem care se bazeaza pe propaganda intruziva si obsesiva bagata pe gatul nostru in stiri, publicitate, filme, companii. Nu scapi de ea nicaieri. O fi bun sistemul asta si cei care il conduc??

  2. Sunt de acord!Sper că în rolul Albei că zăpada sa fie o persoana de culoare, apartinatoare comunității LGBT+! In rest, totul e bine.

  3. Daca caraiai ceva acu’ceva ani ieseai de conspirationist retrograd,luati cu paine,asta e doar inceputul!

  4. Sunt de acord. Propun că în rolul Albei că zăpada sa fie o persoana de culoare, apartinatoare comunității LGBT+. In rest, e bine!

  5. La ora asta, cine poate salveaza varianta clasica. Peste ani, va fi la suprapret!!!

  6. Orice parinte sanatos la cap (si nu degenerat !) ar trebui sa ocoleasca la 1 km cinematografele unde va rula o asemenea mizerie si, mai rau ca in cele mai negre scenarii cu regimuri dictatoriale, ar trebui sa-i procure copilului, pentru vizionare (pe ascuns, probabil, si sub amenintarea puscariei !) varianta ORIGINALA (pe DVD) !

  7. Actrita care o joaca pe Alba ca Zapada e o pustoaica de origine sud-americana, cam 3-4 tente de culoare mai departe de alb, a declarat ceva de genul ca Printul care o salveaza e defapt o fila cu intentii necurate, ca nu mai e 1930 si ca Alba ca Zapada e defapt o eroina puternica… ceva de genul o sa se vaccineze cu Pfizer inainte sa muste din marul otravit si o sa se trezeasca singura. Iar piticii, nu mai sunt pitici sunt creaturi magice cu o mica problema de acomodare la capitolul verticalitate, sunt cam scurti… si nu mai sunt toti barbati mineri, acuma sunt probabil din tot spectrul LGBTQ+. Cam cu chestii din astea o sa va indoctrineze copiii de acum inainte, si astia ca Lili o sa le cante slavi

  8. Da oare ăia (foști pitici) dacă ii punem normali de statură nu jignesc mai mulți oameni (majoritatea sunt de înălțime medie) și dacă ii facem înalți o să jignim oamenii înalți care și ei sunt mai mulți decât cei piticii ….eu zic să scoatem de tot ca orice se poate interpreta la nesfârșit și infinit ….mai ales dacă gândești ……. PS unde toți gândesc la fel ….este dovada că acolo nu se gândește 😉

  9. „alba ca zapada” NU A FOST NICIODATA,
    NICIODATA,NICIODATA
    despre „alba” ci despre PITICI,
    despre cei 7 diformi!
    (fara PITICI
    aia era o zdreantza,
    ai inteles?)

  10. alba ca zapada este parte din imbecilizarea generala finantata de jidani ..hitler ni se spune ca a pornit al doilea razboi mondial ca sa extermine jidanii…si bineinteles ca analfab etii si credinciosi cred…

  11. In primul rand este un basm si imaginatie. A face trimitere la nanism hipofizar este o tampenie. Atunci sa distrugem toate povestile si basmele. Dar Tom Degetel tot nanism o fi?!!!

  12. Am urmărit, pe TVR cultural, duminica seara filmul ” Noaptea” cu Marcelo Mastroiani. În fine, un film alb-negru fără negri, pitici, lgbtiqisti, corecți politic, crime, degenerati, un film care mi-a luminat noaptea. Ce bine ca am prins acele vremuri, vremuri în care puteai urmari adevărate capodopere, chiar și din cinematografia ruseasca. În schimb am vizionat pe HBO unul care denaturează îngrozitor istoria și viata Ecaterinei a-II-a. Am discutat cu o cunoștință de a fetei despre el. Mi-a spus cu nosalnta ca Ecaterina e de admirat pentru ca faptul ca nu discrimina negri, lucru pe care l-a facut și Henric al VIII-lea prin acceptarea de consilieri de culoare. Ce sa mai spunem? Și nimicul e prea mult.

  13. … interpretind melodia „Noi crestem odata cu tara” ! … Cu imbecilii astia, in viitorul apropiat daca ma duc la brutarie si cer, ca sa fiu corect, „O piine mai putin neagra” (ca sa nu cer de-a dreptul, crima rasista, „o piine alba” !) oricum ma aresteaza ! …

  14. Printzu?????
    -un INCOMPETENT,un nevolnic
    cauta picioru pe masura pantofiorului de cristal
    in loc sa puna cainii sa o adulmence!

    -versiunea Tristana,
    videoclip Mylene Farmer 1987
    a introdus un caine(lup-lup),pa Lenin,
    un calugar cu parul explodat-ca Einstein,rau de tot
    si 7 PITICI MARXISTI !!!!!!!!!!!
    (se termina nasol,asta e partea buna,
    e o atentionare!)

  15. Si acum aflam ce e de fapt istoria. Istoria este de fapt o fantasmagonie. O insiruire de fapte mai mult ireale, inventate, decat reale, relatate si impuse cu tarie de unii sau de altii drept adevar in functie de interesele si indicatiile strategice. Constatam cu tristete ca am trait si vom trai in minciuna. Cand ne plictisim stergem tot si o luam de la capat.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.