Alegeri cruciale pentru Ucraina într-o țară NATO

În sondajele preelectorale, cel mai bine este plasat partidul SMER, social-democrat, al fostului premier Robert Fico. Acesta a promis că, dacă va câştiga alegerile, nu va mai livra Ucrainei arme şi muniţii.

De B C

În Slovacia au loc sâmbătă alegeri parlamentare, transmite AFP. Votarea a început la ora locală 7 (05.00 GMT) şi se vor închide la orele 22 (20.00 GMT), iar la scurt timp după aceea se vor publica cifrele primelor sondaje la ieşirea de la urne.

Rezultatul va fi probabil strâns, însă cu siguranţă foarte important pentru politica externă a ţării, în special în ceea ce priveşte susţinerea pentru Ucraina.

Slovacia are circa 5,4 milioane de locuitori, este membră a Uniunii Europene şi a NATO.

În sondajele preelectorale, cel mai bine este plasat partidul SMER, social-democrat, al fostului premier Robert Fico. Acesta a promis că, dacă va câştiga alegerile, nu va mai livra Ucrainei arme şi muniţii.

Pentru slovaci sunt însă importante în primul rând problemele interne: inflaţia de 10%, cea mai înaltă din UE, şi finanţarea sistemului de sănătate.

Distribuie articolul pe:

23 comentarii

  1. O ciudatenie de stat! Eram la Bratislava, cand ,in lume incepuse nebunia terorismului, dupa ce niste…crescatori de capre din Afganistan, demolase gemenii din state. Acolo,unde eram, n-o sa ma credeti, capii slovacilor scosesera tancurile pe strazi + patrule imcracate ca de razbel! Am crezet, la inceput ca se toarna un film!Ghidull nostru a intrebat la receptia hotelului ce se intampla? E din cauza teroristilor i s-a raspuns!PS Si acum, sigur, tot o nebuneala d-asta e, pt prostirea slovacilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.