Alegeri parţiale: Stăm pe loc, pe fundul gropii

Mult trâmbițata victorie a forțelor democratice din USL s-a poticnit în mini-turul cu două probe pentru Camera Deputaților. În locul unui eșec al partidului condus de Traian Băsescu, iaca avem o probă indiscutabilă a capacității malefice și malversaționale a acestuia de a obține victorii pe fondul unei ostilități aproape generalizate. Într-o zonă extrem de săracă a României, în județul Neamț, populația a votat covârșitor pentru cei care au sărăcit-o. De necrezut! Cu un regim hulit de aproape toată lumea, cu un candidat grobian și bâlbâit care e mai împiediecat decât un șef de fermă, PDL a obținut totuși o victorie imposibilă, ca la iluzionism. În ciuda handicapului total din Neamț, a lipsei de argumente și performanțe, victoria asupra moldovenilor a fost copleșitoare. Pur și simplu organizarea mâncăului Gheoghe Ştefan-Pinalti a măturat toate speranțele USL.

În ultimele săptămâni, în Neamț au fost descărcateTIR- uri cu pomeni electorale. S-a lucrat cu sârg și cu abilitate pe toate planurile. Cu bani, cu produse, cu instituțiile statului, cu televiziunea, cu dezinformarea. Şi roadele s-au văzut. Victoria regimului Băsescu este încă o dată spectaculoasă. Ea a fost obținută împotriva tuturor evidențelor. De unde putem deduce că virtuțile regimului Băsescu se apropie de un miraculos politic de tip sud-american. Cu talent, cinism și dispreț simulează perfect o nouă realitate, una virtual politică în care transferă protestatarul și-l converteşte în susținător. Totul se petrece ca într-un basm grotesc, dar cu un rezultat ca de circ. Imposibilul iese pe neașteptate din pălărie.

Dacă numărul de magie politică al puterii a ieșit la fix, noutățile opoziției au dezamăgit. N-au existat. N-am rețiunut nici o idee inteligentă de a contracara șmecheriile PDL. Cel puțin până în seara în care se numărau voturile. Şi candidații au fost de dai Doamne. Şi campaniile. Bătrânicoase, goale, vanitoase, incapabile să șifoneze o mediocritate ca mititelul Rădulescu.

Turul acesta pierdut de opoziție are totuși un rol. E un semnal de alarmă pentru Crin Antonescu și Victor Ponta. Trebuie să se trezească și să schimbe placa. Dacă o țin așa, se duc pe copcă! Se antrenează numai pentru opoziție.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.