Alegeri prezidențiale în Rusia

Rusia organizează duminică alegeri prezidențiale, la exact

Alegeri prezidențiale în Rusia

Rusia organizează duminică alegeri prezidențiale, la exact

Rusia organizează duminică alegeri prezidențiale, la exact patru ani de la anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea, iar peste 110 milioane de alegători sunt așteptați la urne într-un scrutin care, cel mai probabil, îi va garanta lui Vladimir Putin un nou mandat de președinte.

La startul cursei electorale sunt aliniați opt candidați: Vladimir Putin (independent), Vladimir Jirinovski (Partidul Liberal Democrat), Pavel Grudinin (Partidul Comunist), Grigori Iavlinski (Iabloko), Boris Titov (Partidul Creşterii), Serghei Baburin (Uniunea Naţională a Rusiei), Maxim Suraikin (Comuniştii Rusiei) şi Ksenia Sobciak (Iniţiativa civică).

Marele absent al acestor alegeri este Alexei Navalnîi, liderul opoziției din Rusia, căruia i-a fost interzis să candideze în cadrul alegerilor prezidențiale din cauza unei condamnări.

Dacă niciunul dintre candidați nu reușește să adune 50% +1 din numărul total de voturi valabil exprimate, atunci va fi organizat un al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Potrivit sondajelor de opinie, acest lucru este puțin probabil, din moment ce Vladimir Putin pare să aibă sprijinul unei majorități covârșitoare a rușilor.

Conform sondajelor de opinie, 71% dintre ruși îl vor vota pe Vladimir Putin. Acesta este urmat la mare distanță de Pavel Grudinin, care este creditat de 7% dintre cetățenii Rusiei.

Liderul ultranaţionalist Vladimir Jirinovski are o susţinere de 5,7%, iar prezentatoarea tv Ksenia Sobciak, în vârstă de 36 de ani, candidata partidului Iniţiativa Civică, ar urma să fie votată de 1% dintre ruși.

Conform estimărilor, rata de participare la vot va fi de peste 70%.

Distribuie articolul pe:

31 comentarii

  1. Se pare ca Putin se amesteca in alegerile prezidentiale din Rusia … Am auzit la Radio ca si-a depus votul.

  2. Pe ce te bazezi cand numesti „anexare ilegala” intoarcerea Crimeei la Rusia in urma vointei poporului exprimata la vot? Daca ai o baza, spune legea si articolul. Daca nu, e propaganda americana/fake news.

  3. ALEGERI IN RUSIA ?

    PUTIN LA AL PATRULEA MANDAT CA PRESEDINTE (cel mai important post politic) AL RUSIEI ????
    La o prima vedere … o Rusie Sovietizata !!!!

    DAR GERMANIA ????????????????????????

    DAR MERKEL???? LA AL PATRULEA MANDAT CA CANCELAR (cel maim important post politic) in GERMANIA !!!!
    MERKEL vine direct pe linia Bismark si Hitler … ca numar de mandate !!!
    INTAMPLATOR SAU NU ???

    GERMANIA – O TARA FASCISTA SI NAZISTA IN UE ??? DAAAAAAAAAAAAA!!!

    Nu uitati ca in 1989, la caderea zidului bernilez – MERKEL ERA MEMBRA STASI si PUTIN MEMBRU KGB !!! AMANDOI IN GERMANIA DE EST !!!!!!!

    ASA CA, asemanator anilor ‘933, GERMANIA A RAMAS SI AZI FASCISTA (chiar ca membra UE) SI RUSIA A RAMAS SI AZI SOVIETICA !!!!

    NIMIC NOU SUB SOARE … ATAT IN GERMANIA/UE CAT SI IN RUSIA !

    1. Ba e ceva ! ,, Fascista” Germanie are PIB-ul de trei ori mai mare decat sovietica Rusie ! De aici se poate vedea superioritatea neta a maretei Rusii asupra ticaloasei Germanii ! P.S. Sa nu credeti ca am ceva cu Rusia sau cu rusii ! Ma doare exact in tuhas de ce faceti ! Daca nu as mai auzi de voi …… ! Dar pe voi va mananca zambilica si incepeti cu laudele , invectivele si amenintarile ! Si trebuie sa va raspunda cineva sa nu ramaneti cu impresia ca suntem in 1950 cand tot ce venea de la Rasarit , inclusiv paduchii, erau intotdeauna mai mari , mai grasi , mai frumosi !

  4. In 1952 un ofiter sovietic vizita muzeul ,, Antipa ” . A ajuns in sectorul in care erau expuse borcane cu soareci , soparle , broaste in alcool . A luat un borcan a scos soparla si a baut alcoolul ! A mai luat un borcan , a scos soarecele , l-a aruncat si a baut alcoolul ! Si tot asa pana a terminat toti soarecii , toate soparlele si broastele ! Apoi a inceput sa strige ca vrea sa vorbeasca cu directorul ! Vine directorul speriat si rusul il intreaba : Krakadil esti ?

    1. Noroc, mare noroc ca ofiterul sovietic n-a ajuns la sectia de „Ciudatenii, monstri si degenerari ale naturii”, unde erau in borcane stramosii lui Nastratin (e adevarat, cam „fezandati”), alaturi de borcanul cu „Mataringa lu’ Terente” si „Femeia cu doua capete” ! Si unde probabil ca peste ceva timp vom avea si borcanul de muraturi cu „Nastratin, postacul fara cap si fara creier” ! (ps : Nastratine, vad ca postezi la ora 2.19 !! Esti in tura de noapte ? Macar stapinii tai iti platesc spor de noapte ?)

    2. Pai daca ar fi tinut lighioanele in whisky, veneau englezii, scotienii, irlandezii si americanii sa viziteze Muzeul Antipa. Dar asa au venit doar rusii.

  5. Noua Russie s-a adaptat la conditionarile noii ordini mondiale. A stiut sa gaseasca raspunsuri optimizate pt propaganda Vestului. Recent am vizionat un film doc.(Propaganda 3.0-Putin si vestul,F,2017) destul de interesant…„Sistemul Putin“ a inteles ca dezinformarea sta la baza noii ordini. Cercul de specialisti din jurul tzarului a reusit ridicarea rusilor din starea de ameteala in doar 15 ani…Regimul politic din Russia este o scoala-exemplu pt democraturi. Dramaturgia si regia campaniilor electorale sunt aproape perfecte. “Oligarhia rusa” actualizeaza eficace instrumentalizarea puterii in Era digitala: RT, fabrici de troli, fabrici de militari,inginerie militara geostrategica…

    1. Ce ,, dezinformare ” ? Miciuni veritabile ! De altfel daca omul nu inventa minciuna acum cateva mii de ani , cu siguranta o inventau rusii ! Bunicii nostri aveau o vorba : ,, Cu minciuna si betia , s-a facut mare Rusia ! ”. Peste tot in lumea asta nimeni nu da doi bani pe cuvantul rusului ! Natie lipsita de onoare ! P.S. Ca e adevarat ce spun cercetati despre generalul Potemkin , amantul ( unul dntre… ) si guvernatorul Krimeii si modul cum a regizat o vizita a Ekaterinei cea Mare ! Cititi si cruciti-va ce i-a trecut prin cap !

  6. Cand va aud cu „liderul opozitiei” caricatura aia umflata cu pompa de cia amerlocilor & co, ma ia rasul :))). Singulup partid care conteaza contra Rusia Unita, partidul lui Vlad sunt comunistii baa propagandisti infecti! Aia sunt pe locul 2, nu oglinzi si fum cu silicoane.

    1. Sunt mai corecte decat la tine in colonie unde arendasu’ cu 6 case executa ordinele ambasadorilor, ba slugoiule!

    2. Da,intamplator unele tari au alegeri daca nu stii si culmea lumea mai voteaza ce vor ei nu ce este dictat de altii.Se pare ca esti unul care inca nu a inteles ca in unele tari populatia alege nu companiile sau banii sau si mai rau …cam amar acum paharul cu sampanie Zarea ptr. intrarea in EU sau NATO,nu-i asa?Daca nu intelegi nimic din gandirea unei natii,abtine-te,unii au alte valori care intamplator nu le poti ajunge.Vrei circ american sau unul romanesc?Cum a ramas povestea cu Basescu reales din exterior? Ai ramas in anii 80,nimeni in Rusia nu merge la vot cu AK in spate si voteaza obligatoriu singurul candidat de pe lista,mai calatoreste putin,mai discuta cu alte persoane ,deschideti orizontul intelectual de doua clase primare si vei intelege ca sabloanele anilor trecuti nu mai exista.Daca nu cunosti, nu comenta si ti-o pot spune in mai multe limbi decat clasele tale primare.Imi pare rau,arunci cuvinte fara nimic in spate, numai sa te distrezi,abtine-te,nu te cheama Blair sau May sau Trump sa arunci cu deseuri umane in stanga, dreapta.Presupun ca iar ai intrat in PC-ul invatatoarei si nu mai creta sa te joci sotron pe ulita.

    3. Da. E o „gluma”. Si sa vezi matale, gaspadin Nastratin, ce „albastru” vei ride in urmatoarele luni sau ani ! (apropo, asa, ca „fapt divers” : la alegerile din Rusia sint 8 (opt) candidati oficiali (sorry, fara sluga sorosista Navalnîi !) si citeva partide, inscrise ca atare. La precedentele alegeri din USA au fost citi candidati si cite partide, in afara de anticele si prafuitele reprezentante ale elefantului si magarului ?)

    4. @Revista satirica „Krakadil” : 1. Cei 8 ,, candidati ” sunt ,, iepuri ” ! Adica in limbaj politic , pour les connaisseurs , candidati fara valoare , fara sanse de a castiga , intrati in cursa pentru a legitima alegerea ,, democratica ” a lui Putin ! Singurului candidat , Navalnai , care de asemenea nu ar fi castigat , dar ar fi putut sa-i subtieze serios voturile lui Putin , i s-a interzis participarea la alegeri ! Mishto democratie ! Pe cine vreti voi sa prostiti ? 2. Vad ca ma ameninti ! Ok ! Dar totodata sa fii convins ca si asta este un motiv pentru care va urasc romanii ! N-ati adus in Romania decat teroare , frica , ura , crime , saracie ! Niciun american , german , francez , englez , … nu a amenintat vreun roman spunandu-i ca in cateva luni va rade ,, albastru ” ! O sa murim cu voi de gat ticalosilor !

    5. @Nastratin … Brrrr ! Sa stii ca, atunci cind se incordeaza asa muschii pe matale, cu riscul ca totusi sa te lase bretelele si sa-ti cada nadragii, nu mai dorm citeva nopti la rind ! (ps : Navalnîi nu a participat pentru ca a fost CONDAMNAT, pentru comportament huliganic pe care el si sustinatorii sai, numarati pe degete, il definesc drept „opozitie” ! Pai atunci explica-mi si mie ceva, ca poate sint mai lent in gindire : Dragnea, pentru care nu am nici cea mai mica simpatie, n-ar putea candida, dupa matale, pentru ca e condamnat, iar lui Navalnîi „i s-a interzis” ?)

    6. Toate alegeri sunt o gluma, oriunde ar avea loc. daca iese cine trebuie la urne, se lasa asa si se spune ca au fost alegeri democratice. Daca optiunea maselor nu coincide cu a interesele oligarhiei, se opereaza corectiiile necesare, sau se face renumararea vo si se castiga alegerile si la cateva voturi diferenta. Exemple celebre recente sunt in SUA Bush la primul mandat si la noi Basescu. Daca nici asa nu merge, candidatul indezirabil pentru oculta va fi asasinat fie in timpul mandatului fie chiar in timpul alegerilor, cum a fost cazul fratilor Kennedy. Chiar nu stiai despre astea? Rusii fac si ei ce face toata lumea, nimic deosebit. Depinde insa cine si cum priveste, subiectivismu isi are rolul lui. Obiectiv vorbind insa, toate alegerile sunt niste glume proaste.

    7. Lasa ca-i bun Putin, a stabilizat economia Rusiei. Daca Rusia ar fi devenit tara unor oameni flamanzi si disperati, s-ar fi revarsat fara putinta de a fi opriti peste intreaga Europa, la fel cum se intampla acum cu islamistii care au invadat Europa. Nu cred ca ar fi fost mai bine asa pentru Europa. Un leu satul este bland, la fel se intampla si cu un urs satul, te poti intelege cu el.

    1. Exemple de „slugi idioate” : Tolstoi, Dostoievski, Puskin, Rubliov, Petru cel Mare, Cehov, Lermontov, Ceaikovski, Ecaterina cea Mare, Rahmaninov, … Ma rog, ca sa fiu pe gustul matale, cred ca ar trebui sa pun in lista celebritatilor de pe malurile Nevei pe Eltin, Nemtov sau Berezovski …

    2. @Parerea mea de mujic : Ekaterina cea Mare ? Ati vrea voi ! Ekaterina cea Mare a fost nemtoaica , născută Sophie Augusta Fredericka de Anhalt-Zerbst ! Si de la Petru cel Mare armata rusa a fost organizata de ofiteri germani ! Si nu uita de Raskolnikov , criminalul perfect ! De Stalin nu mai vorbim ! Ce conducator de stat din Europa a omorat 20 milioane ce cetateni din propriul popor ? Sa fie la voi acolo toata civilizatia ruseasca !

    3. Citeva precizari : 1. Da, ai dreptate, Ecaterina cea Mare era de origina prusaca (sau ma rog, daca ne luam dupa configuratia europeana actuala, poloneza), dar rusoaica 100% prin ceea ce a facut pentru Rusia tarista. Spre deosebire de nemtii „importati” de Romania, pe care se pare ca-i admiri pina la idolatrie : o familie de Hohenzollern promitatoare si cu merite la inceputuri dar degenerata si ahtiata dupa bunuri si bani in zilele noastre, sau colectionarul de case care, pentru moment cel putin, si-a pus la breloc si Cotroceni-ul ; 2. Sa ajungi sa-l dai exemplu pe Raskolnikov, personajul din „Crima si pedeapsa” (roman pe care ca l-ai frunzarit in personalul Gaesti-Gara Basarab) drept „criminalul perfect” denota cel putin prostie. Aaaa … doresti „criminali perfecti” ? Pai uita-te la „civilizatia” de peste ocean, ca esti „servit”, si nu cu personaje de fictiune/roman, ci cu cazuri reale de serial-killer sau, aproape saptaminal, dementi care fac masacre in masa ! ; 3. Stalin era georgian (gruzin), nu rus sadea. Georgian, ma intelegi matale, dar nu din Atlanta, Georgia, USA, ci conational cu un alt” erou” de-al tau, domnul Saakashvili.

    4. @@Nastratin : Ai o logica beton ! Ekaterina cea Mare a fost nemtoaica dar pentru ceea cea facut a devenit rusoaica 100 % ! Stalin era georgian dar pentru ceea ce a facut a ramas tot georgian , nu a facut crime ca rus ! Vezi ce spuneam despre cuvantul rusului !

    5. Auzi, tataie ? Vezi ca ai cam inceput sa ma plictisesti ! Daca tot esti asa de turbat de pornit contra rusilor, de ce nu-ti iei matale doua saptamini de concediu de la serviciul de portar si sa te duci sa asediezi Moscova ? Numai vezi sa nu te prinda iarna pe acolo, ca au mai patit-o si altii ….

    6. @@Nastratin : Te plictisesc ? Nu zau ? Pana una alta sunt la mine acasa , in ROMANIA si comentez pe un ziar ROMANESC ! Nu inteleg ce mama dracului cautati voi de la Chisinau , Tiraspol si Moscova sau de pe unde a intarcat mutu’ iapa , sa faceti propaganda ruseasca in media romaneasca ? Cred ca mai multa influenta si credibilitate ati avea daca v-ati scrie comentariile la gazeta de perete de pe scara blocului ! A , nu stii ce este ala bloc ? Locuiesi intr-o izba unde iti bate broasca cu laba-n geam ? Eu nu o sa asediez niciodata Moscova , ca n-am de ce , dar vad ca voi asediati ROMANIA ! Ce treaba aveti voi cu ROMANIA ? Vai de capul vostru , amaratilor ! Ati facut panza de paianjen la tuhas de foame dar aruncati banii sa ne convigeti pe noi ca ce …. ? ! Si scriu toate astea ca sa va bag in cap ca ROMANIA , inca nu e sat fara caini ! Tataie ! P.S.: V-au lasat nervii capului ?

    7. Nu-l compara pe Putin cu Stalin. Stalin nu era rus ci gruzin, din aia dare umblau cu banduliera cu gloante peste tunica. Vizioneaza filmele de la Gruzia film si te lamuresti cum sta treaba cu gruzinii si crimele.

  7. Rusia a expulzat 23 de „diplomati” UK (deci „bob cu bob”, unul pentru unul). 23 de pedofili sau pederasti mai putin, mincatori de porridge si detinatori de vize diplomatice, se vor plimba pe strazile oraselor si satelor din Rusia.(ps : kakaia „anexare ilegala a Peninsulei Crimeea”, domnule Dutu ?)

    1. Aha , ai vazut la comitetul de partid videoclipul de propaganda electorala in care un mujik este inspaimantat de cati pedofili , homosexuali , drogati vede pe strazile Moscovei ! Dar , brusc se trezeste si constata ca visase ! Atunci zice : ,, De aceea trebuie sa mergem la vot si sa-l votam pe salvatorul rusilor , pe Vladimir Putin !”.

    2. Ilegal… E o figura de stil, depinde cine da legile si pentru cine le da.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.