Alegerile anticipate se apropie de urnă

Nominalizarea altui premier este, în fapt, încă un pas spre alegerile anticipate ca stare electorală excepțională în favoarea celor care au pus-o în scenă. Situație  de excepție cu bătaie lungă a fost așa-zisa revoluție română din 1989, urmată de privatizare, statutul (nefuncțional !) al  justiției, „rezistența” anticomunistă provenind din interiorul fostului aparat de securitate și partid, pe linie de familie sau directă.

Alegerile anticipate în esența lor nu înseamnă nimic, garanțiile reformiste  privind această mișcare fiind o simplă speculație. Deși, la prima vedere, o revoltă împotriva partidului-stat PSD este întemeiată, însă aceasta nu poate fi pusă în mișcare cu încălcarea Constituției și fără un program specific unui partid politic. Aducerea lucrurilor în orizontului așteptărilor delirante, prin care apr noi salvatori a căror soluții reprezintă torpilarea democrației și furtul a ceea ce a mai rămas în domeniul statului român, ar trebui să trezească prudența chiar a membrilor simpli ai partidelor implicate. S-a ajuns în situația în care grupuri restrânse de persoane vorbesc dincolo de linia roșie, în drumul spre soluționarea unor angajamente și interese proprii. Faptul este similar celui privind “elita” comunisto-securistă.

Dacă ar fi un conflict real între ideologiile partidelor  politice, în sfârșit, am putea spune că România a intrat în normal. Insă din partea marilor conflictuali nu vine decât anularea umbrelor unor principii care au dat o minimă deschidere spre democrație. Alegerile anticipate sunt deja în faza de constatare iar în acest context ies la suprafață multe incoveniente prin care clasa politică poate să își permită în România aproape orice.

   

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Ioan Vieru 1336 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.