Scrisoare deschisă adresată doamnelor judecător
Corina Corbu, Mariana Ghena, Simona-Camelia Marcu, Lia Savonea, Nicoleta-Margareta Țînț, membre ale CSM
Stimate doamne,
În ziua de 3 decembrie 2020 vor avea loc alegeri pentru președinția Consiliului Superior al Magistraturii, „garantul independenței justiției”.
Unii spun că ne aflăm într-un moment de răscruce al justiției. Alții afirmă că justiției independente i s-a pus deja cruce. Unii susțin că nu contează cine este Președinte al CSM, căci mai rău de atât nu se poate. Alții insistă că niciodată nu este prea târziu pentru a încerca resuscitarea unei asemenea instituții.
Admițând că bătălia este pierdută, ea încă merită a fi purtată. Bătălii câștigate nu există. Iar pe termen lung, prin ascendentul moral pe care îl creează, tocmai bătăliile pierdute sunt cele în care are sens să lupți.
Un lucru este greu de contestat: prestigiul de care se bucură autoritatea judecătorească în acest moment în ochii cetățenilor români este la cota de avarie. Or, după cum știm, ordinea de drept este garantată în primul rând de încrederea societății în legitimitatea democratică a legii și corectitudinea actului de justiție, iar nu în capacitatea statului de a-și impune voința prin coerciție.
Putem sesiza, de asemenea, o tensiune tot mai mare existentă între instanțele judecătorești, cele care înfăptuiesc justiția, și Curtea Constituțională a României, cea care garantează conformitatea legilor și a comportamentului principalelor instituții ale statului cu legea fundamentală. Convingerea instanțelor, potrivit căreia ordinea constituțională se găsește în afara sferei lor de interes, precum și refuzul larg răspândit de a accepta transmiterea excepțiilor de neconstituționalitate ridicate de părțile litigante către CCR, arată că o intervenție clarificatoare cu caracter principial a CSM este indispensabilă.
În schimb, asistăm la încercări ale justiției române de a se adresa Curții de Justiție a UE pentru a cere acesteia să le permită, dacă nu chiar să impună, fie și pe calea indirectă a unor hotărâri de interpretare, ignorarea deciziilor CCR și, deci, a Constituției României. Dincolo de dubiul pe care asemenea demersuri îl aruncă asupra competenței profesionale a autorilor lor, faptul sugerează intenția de a submina ordinea constituțională și suveranitatea României. CSM nu poate rămâne pasiv în fața unui asemenea fenomen. El vizează securitatea națională.
MCV este un instrument a cărui simplă existență implică prezumția unor grave deficiențe ale statului de drept românesc (este vorba despre un dubiu fundamental cu privire la domnia legii), într-un moment în care de calitatea acestuia este legat accesul la fondurile europene. Din două una: ori CSM, ca for suprem al sistemului de justiție românesc, nu a reușit să asigure supremația legii și guvernarea exclusiv pe baza acesteia, ori avem de a face cu o acțiune politică neprietenoasă, susținută de informații false și interpretări tendențioase, menită a marginaliza și discrimina România în cadrul UE, acțiune pe care CSM nu a reușit să o neutralizeze. Că o fi una, că o fi alta, este nevoie de un președinte CSM care să conducă la remedierea urgentă a unei asemenea situații. Problema este de natura securității naționale.
Reforma legilor justiției nu mai poate fi amânată. O dorește toată lumea. Nu toți, însă, au în vedere aceleași reforme. Cetățenii vor un sistem care să garanteze echitatea proceselor și să antreneze răspunderea magistraților. Partidele politice (cele mai multe din curentul principal) vor o justiție pe care să o controleze spre a-și elimina concurenții, a asigura impunitatea clienților și a-și promova agendele personale. Anumite puteri străine cu apetituri hegemonice și oculta corporatistă globală vor o justiție pe care să o utilizeze ca armă pentru dominarea României. Fiecare dintre aceștia vor exercita presiuni pentru ca viitoarele legi ale justiției să fie pe măsura intereselor lor. În această luptă pe mai multe fronturi, în care nu se vor lua prizonieri, CSM trebuie să se implice sub conducerea unui președinte care să întrunească cel puțin două calități: altitudine profesională și intransigență strategică. Lipsa de maturitate profesională și tranzacționismul sunt letale în asemenea împrejurări.
În mod particular, problema răspunderii judecătorilor este extrem de sensibilă. Frontiera dintre combaterea abuzurilor, care s-au acumulat de o manieră înspăimântătoare, și limitarea independenței judecătorilor, este forte fină. Ea poate fi trecută cu mare ușurință și va fi rolul CSM de a asigura echilibrul între răspundere și independență, pe care mulți se vor grăbi să îl strice, fie din neștiință fie din rea credință.
În același context, se mai pune problema lămuririi confuziilor, cu grave consecințe în planul administrării justiției, între statutul judecătorilor și cel al procurorilor, precum și aceea a menținerii și consolidării, cu îmbunătățirile organizatorice indispensabile, Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, ca unică soluție pentru evitarea situației în care judecătorii sunt urmăriți penal de procurorii ale căror rechizitorii le-au invalidat.
Oamenii așteaptă, cu just titlu, nu numai aplicarea literală a legii, ci și aplicarea ei dreaptă, în așa fel încât să se ajungă la armonie și stabilitate socială, iar nu la frustrări și tulburări sociale. Cum este posibil ca în chiar acest moment să se mai găsească în închisori oameni ale căror decizii de condamnare sunt nule absolut întrucât au fost pronunțate de complete alcătuite cu încălcarea normelor imperative ale legii, așa cum a constatat CCR?! O asemenea uriașă nedreptate care frizează neomenia, nu poate fi scuzată cu argumentul că așa este legea. După cum nu este admisibil ca libertatea să fie pierdută sau restrânsă pe bază de raționamente logico-juridice lipsite de suportul oricăror probe directe. Cum pot dormi liniștiți membrii CSM știind că mai sunt magistrați care răspund comenzilor venite din partea unor servicii secrete sau procese care se judecă pe baza informațiilor primite de la asemenea servicii, la care inculpații nu au acces?! Aducem odioasele practici ale procesului Dreyfuss în justiția română a secolului XXI?!
Care dintre cei doi candidați la funcția de Președinte al CSM între care aveți a alege, stimate doamne, oferă garanții că se va lua de piept cu aceste abominabile nedreptăți și derapaje de la o justiție corectă? Doamna Oprina sau domnul Mateescu? Nu contează dacă vor izbândi sau nu. Contează dacă vor da măcar o șansă izbânzii.
E bine că tinerii judecători din judecătorii, aceia care știu regulile dar nu înțeleg încă excepțiile, sunt reprezentați în CSM. E nevoie ca vocea lor să fie auzită. Nu putem pune, însă, sergenții pe post de generali. Iar asta pentru că generalii sunt în competiție de orgolii.
Așa ceva s-ar putea întâmpla doar dacă am avea de a face cu vreun Napoleon al justiției. Candidatul Mateescu nu este nici pe departe în această situație, fiind, cel mult, un tambur major al magistraților de categorie ușoară din divizia #rezist. Vă puteți compromite, oare, votându-l?! Ați mai putea da ochii după aceea cu cei care știu adevărul? Ați mai putea privi intra apoi în contact cu cei din elita lumii dreptului de la care, cu siguranță, așteptați simpatie și respect,?
Unele dintre dvs, stimate doamne judecător, ați deținut sau dețineți funcții de prim rang în justiția română.
Câteva ați fost chiar președinți ai CSM, fiind alese în pofida prietenilor de idei ai dlui judecător Mateescu, după ce ați cerut și obținut sprijinul celor cu care împărtășeați valori opuse celor la care aderase cel din urmă. La preluarea funcției ați anunțat obiective ambițioase și ați încercat cu onestitate să le atingeți. Au fost ele atinse oare? Mă tem că în cea mai mare parte, nu.
Cine v-a sprijinit și cine vi s-a opus? Cine s-a identificat cu acele obiective? Dna Oprina sau dl Mateescu?
Iar acum ce vă doriți? Să dați șansa cuiva care va cunoaște poate aceleași neîmpliniri, dar cel puțin va încerca, așa cum ați făcut-o dvs, sau să dovediți că dacă dvs nu ați reușit nimeni nu va reuși, împingând în față pe purtătorul unui eșec anunțat? Eșec al valorilor în care v-ați afirmat credința, cu care ați vrut să fiți identificate și pentru care ați vrut să credem că luptați, iar nu eșecul agendelor politice aparținând unor grupuri de interese mai mult sau mai puțin oculte. Sub privegherea dlui Mateescu, cele din urmă vor cunoaște un eclatant succes, pentru care CSM nu va trebui să facă altceva decât să admită că nu valorează nimic și nu vrea nimic. Ce părerea aveți doamnă judecător Lia Savonea?
Unele dintre dvs, stimate doamne, ați simțit personal gustul abuzului judiciar. Ați aflat ce înseamnă singurătatea celor arătați mulțimii ca răufăcători, înainte ca procesul judiciar să se fi încheiat cu o concluzie conformă unei convingeri aflate dincolo de orice dubiu rezonabil. Ați băut cupa amară a trădării prietenilor, de îndată ce ați devenit ținta unor vendete politice. Ați cunoscut disperarea transformării în marionete ale unor farse judiciare.
Din fericire, ați avut norocul să nu ajungeți până în fundul prăpastiei și chiar să vă bucurați de o anume reabilitare tacită. Alții nu au avut asemenea șanse. Nu simțiți, oare, responsabilitatea de a face ca suferințele dvs să nu mai fie împărtășite de alții, ca abuzurile a căror victimă ați fost să nu se mai repete? Nu vă temeți că norocul sau pronia cerească se vor întoarce împotriva dvs spre a pedepsi trădarea săvârșită prin cedarea votului dvs în folosul celor din familia opresorilor dvs?
Ce părere aveți doamnă Corina Corbu? Poate credeți că nu este vorba de trădare, ci doar de neutralitate. Nu este așa! Între victimă și opresor nu poți fi neutru. Asta înseamnă să fii de partea opresorului.
Doamna judecător Evelina Oprina s-ar putea să aibă o personalitate inflexibilă, puțin adaptativă, iritantă prin refuzul compromisurilor. În contrast cu domnia sa, ați fost maestre ale flexibilității tactice. S-a ajuns însă la o limită la care fermitatea strategică, valorează mai mult decât flexibilitatea tactică, spiritul de luptă, mai mult decât diplomația. Dacă războiul este pierdut pe plan strategic, degeaba sunt câștigate câteva bătălii tactice. Dacă, dimpotrivă, strategia este păstrată pe linia corectă, războiul va fi câștigat chiar și în ciuda unor pierderi tactice.
Fermitatea strategică depinde nu numai de calitatea caracterului, ci și de împrejurarea că persoana în cauză este neșantajabilă. Dintre cei doi candidați care este neșantajabil? Cel care are deja unele probleme cu DNA sau cel care este în afara unor asemenea proceduri. Sigur, cel dintâi beneficiază de prezumția de nevinovăție, dar trecutul DNA nu face din asta garanția unui deznodământ corect. Filosofia DNA este aceea că nu există nevinovați, ci numai oameni de care nu s-a ocupat destul, așa cum credea și Lavrenti Beria. Ar fi, dci, o aventură vecină cu iresponsabilitatea să puneți mandatul de președinte al CSM în mâinile unei persoane aflate în negociere cu DNA. Asta indiferent de detaliile contextului.
Stimate doamne judecător, să nu ne ascundem după deget. Votul dvs de joi 3 decembrie 2020 nu este un simplu act electoral. Acesta poate fi un act de capitulare sau actul speranței renăscute într-o justiție cu adevărat independentă. Depinde de dvs ce va fi. Depinde de dvs ca votul să vă fie ghidat de rațiune sau de emoții, și dacă rațiunea sa va fi una de stat sau una a intereselor personale.
Vă urez inspirație pe măsura răspunderii ce vă apasă. Dumnezeu să vă dea puterea de face ceea ce trebuie spre binele acestei țări care v-a dus acolo unde sunteți, care așteaptă să o slujiți și care vă va așeza în istoria ei exact în locul pe care îl veți merita.
Cu cele mai bune gânduri,
Prof. univ. dr. Adrian Severin
EGO ZENOVIUS VOTUM POSVI Da ma, cata dreptate ai. Insa doar in statul vostru paralel se intampla ceea ce scrii. Esti bolnav baiete.
justinianus Tu esti serios ? Severni si tu aveti ceva in comun?
Apelul dlui Severin, este inutil! Romania este condusa de staini, care detin toate parghiile! Asa ca, oricine este sef la CSM, nu va putea face mai nimic! Sistemul de justitie romanesc este condus si dirijat de Vest!
S-a adresat membrelor,cu membrul nu mai are nimic de impartit
O jucarie stricata si acest Masonel Severin von Iordan,mai mult de 5-6 fraieri de postaci PSD,nu ii citeste nimeni opisul..
Oltule,ce curgi la vale..
Adrian Severin este o minte sclipitoare si instruita. O dovedeste mereu indiferent de domeniul pe care il abordeza in interventiile sale. Daca sibianul Gangavila ar avea macar 2% din creierul si pregatirea lui Severin, atunci Romania ar fi cat de cat pe un drum bun. Dar nu are.
Domnu „rad de prosti” … se pare ca razi de tine. N-ai auzit oare de penelisti corupti, de useristi corupti, de un presedinte infractor condamnat de inalta curte DEFINITIV sa dea banii inapoi si nu-i da, de americani, europeni, asiatiaci, rusi, chinezi, albanezi, etc. corupti. Nu ai auzit? Nu stii ca Romania a fost condusa multi, multi, foarte multi, mult prea multi ani de pnl si de pdl si-un pic si de ciolos, si ca geniile bune ale acestor partide izvorate la guvernare de fiecare data prin lovitura de statisi plang in pumni ca niste mironosite ca nu pot surmonta „ingrozitoarea” mostenire pesedista? Ia la rand presedintele, primu’ ministru si ministrii sai si vei vedea ca, dupa standardele voastre imbecile, ei ar trebui sa faca de zece ori mai multa puscarie decat dragena sau altii … razi de prosti, razi de tine amice si de cei asemenea tie … Cat despre ce scrie dl. Severin iti vor trebui zece vieti ca sa intelegi … Dar, cum spuneam si amicilor tai … lingeti c-ruri baieti, nu va lasati, nu va lasati, sunteti buni la asa ceva. Si-acum, spuneti si ceva despre text, despre CSM, despre justitie sau, citind voi n-ati inteles nimic?
Da` dar „bursucul veninos” a trecut prin multe, la inceput. Iar astazi a trecut de varsta „luptelor”. Si are o experienta cu mult deasupra detractorilor lui.
Magistral articol.
Dovada? Comentariile scrise la ordin.
Dovada ca Severin are dreptate este atacul desantat al securistilor din serviciul de dezinformare.
Cand e vorba de PSD si infractori. Apar victimizati si spun ca procurorii corupti, ca Soros l-a articulat, ca e dosar politic, ca globalismul au ceva cu ei. Ei niciodata nu sunt de vina. Insa,sa privim in ultimii 30 de ani. De la satele si orasele conduse de baroni locali, sa ne uitam prin spitale, in scoli,cercetare. Mi-e lehamite sa mai enumar. Esential este ca au reusit sa-i prosteasca pe unii incat sa le dea votul atata amar de vreme. Nu se pun micii si berea, uleiul si zaharul dat. Unii au dat votul pe nimic. Doar pe pomene gurale. Charlie, iar ti-e rau ?
Pe cine să mai intereseze cine se unge staroste în acea peșteră a Tâlharilor, care și-a demantelat până la disoluție menirea de garant al independenței justiției?
Consiliul INFERIOR al Magistraturii nu este altceva decât o CÂRDĂȘIE MAFIOTICĂ, un Grup Infracțional Organizat, un sindicat al NELEGIUIRII JUDICIARE care are ca atribuții principale:
– Perpetuarea onctuoaselor avantaje materiale de care se bucură această CLICĂ a Geambașilor Adevărului Mistificat și Telali ai Dreptății Siluite, un status-quo devenit insuportabil prin povara pe care trebuie s-o achite întreaga societate;
– Punerea pumnului în gură și a cizmei pe grumazul tuturor celor care se indignează, se revoltă față de abominațiile și Crimele comise de acești torționari cu robe – hâde creaturi emanate din bestiarii, care doar poartă mască de Om.
Oaauuu mă,.Speram să nu mai aud in public numele ăsta,..Acu are tupeu și scrie,…deschis. Oare de ce ?? Are incă ceva restanțe de clarificat in justiție ?.Nu a fost de ajuns cum a făcut dekk țara și propria persoană ?? E prea român și ăsta,.I-ar șade bine suspendat,
Primii cinci comentatori care de fapt sunt doar doi, daca nu doar unul, sunt/este o BEST-ie securista da rat porcolicesc stalinist si trebuie tinuti minte: „aga/jagardean/Stoleriu/parere/rad de prosti”! Tica-losi de cea mai joasa speta si o spune cineva care l-a atacat cu adevarat, mergand la esenta ideologica si nu sub imperiul cretinismului cu „anticoruptia”.
Daca e de condamnat autorul pentru ceva,atunci pentru participarea alaturi de criminalul contra umanitatii Pedro Neulander
Romanovici-Ibarruri-Pauker-Mercader la punerea Romaniei pe butuci, in niciun caz pentru spalarea rufelor cominterniste in familie cand a suferit o condamnare nedreapta, in semn de represalii.Repet, adevarul e unic si poate fi la indemana oricui
indiferent de filiatie, ideologie, statut social si Dl Severin l-a infatisat cu talentul specialistului in domeniu…
Pana si Ceausescu a spus un adevar la procesul rusinii nationale, acela ca agentii strainatatii…cominterniste au dat LOVITURA DE STAT preluand puterea. Ceausescu nu a acuzat poporul din sufragerii, ci pe teroristii cominternisti care il lichidau impreuna cu sotia pentru ca nu s-a supus farsei trecerii Lagarului Comunist de Concentrare la…”capitalism”!
Ceausescu stia ce se intentioneaza si de aceea a facut declaratia celebra cu „plopul” si ce vedem azi, orice altceva decat
capitalism autentic, mai precis „capitalism securist salbatic”. In Romania nu exista justitie inca de la sfarsitul sec XIX
cand tara a fost invadata de NARODNICII TERORISTI rusi/multietnici fiind impamanteniti sau luandu-si identitati false cu sprijinul teroristilor marxisti combatanti in rebeliunile marxiste de la 1848, ajunsi in fruntea statului…Sa nu uitam
posibilitatile date de judecatori/instante criminale celebritatilor Comintern, Pauker-Ibarruri, Dej etc sa sfideze statul
din boxele de criminali contra umanitatii. Crede Dl Severin ca justitia a fost dreapta sub Ilici Iliescu-Genocid?
Jumatate dintre judecatori sunt corupti ! Corupti de la RETROCEDARI de unde s-au luat spagi uriase ! SIPA a stiut si de aceea a fost desfiintata si apoi s-au batut pe arhiva lor. SRI-ul are lista coruptilor si ii santajeaza sa condamne dupa criterii politice. Deci ar trebui ca toti judecatorii care au avut vreo legatura cu retrocedarile sa iasa la pensie sau sa-si dea demisia.
Raspund lui aga, jardan, stoleriu, parere si altii ca ei care nici macar nu au mai asteptat niste comentarii de bun simt, au sarit direct la jugulara ca niste buni si ascultatori catelusi: eu voi fi blamat pe veci pentru ca niste ziaristi de doi lei au anchetat (????!!!!), niste procurori m-au acuzat si niste judecatori m-au condamnat cum ca mama mea ar fi curva. Eu stiu ca nu e asa si mai stiu, nu spui aici de unde, dar voi stiti biensiur, ca mamele voastre sunt asa. Deci asta e parafraza pentru „Severin un fost puscarias”, … lingeti cu.uri baieti, nu va lasati si faceti-o cu pofta, ca de obicei … ‘stelemamiivoaste!
George Soros davosienii au expus publicului viziunea lor globală despre muncă. Nu vom mai fi plătiţi, ca în comunismul marxist, după valoarea socială a muncii noastre, ci după valoarea averilor noastre, care, cedate băncilor drept gaj, vor fi temeiul pentru creditarea noastră perpetuă.
Viorel de la Galati,
Nota 10! Domnule Adrian Severin, ati pus punctul pe “i”.
Se putea ca să nu se răstoarne căruţa cu proşti în cur tea grădinarului unde s-a agăţat şi zmeul zmeilor, sau tata proştilor ce râd când le arăţi degetul mijlociu crezând că e rost de babardeală !
Stupid „popor” de popostaci !!
Dacă cineva a intrat în colimatorul DNA cu siguranţă că va fi scăpat doar în urma unui angajament de colaborare, iar faptul că o asemenea persoană ajunge să răspundă de mersul Justiţiei din România este cu atât mai grav .
E mare lucru în ziua de azi, dar mai ales în România de azi să ai în funcţii publice de asemenea importanţă oameni fără „schelete în dulap” şi tocmai de aceea ar trebui apăraţi, dacă nu cu orice preţ, măcar cu preţul libertăţii de a fi judecaţi în caz de ceva de nişte profesionişti în domeniu, nu în ale fofilării cu orice preţ în astfel de demnităţi răspunzătoare pentru împărţirea dreptăţii, sau a ascunderii ei !
P.S.
Felul în care a fost condamnat politic Dragnea va fi studiat cu siguranţă şi rejudecat , mai ales când procesul a fost virusat de nişte penali dovediţi în frunte cu şeful statului şi clica lui politico-securistă !
P.S. În situaţii normale te-ai putea plânge unor instanţe superioare, numai că una de asta care preferă în locul unor somităţi în materie, nişte nulităţi precum a noastră este clar că o fac pentru a avea un docil executant, nu un desăvârşit practicant !
Ha ha ha ha ha ha ha, Disperare mare la Cotidianul, toti, de la Marga, Petre Roman, Nastase, Severni, auzi, el mare „pattriot” al puscariilor. Ce aveti ma, va ameninta Nistorescu ca dupa 6 trebuie sa va gasiti alt ziar? Lasa ca va primeste Gadea-Badea. Va potriviti ca o manusa.
Upssss! Inca mai este pe functie si presteaza ca Prof. univ. dr. acest Adrian Severin, acelasi condamnat definitiv?
Deh, minunile se pot mentine doar in Romania!
Doar in Romania se putea intampla ca infractorul international Adrian Severin sa cheme la ordine justitia! E de noaptea mintii ca acest sarlatan sa faca pe justitiarul.
Un fost puscarias erijat in Sfatosu Penalu!Si cand era urmarit de Justitie pentru coruptie,el condamna cu tarie coruptia :))
Asda e din neam,in afara de tupeu si obraznicia care mimeaza inteligenta,altceva nu are.
Severine,zece Iordane nu te spala,poti sa umbli si in maini,tot nu mai convingi!
Concluzia: „Din nisip nu faci mancare/nici din krva fata mare”
In ultima perioada D-l A. Severin nu se astampara. Se vrea tot mai mult bagat in seama. Despre ce trebuie facut in justitie nu trebuie sa se pronunte un fost condamnat penal la inchisoare cu executare. Ar trebui sa stea putin deoparte. Vorba lui Cicero: „Otium cum dignitate” (Repaus onorabil, ragaz demn).