Alegerile trec, ţaţele şi semianalfabeţii rămân

Toţi parlamentarii care au trecut la USL, după ce au trădat PDL-ul în momentul în care au avut impresia că regimul Băsescu se clatină, vor candida pentru un nou mandat din partea alianţei social-liberale. Aceştia se vor alătura parlamentarilor USL care vor fi trecuţi din nou pe listele electorale şi care, aproape sigur, vor fi realeşi. Deputaţii şi senatorii care au rămas în PDL, fiind mai puţini, vor avea şanse mari să câştige noi mandate. În aceste condiţii, în proporţie de 70%, viitorul Parlament va arăta ca actualul Parlament. Un Parlament despre care se spune, pe bună dreptate, că este cel mai slab de la instalarea democraţiei prost înţelese pe aceste meleaguri de doine, balade şi manele. Un Parlament populat în mare măsură de ţaţe, amante profesioniste, dansatori rataţi, semianalfabeţi, cârnăţari cu pretenţii de poeţi şi băieţi de bani gata care nu ies din casă înainte de a se da cu gel prin păr.

Vechilor parlamentari li se vor alătura şi câţiva dintre sponsorii generoşi ai USL şi PDL, chiar dacă aceştia nu ar fi folositori nici măcar unui consiliu local dintr-o comună din Câmpia Bărăganului. În plus, alegerile programate pe 9 decembrie îi vor aduce în Senat şi în Camera Deputaţilor pe semianalfabeţii din partidul domnului Dan. Aşadar, viitorul Parlament va fi mult mai penibil decât actualul Parlament.

Şi încă ceva. Dacă USL va câştiga alegerile cu peste 50% din voturi, asta nu va însemna automat că va câştiga puterea, pentru că cine a trădat o dată o va face şi a doua oară.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sorin Avram 757 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.