Republica Dominicană a decretat stare de alertă ciclonică maximă (alertă roşie) marţi în şase provincii şi stare de vigilenţă preventivă în alte şapte regiuni în faţa iminentei sosiri a furtunii tropicale Emily, a anunţat Centrul operaţiunilor urgente, citat de AFP.
Autorităţile dominicane au suspendat, de asemenea, toate activităţile de petrecere a timpului liber şi acvatice pe toate coastele şi râurile ţării.
În statul vecin, Haiti, autorităţile au decretat de asemenea – marţi – alerta roşie pe întreg teritoriul cu câteva ore înainte de trecerea furtunii, invitându-şi locuitorii să părăsească zonele de risc.
La 21h00 GMT marţi, Emily se afla la 300 km sud-est-est de San Juan, capitala statului Porto Rico, şi se deplasa cu viteza de 19 km/h spre vest-nord-vest. Vânturile sale suflau cu viteza de 85 km/h, potrivit Centrului naţional american al uraganelor /NHC/, al cărui sediu este la Miami.
Potrivit meteorologilor americani, Emily ar putea începe să-şi facă simţite efectele – ploaie şi vânturi – începând de miercuri în Republica Dominicană şi în Haiti. În aceste două ţări, precum şi în Porto Rico, nivelul pluviometric este aşteptat să fie de 10-15 cm, iar pe alocuri chiar de 25 cm, potrivit NHC.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.