Alertă pe fluviul Amur

Fluviul Amur, care marchează frontiera dintre China şi Rusia, a atins pe mai multe porţiuni nivelul maxim înregistrat cu începere din 1896, de când a început să fie măsurat nivelul apelor sale, fapt pentru care autorităţile chineze au dispus măsuri de prevenire a inundaţiilor, a informat miercuri presa locală, potrivit EFE, citată de Agerpres.

În unele locuri, apele fluviului Amur (Fluviul Dragonului Negru) au depăşit cu 2,5 metri nivelul de securitate, iar meteorologii avertizează că situaţia ar putea persista în următoarele zece zile, a semnalat ziarul ‘South China Morning Post’.

Creşterea nivelului apelor fluviului Amur şi ale altor râuri din nord-estul Chinei a provocat moartea a 85 de persoane şi dispariţia altor 105 în ultimele două săptămâni în ţara asiatică, precum şi însemnate pierderi materiale în Rusia.

Premierii rus şi chinez, Dmitri Medvedev şi Li Keqiang, au abordat într-o recentă convorbire telefonică măsuri comune privind controlul asupra inundaţiilor şi ajutorarea persoanelor afectate, printre care zeci de mii de persoane care au fost evacuate, pe ambele maluri ale fluviului Amur.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.