Alertă: „Se poate transmite de la nurcă la om”

O tulpină a noului coronavirus descoperită într-o fermă de nurci din nordul Poloniei poate fi transmisă de la nurcă la om şi viceversa, a anunţat sâmbătă Ministerul Sănătăţii polonez, conform Reuters.

La sfârșitul lunii ianuarie, COVID-19 a fost descoperit la nurci într-o fermă din districtul polonez Kartuzy, oficialităţile de la Varşovia precizând că este vorba despre primul asemenea caz din Polonia. Toate nurcile din ferma respectivă urmau să fie sacrificate.

”Informaţiile obţinute de inspectoratul de sănătate publică şi experienţele de anul trecut din Danemarca şi Ţările de Jos indică în mod clar acest lucru şi în Polonia: acest virus se poate transmite de la nurcă la om şi viceversa”, arată o declaraţie a Ministerului Sănătăţii polonez.

La începutul lunii noiembrie, Danemarca a început sacrificarea tuturor celor 17 milioane de nurci, după ce în câteva sute de crescătorii a fost semnalată prezenţa noului coronavirus şi autorităţile au descoperit mutaţii ale acestuia în rândul oamenilor.

În luna august, Ţările de Jos au decis să închidă peste 100 de crescătorii de nurci după ce mai mulţi angajaţi au contractat COVID-19

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

17 Comentarii

  1. Daca boii de nordici au ucis milioane de nurci si le-au ars, acum vine randul boilor de polonezi sa ucida milioane de nurci
    Parca ar fi boii de romani, care si-au ucis porcii starniti de Daea, vezi Doamne aveau pesta, aiurea !

  2. Un grup de cercetători romani alogeni a descoperit că distinsul Covid se transmite si de la barza la om. Im cazul in care virusul este luat de o femeie, aceasta, indiferent de varsta, ramane însărcinată. Dacă este si membra Pnl sau USR, cu siguranță va naște gemeni, deoarece a doua sarcină i-a fost dăruită de partid. Doamne apara-ne si fereste-ne. Si ne mai miram ca kiwi si papaia aveau, o formă ușoară spre medie de Covid. Eu unul nu ma mai mir de nimic si de aceea folosesc zilnic mir.

  3. Gogule, probleme, va?…la capuc?! Daca e de la nurci, inseamna ca toti angajatii de la gradinile zoo din Romania au coro! Bre, voi sunteti intregi la cap? Ba de la lilieci, ba de la cucuvele, ba de la sarut, ba de la respiratie, ba de la fumul tigarilor, ba de la masa, dar de la latrat si mintit aiurea cetatenii plus limitarea drepturilor cetatenesti, nu se ia? Sikktir cu manipularile astea bazate pe minciuni! La fel a fost si cu gripa aviara, si cu gripa orcina africana de au omorat pasari si porci lasand fara hrana cetateanul care nu are cu ce sa se descurce zilnic!

  4. I: O ascultatoare intreaba ce sa faca sa nu-i mai pice parul de pe nurca.
    R: Daca nurca e ceea ce credem noi, sa evite mersul pe bicicleta.

  5. In cazul asta tovarasul presedinte se afla intr-un pericol mortal si trebuie salvat ! Nu avea el o eleganta caciula din blana de curca … pardon, de nurca ?! Aia cu care, alaturi de paltonul cu care arunca pe masini, dadea cu ea dupa cîini, pe strazile Bruxelles-ului …

  6. Nu este nou că urmau să fie sacrificate că dacă era fermă de crescut nurci scopul este să le jupoaie blana pentru mantouri și căciuli și și să foloseacă carnea probabil hrană uscată pisici și câini.
    La jumatea lunii noiembrie 2020 se anunța că: “Guvernul Danemarcei a renunțat la planul de a ucide 17 milioane de nurci, după ce oamenii de știință au arătat că nu există dovezi care să susțină o amenințare la adresa oamenilor, însă fuseseră deja ucise peste 10 milioane de animale din fermele de blănuri.”
    Acum în Polonia au apărut alte dovezi???

  7. Poate va mai amintiti ca in urma cu cateva luni diferite abatoare din diferite tari (Germania, un exemplu) erau focare de corona. Apoi, s-a aflat ca un tigru in captivitate la o gradina zoo fusese diagnosticat la fel; pt o scurta perioada au circulat pe net articole despre animale de companie, caini, pisici, infectate misterios. Ceea ce vreau sa spun este ca, de fapt, contagiozitate aceasta universala e reala. Tragic. Nu comentez mai mult. Daca aveti curiozitate si timp, cititi acest document din surse publice — patentul unei variante de corona — si trageti concluziile singuri. Vedeti acolo cum se manifesta patogenul la pasari/ animale de ograda, ce organe ataca. Evident, e doar o simpla coincidenta, fara legatura cu pandemia, ne spun expertii. Ha!
    https://patentimages.storage.googleapis.com/77/32/71/1976cac115185d/WO2016012793A1.pdf

  8. alta aberatie „stiintifica”. ce nu intelegeti ca va vor „bolnavi”, plan-demici, terorizati de basina vacii, iar acum sa incepeti sa va ucideti animalele ata domestice cat si salbatice pentru ca „transmit”. cainii simt „purtatorii” si ii vor ataca…se vede intentia de a ne tine sub frica, nu mai stiu ce sa mai faca sa instaureze experimentul Pitesti. Disensiunea si frica intre oameni. astfel ii distanteaza social. astfel le iau placerea de a trai si dragostea. chiar nu vedeti? Daca voiau plan-demia si isteria incheiate exista la liber in farmacii hidroxiclorochina / plaquenil si INVERMECTINA. Iaca Madagasca lupta impotriva mafie plan-demiei oms si incurajeaza toate tarile africii sa se retraga din aceasta organizatie care se erijeaza impreuna cu fmi in stapanii lumii! Sunt in lume inca conducatori care isi iubesc poporul si Tara! ROMANIA TREZESTE-TE SI SCAPA DE SECURIMEA BOLNAVA CARE TE VREA IN LAGARE !
    https://kamlinks.com/2020/05/16/coronavirus-who-offered-20m-to-poison-covid-19-organic-tonic-president-andry-rajoelina-claims-says-madagascar-quits-who-call-other-africa-nations-to-follow-suit/?fbclid=IwAR3mMDErzWh2eIReRZuttU-A8LQAVdscAjBjbwOh2zUTW1V1RSs1nj39tMo

  9. Da da ce?! Nurcile nu-i lilieci si nici nu le mananca nimeni.

  10. Mda,. se transmite mai ales de la român la om,..Iar pe virus nu interesează cât ești de sportiv, cât ai tras de fiare la sală, de te apucă,.. te termină, chiar de inițial incă nu te dă pe mâna popii..

  11. Nu se transmite nimic de la nimeni. Asa-zisa contagiune este marea minciuna pe care se construieste tot balamucul asta. Problema este ca atat de tare s-a infipt in creierele oamenilor, de cateva generatii incoace (s-a si lucrat la asta din greu), chestia asta, incat e considerata drept adevar absolut.
    Vom scapa de absurditatea asta cand vom incepe sa reconsideram conceptul de CONTAGIUNE.

    Ea, contagiunea, este atat cheia de bolta cât si „calcâiul lui Ahile” ale acestei constructii, care este o lovitura crunta la adresa libertatii omului de azi. Este un construct social cu efecte otravitoare pentru umanitate. Ea, contagiunea, este adevaratul „virus”, virusul care e menit sa omoare libertatea.

  12. Dat fiind ca in Romania cresterea nurcilor nu e asa mare pasiune ca in nordul Europei, versiunea pentru zona asta va fi ca virusul se transmite nu de la nurca, ci de la curca la om…

  13. @ marcus,. Ce zici,. azi in medicină se dau bani mari..N-ai vrea să vii să lucrezi la vre-un spital de ciumați, așa să mai inveți ceva, chiar de la targă. de ești așa de convins,.. Nu e musai să imbraci nici costumlul de scfandru..

  14. Problema e că Virussuche se transmite lesne de la arafati,pangolini,rafilieni, promotorii de ediții speciale și tulpini exotice…Ideea de promovare a vaxinurilor este un mizilic, de exemplu pentru propagandiștii de serviciu precum prompteristii cu morga tip ClaudiuLucaci!

  15. @ Marele Urs
    „Problema este ca atat de tare s-a infipt in creierele oamenilor, de cateva generatii incoace (s-a si lucrat la asta din greu), chestia asta, incat e considerata drept adevar absolut.”

  16. @Doina OltuluI

    DAR DE LA ARAHATI, RAFILIENI, BELCIUGATI ETC. NU SE RASPINDESTE CARCALACUL LA OM ?
    N-AR FI MAI BINE SA FIE SACRIFICATI TOTI ACESTIA CA SA NU MAI MOARA OAMENI ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.