
Proiectul de lege prin care aleşii care şi-au angajat rudele la cabinetul parlamentar înainte de 21 august 2013 nu pot fi acuzaţi de conflict de interese a fost adoptat miercuri.
Cu 306 voturi „pentru” şi o abţinere, proiectul a fost votat de plenul reunit al celor două Camere.
Propunerea legislativă precizează că dispozițiile din Statutul deputaților și senatorilor potrivit cărora parlamentarii nu-și pot angaja rudele la birourile parlamentare nu se vor aplica retroactiv și nu vor produce efecte juridice pentru faptele săvârșite înainte de intrarea în vigoare a acestor dispoziții, adică înainte de 21 august 2013.
„Actele și faptele juridice încheiate sau săvârșite de deputați sau senatori înainte de intrarea în vigoare a dispozițiilor art. 38 alin. 11 din Legea 96 din 2006 nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de Legea 96 din 2006 în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor, având în vedere faptul că anterior modificărilor introduse prin Legea 219 din 2013 nu a existat nicio restricție cu privire la personalul angajat la birourile parlamentare, deputații sau senatorii putând dispune fără nicio constrângere legală asupra angajării acestora. Interdicțiile introduse prin art. 38 alin. 11 au intrat în vigoare și produc efecte juridice începând de la data de 21 august 2013”, se arată în actul normativ.
Potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate, modificările propuse sunt în totală contradicţie cu dispoziţiile art. 70 şi 71 din Legea nr. 161/2003 şi ale art. 301 din Codul Penal – prevederi care reglementează conflictul de interese în materie administrativă şi penală.
Într-o intervenţie la Digi 24, şeful ANI, Bogdan Stan, a comentat amnistia votată în Parlament.
„Instituţia noastră si-a exprimat punctul de vedere încă din luna mai. Un punct de vedere negativ, evident. Considerăm că se încearcă să se creeze o premisă falsă, conform căreia interdicţia funcţinează doar din 2013. Interdicţia exista şi înainte, în articolul 70 din legea 161/2003”.
Întrebat ce efect va avea modificarea votată azi de Parlament asupra cazurilor sesizate deja de ANI, acesta a răspuns: „Ne aşteptăm ca în cele 30 de cazuri pe care le avem în prezent pe rol în diferite statii de judecată să fie invocată această prevedere. Se va încerca să se obţina o excluderere de la aplicarea legii. Bătălia se va duce în instanţă. Articolul 70 este destul de clar.”
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.