Violonistul Alexandru Tomescu şi pianistul Horia Mihail vor evolua, vineri seara, alături de Orchestra Naţională Radio, dirijată de Tiberiu Soare, într-un concert desfăşurat la Teatrul de Vară Herăstrău.
Potrivit organizatorilor, programul care va fi oferit publicului bucureştean, incluzând lucrări celebre de Rossini, Gershwin, Mozart, Saint-Saëns, Bizet, Johann Strauss, Enescu, Ciprian Porumbescu, este acelaşi cu acela ce urmează a fi prezentat pe 29 iulie la Shanghai, cu ocazia celui mai important eveniment cultural românesc al EXPO 2010, concertul Orchestrei Naţionale Radio.
La EXPO 2010, concertul va avea loc în Sala Auditorium, în faţa a peste 3.000 de spectatori, printre care cei doi şefi de stat, preşedintele Traian Băsescu şi preşedintele Hu Jintao, delegaţii oficiale ale ţărilor participante la expoziţie, personalităţi din viaţa politică, economică, culturală internaţională, concertul fiind organizat de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) în colaborare cu Radio Romania, cu sprijinul Institutului Cultural Român (ICR).
Accesul spre teatru se face pe la intrarea în parc de la Arcul de Triumf.
Biletele s-au pus în vânzare la casele de bilete ale Sălii Radio şi Teatrului „Constantin Tănase”, precum şi la staţia de metrou Unirii. Pentru cei care se vor hotărî în ultimul moment să participe la eveniment, biletele pot fi cumpărate şi din parc, înaintea concertului, elevii şi studenţii având intrarea gratuită.