Alexe vrea să revoluționeze vânzarea lemnului

Valorificarea masei lemnoase ar urma să fie făcută ca lemn fasonat și nu ca lemn pe picior, așa cum se realizează la acest moment. Noutatea ar reduce abuzurile

Alexe vrea să revoluționeze vânzarea lemnului

Valorificarea masei lemnoase ar urma să fie făcută ca lemn fasonat și nu ca lemn pe picior, așa cum se realizează la acest moment. Noutatea ar reduce abuzurile

Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Costel Alexe a depus în Parlament, un proiect de modificare a Legii nr 46/2008 privind Codul Silvic, iar principalele propuneri se referă, în primul rând, la combaterea tăierilor ilegale și a furturilor din păduri.

Propunerea legislativă stipulează că tăierile ilegale și furturile din păduri vor constitui infracțiuni, vor fi sancționate indiferent de valoare prejudiciului produs și vor intra sub incidență penală. „Am declarat, încă de la preluarea mandatului de ministru, că vom crește sancțiunile pentru cei care încalcă legea silvică. Până acum nu era considerată infracțiune decât fapta care presupunea un prejudiciu mai mare de cinci ori decât prețul mediu al unui metru cub de lemn de picior. Deși pot să îi înțeleg raționamentul, nu cred că era o măsură corectă. În niciun alt sector nu există ca furtul să fie sancționat doar cu o amendă, dacă e sub un anumit nivel. Furtul este furt, și trebuie pedepsit ca atare”, a declarat ministrul Costel Alexe.

De asemenea, comercializarea lemnului în România va fi supusă unor noi modificări legislative în urma cărora valorificarea masei lemnoase se va efectua ca lemn fasonat și nu ca lemn pe picior, așa cum se realizează la acest moment. Această noutate adusă Codului Silvic, în primul rând, ar permite o valorificare superioară a lemnului, ar reduce cu mult abuzurile și ar aduce alinierea statului român la majoritatea statelor europene, în ceea ce privește această metodă de valorificare și comercializare a lemnului.
“La acest moment, circa 67% din masa lemnoasă se valorifică ca lemn pe picior, iar 33% ca lemn fasonat. Am constatat însă că, prin valorificarea preponderentă ca lemn pe picior, nu se pun în aplicare principiile referitoare la valorificarea superioară a lemnului, întrucât prin acest procedeu sortarea dimensională nu se realizează corespunzător. Atunci când vindem pe picior,
în primul rând nu știm exact volumul de lemn pe care îl recoltăm. Ne bazăm, în schimb pe niște estimări. Acest tip de valorificare ca lemn fasonat permite ca volumul de lemn care se valorifică și care se transportă să fie determinat precis, prin măsurători individuale, pe fiecare piesă. Această măsură are și un impact important în lupta cu tăierile ilegale. Va deveni astfel imposibilă emiterea de avize de însoțire a materialelor lemnoase de către operatorul economic atestat care realizează prestația”, a menționat ministrul mediului, apelor și pădurilor. Întrucât această măsură presupune realizarea unei infrastructuri (depozite, utilaje ș.a.), ea urmează a fi realizată progresiv, pe o perioadă de trei – patru ani.

O altă noutate adusă Codului Silvic se referă la modalitatea prin care se inventariează și se marchează arborii ce urmează a fi exploatați, precum și la transportul acestora. S-a propus, în acest sens, utilizarea de noi tehnologii și de soluții alternative pentru marcare și inventariere care vor fi folosite, inițial, sub formă de proiect pilot în cadrul ocoalelor silvice, iar echipamentele care își vor dovedi eficiența vor fi implementate, ulterior la nivel național. Pentru transportul materialului lemnos care urmează a fi exploatat se va utiliza noul SUMAL, care este în curs de dezvoltare, și monitorizarea cu ajutorul hărților satelitare, pe baza
coordonatelor GPS.

Totodată, se vor introduce noi prevederi care vor facilita preluarea în pază de către Ocoalele Silvice a suprafețelor de pădure care nu beneficiază de servicii silvice: “Vorbim despre suprafețe mici, de sub 30 de hectare, dar care, însumate, la nivel național, reprezintă aproximativ 200.000 de hectare. Pentru acestea, decontarea se va face în baza contractului de servicii silvice încheiat cu ocolul silvic nominalizat. În acest fel, vom reduce considerabil termenele pentru preluarea în pază a acestor suprafețe, extrem de expuse tăierilor ilegale,” a precizat Alexe.

Recreerea cetățenilor este un alt punct important pentru care s-au propus o serie de prevederi legislative, care prevăd amenajarea în fondul forestier național de poteci și trasee pentru mers, alergare și biciclete, care vor fi permise numai în situația în care nu implică tăieri de arbori sau defrișări și care se vor realiza din pământ, lemn sau pietriș. “Ne dorim și vom face tot ceea ce ține de noi ca aceste modificări să intre cât mai repede în vigoare, deoarece ele sunt esențiale pentru îndeplinirea programului de guvernare în domeniul silvic. Măsurile sunt deja prezentate și asumate în fața partenerilor europeni, unele dintre ele fiind esențiale pentru clasarea procedurii de infringement deschisă de Comisia Europeană împotriva țării noastre, pentru domeniul forestier. Acestea, împreună cu dezvoltarea SUMAL, implementarea monitorizării prin hărți satelitare și întărirea capacității personalului silvic vor uce, cu siguranță, la reducerea drastică a tăierilor ilegale de lemn din România”, a transmis ministrul Alexe.

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. Iarna o sa bage romanii,in sobe,”lemn fasonat”,sau ce? Ca zapacitu ala baga kkproiecte,dar nici nu pune problema faptului ca foarte multi romani folosesc sobe,plite,cuptoare si altele pe baza de lemne de foc. Se intorc la coceni si panusi de porumb,sau floarea soarelui,papura si stuf,sau la nimic cu ghiatza pe pereti? Pai se valorifica lemn „la picior” pentru ca asa cere si o mare parte din piatza interna,ca doar nu toata lumea dispune de gaze la soba si nu are nici cum sa fie aduse rentabil gaze in multe locuri pe unde traiesc oamenii prin tara lor.Guzganii astia gramada penelisti si pedelisti inca de multa vreme,de prin anii ’96-2000 tot puneau ei la cale cum sa lichideze agricultura de subzistenta,sa-l faca pe taran iar voiajor,acum pe la privatele nomenclaturii, si sa faca si mai grea viatza celor de la sate.Dar fuse buna agricultura de subzistenta si satul romanesc cu lapte,branza,carne,oua de prin cotetzele taranilor si ajutorul de la sate atunci cand bantuia criza din 1929-1933,sau cand bantuia foametea in razboaie si dupa razboaie,precum foametea de groaza din 1944,sau cand era mica RATZIA pe cartela lui Nea Nicu,si este buna si in ziua de azi agricultura de subzistenta care ii deranjeaza pe kktii asazis,liberali si progresisti (de fapt tot niste comunisti si bolsevici jegosi) dar care iar se dovedeste utila acum cand bantuie molima si fug romanasii,de la orase si de la diasporeala,la tzara,acasa sau pe la neamuri,ca sa se „carantinizeze” fara ca sa moara de foame intr-o eventuala masiva carantineala obligatorie pe la bloc,unde,la o adica mai nasoala, poate sa nu mai vina nimeni de ajutor cu fasolea,sau pilaful guvernamental de la Catzu si Iohannis.Dar despre padure fiind vorba,lemnul pentru hartia de fluturasi electorali,cu care ne umpleti tomberoanele,cum il luati ,bey penelache,fasonat sau la picior in … vostru.

  2. furt este atunci cand iau ceva din patrimoniul altcuiva, dar padurea fiind bunul” nostru” inseamna ca doar daca iau mai mult decat cota mea de 5 mc/ an, la fel ca la compososerat.
    daca se considera „fasonat” inseamna ca doar holweiger poate si are si rentabilitate sa cumpere lemn.( deci lemnul de foc dispare) dar ar trebui ca la export sa poti vinde doar lemn fasonat si prelucrat( nu doar fasonat fiindca acum pleaca vapoarele cu asa zisul lemn fasonat care e doar debitat)altfel se va acoperi ilegalitatea de export lemn brut si se va incadra lemnul debitat busteni ca lemn fasonat la export far nicio prelucrare.
    ‘treaba cu ocoalele de stat e corecta.
    treaba cu recreerea e buna

  3. Ei, na! Vor baga ei in subsolul proiectului un paragraf obisnuit care intoarce totul ivers! Si daca nu baga, trimite legea la parliment cotrocenistul, sa iasa in favoarea marilor firme! Ati uitat ce a facut cu legea anterior? Eu, inca nu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.