
Premierul Greciei, Alexis Tsipras, nu mai mănâncă normal şi nu mai doarme noaptea suficient, din cauza stresului cauzat de situaţia economică a ţării, afirmă mama liderului de extremă-stânga de la Atena, potrivit AFP.
„În ultima vreme, Alexis nu mai mănâncă şi nu mai doarme, dar nu are de ales, are o datorie faţă de poporul care i-a acordat încrederea”, afirmă Aristi Tsipras, mama în vârstă de 73 de ani a premierului Greciei.
„Îl văd foarte rar pe Alexis. Merge de la aeroport la Parlament. Nu are timp să îşi vadă copiii, cum ar putea avea timp de mine?!”, a adăugat Aristi Tsipras într-un interviu acordat revistei Parapolitika.
„Când vorbim, îi spun să facă ce este bine pentru ţară şi să fie atent. Îmi spune să nu fiu îngrijorată, că totul va fi bine”, mai spune mama premierului grec.
Alexis Tsipras a anunțat vineri seară remanierea guvernului după revolta unei părți a partidului său în timpul votului din parlament asupra pachetului de reforme cerute de creditori pentru acordarea unui nou ajutor financiar Republicii Elene, potrivit AFP și Reuters, potrivit Bursa.
Tsipras a făcut zece schimbări în cadrul echipei sale pentru a-i înlocui pe miniștrii și miniștrii adjuncţi care au votat contra acestor măsuri, respinse în noapte de miercuri spre joi de un sfert dintre membrii partidului radical de stânga SYRIZA, care se află la putere.
Grecia are o datorie de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE). Începând de la 1 iulie Grecia este, tehnic, în incapacitate de plăţi.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.