Alianţa Maghiară din Transilvania nu renunță: “Există o singură soluţie, autonomia”

Alianţa Maghiară din Transilvania (AMT) transmite că va continua lupta pentru autonomie atât la nivelul administraţiilor locale, cât şi la cel al forurilor de decizie de la Bucureşti şi se angajează să depună din nou proiectele de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc, în ciuda respingerii lor de către Parlamentul României.  O spune conducerea partidului maghiar într-un comunicat transmis agenţiei ungare de presă MTI.

Camera Deputaţilor a respins, joi, proiectele de lege privind autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc şi autonomia culturală a maghiarilor transilvăneni, iar vineri, acelaşi lucru s-a întâmplat şi în Senat.

“Lucrurile s-au întâmplat cu o viteză umilitoare, prin încălcări multiple ale prevederilor parlamentare, într-o atmosferă anti-maghiară”, precizează AMT  în comunicat.

“Deşi în forurile internaţionale România încearcă în mod constant să creeze aparenţa că ar fi un “stat-model” care a rezolvat exemplar situaţia comunităţilor naţionale autohtone care trăiesc pe teritoriul său şi a asigurat respectarea largă a drepturilor acestora, realitatea este complet alta”. Politicienii români au dovedit acest lucru prin voturile lor de respingere, precum şi prin manifestările anti-maghiare, întrucât nu sunt dispuşi nici măcar să poarte o discuţie despre autodeterminare, se mai arată în comunicat.

“În ciuda a ceea ce s-a întâmplat, noi continuăm să afirmăm că dorinţa noastră de autonomie reprezintă cea mai puternică declaraţie de loialitate posibilă faţă de România, iar autodeterminarea nu ameninţă unitatea ţării, ci are menirea de a asigura dezvoltarea regiunilor noastre şi păstrarea identităţii comunităţilor noastre”, a mai transmis conducerea AMT.

Liderii Alianţei susţin că în baza articolului 6 din Constituţie, România recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase, iar dorinţa legitimă a maghiarilor din Transilvania de a avea parte de autodeterminare a fost formulată în conformitate cu această prevedere. Acordarea autonomiei depline este necesară şi în vederea coabitării paşnice şi a stabilităţii ţării, argumentează AMT.

Formațiunea zice că lupta maghiarilor transilvăneni pentru autodeterminare nu este ceva fără precedent; în numeroase ţări europene existând forme de autonomie. În opinia politicienilor AMT, voturile de respingere exprimate de către politicienii români sunt un refuz şi, în acest sens, “este ca şi cum România ar fi luată de mână şi condusă în afara Europei”.

Potrivit comunicatului, este nevoie de o cooperare cât mai largă între diversele partide politice maghiare şi de susţinerea obiectivelor de importanţă strategică naţională, dintre care cea mai importantă este obţinerea autodeterminării. “Există o singură soluţie la problemele acestor timpuri: autonomia”, afirmă comunicatul.

Legea-cadru care reglementează statutul de autonomie a Ţinutului Secuiesc, statutul de autonomie culturală a comunităţii naţionale maghiare şi autonomia culturală a comunităţilor naţionale a fost înaintată Camerei Deputaţilor în 20 decembrie de către Zoltán Zakariás, preşedintele Alianţei Maghiare din Transilvania (AMT), József Kulcsár-Terza, preşedintele executiv a Forţei Civice Maghiare (FCM), care şi-au obţinut mandatele de deputaţi pe lista UDMR.

Proiectul de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc a fost elaborat în comisia de specialitate a Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), iar celelalte două proiecte de lege în cele ale Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

78 de Comentarii

  1. Ungurii din Transilvania si din Ungaria au comis atrocitatile cele mai cumplite, impotriva evreilor si romanilor – in al doilea Razboi Mondial, ungurii i-au intrecut atunci si pe nazisti in crime si torturi inimaginabile – copii si femei si tineri au fost vanati si impuscati scurt, de ungurimea din Transilvania, sa fereasca Dumnezeu sa se „autonomizeze” sleahta de ucigasi machiari din tinuturile romanesti !

  2. Parazitii secui ca si ungurii si sasii au venit pe capul unei populatii care exista de mii de ani in acele locuri. Acesti paraziti sunt dupa toate definitiile niste migratori. Acum vor sa-si traga gard pe terenurile pe care le-au ocupat dintotdeauna ilegal. Asa ceva nu se intampla nicaieri in lume. Normal ar trebui expulzati in Ungaria care ii incurajeaza.

  3. Ungurii simt ca Putin invinge si atunci, pentru au copt-o de cand a inceput razboiul cu atitudinea prorusia, trag tare. Atentie, vor santaja romania odata cu preluarea sefiei, presendtiei, comisiei ue. Ungaria foloseste politica santajului, vezi ucraina, schengen, nato…..va veni romania. POlitica pasilor marunti va roade iar noi ne vom roade unghiile, sigur. Lobby-ul lor este puternic atat in state cat si in ue. Vor invinge, din pacate.

  4. Afara din tara cu maghiarimea extremista ordinara.
    AMT si UDMR trebuie scoase, URGENT, in afara legii.

  5. Eu nu am inteles graba cu care s-a trecut in parlament aceasta propunere legislativa, in conditiile in care multe alte legi importante pentru popor, zac in sertarele a fel de fel de comisii, pina la „sfintul asteapta”.

  6. Atmosfera “anti-maghiară” zice comunicatul AMT. Campania violent anti-românească desfășurată nestingherit de 34 de ani de către UDMR și Ungaria în Transilvania, în UE, USA și oriunde în lume, plină de neadevăruri și minciuni privind cât sunt de lipsiți de drepturi și oropsiți ungurii din România, unde au mai multe drepturi și beneficii de cât în Ungaria, educația Hamaz din școlile cu predare în limba maghiară, taberele finanțate de UDMR și Hungaria spre talibanizarea tineretului maghiar sunt firești dar insuficient pentru cine e nesimțit și ticălos. Ținta este ca ungurii minoritari să redevină stăpâni în Transilvania. În România ungurii au numele și grafica Ungariei: în buletin și acte ungurul este Ioan e János, Iosif e Jósza, Ursula e Orsolya, Iuliu e Gyula, iar papa Francisc e Ferenc pápa etc… În schimb Ungaria din totdeauna în acte românul Ioan este János, românul Iuliu apare Gyula, Ana e Anna, Elena e Ilona și putem continua la nesfârșit de cine obsesiile neostoite ale ungurilor. Și Atenție! că Comunicatul se încheie cu amenințări: “Acordarea autonomiei depline este necesară şi în vederea coabitării paşnice şi a stabilităţii ţării”. Și atunci să nu faci ca Imperiul Rus: le anulezi toate drepturile să vadă cum e, și după scandal, mărinimos le redai jumătate din ce au avut și au să fie mulțumiți.

  7. Când vor înțelege și capetele seci din parlament ca pentru o propaganda ieftina, respingerea acestei ilegalități cu autonomia, ei(capetele seci) comit o infractiune. Nu poți sa supui la vot ceva ce încalcă Constitutia. Nu că nu trebuia inregistrata pe ordinea de zi aceasta infracțiune ci trebuia, automat, sesizate instantele de judecata pentru tragerea la răspundere a inițiatorilor crimei(parlamentarii udmr cozile de topor ale lui victor orban)

  8. Cum se scrie Vlad Tepes pe ungureste? Nici un roman de pe-aici nu-si trage nick moghioresc.

  9. O să aștepte 1000 de ani rămășițele hortyste…au trecut 100 lătrați in continuare!

  10. Eu înțeleg un singur lucru , UDMR-iștii sunt disperați, au susținut guvernări succesive care i-au săracit in egală măsură pe români împreună cu celelalte naționalități, inclusiv cea maghiară. Sunt tare curios cum vor vota cetățenii români de origine maghiara in anul 2024 ? Le fuge pământul de sub picioare celor de la UDMR ? In rest totul e ”politică românească”, în traducere liberă un mare nimic care va sfârși prin a distruge această țară.

  11. Daca romanii ar avea constiinta si caracter ar iesi la vot. La ora actuala UDMR ”ia” 6-7% datorita intrigilor si absentei votantilor. Acum ies la vot aprox. cinci milioane, atunci cele cateva sute de mii de votanti inseamna 6% daca ies opt milioane deja sunt sub prag cu tot sprijunul noptii de a fi votati in judete ca Ialomita cu sutele. Cum pot cere cinci sute de oameni care s-au declarat secui la recensamnat un tinut al lor? Mai mult o parte din rromi se declara maghiari de aceea in Ungaria maghiarii din Romania sunt considerati cigány. Daca ”noaptea” care a ajutat-o pe Clotilde nu ii va mai ajuta si pe maghiari nu vor mai trece pragul. Este greu sa-i inveti pe romani sa fie cetateni cu simt civic si sa piarda 30 de minute ca sa voteze fara sa se anuleze votul pt ca nu mai intra la calculul final. Comoditatea ardelenilor ca sa nu folosesc un cuvant greu ajuta UDMR-ul, dar si invidia, complexul de inferioritate care-i face pe romanii din Sibiu sa voteze o minoritate de 1% cat de jos se considera un roman din Sibiu daca vrea primar neamt? Daca romanii din Sibiu nu se considera oameni, de ce mai traiesc in case si nu la zoo?

  12. Scarbelor infatuate si mizerabile de ce nu recunoasteti ca voi vreti granite pentru ca in fapt sunteti deja Stat in Stat. Nicaieri in lume nu mai exista asa ceva. Iar sa umflat taratza in voi, R-ati ai Draku de bestii. Voi vreti sa faceti legile voastre pe teritoriul unui Stat Strain, unde aveti 4/5 % din teritoriul si populatia sa. Sa va fereasca Draku sa nu va mai suportam tupeul porcesc si nerusinat caci Cristosi sa fiti nu veti scapa nici in mormanat. Nerusinatilor…?! Alo, Armata, Securitatea, atatea cate mai sunt, Batalioanele de interventie cercetare si scotocire, daca mai exista, care in 10 ore erau/sunt in centrul Budapestei, ce pazesc ?! Cum este posibil sa toleram la nesfarsit asa ceva ?!

  13. este observatia ta, deci nu era un USR-ist ci un „frate” care a pierdut limba romana si a gasit una materna…sincer mi-e mila de toti maghiarizatii care-si urasc originea si incearca sa fie mai maghiari decat ungurii. Poate imi explica de ce au doua denumiri de maghiari si unguri? Oare Detin ceva in mod fals? Ce nu-i a lor tara, poporul sau limba sau niciunul/a?

  14. Secuimea este plina de romi ca si alte mari parti din Ardeal. Si-au pierdut insa urma deoarece s-au declarat intotdeauna maghiari. De fapt exista o mare afinitate spirituala asiatica intre romii din Ardeal si maghiarii ardelenesti.

  15. E cumva la fel ca israela in teritoriul palestinian aceasta entitate maghiara?

  16. Dacă această inițiativă de legiferare este atât de toxică precum au susținut guvernanții, atunci de ce autoritățile Statului Român rămân pasive? Căci inițiativa nu este una cetățenească, care să aibe in spate sute de mii de semnături, ci este o inițiativă a unei organizații așa zis reprezentative, ajunsă întâmplător în Parlament.
    Sau pe autorități le interesează doar traficantele de pătrunjel și pensiile speciale.
    În aceste condiții inițiatorii legii pot relua procedura și o dată la trei luni, căci nu încalcă nicio lege (zic ei și autoritățile statului).

  17. Trebuie repusă starea demografică inițială în care se afla Székelyföld din vechime, unde nu întâlneai picior de tâlhar și cerșetor. Unde toată lumea se ține de cuvânt.

  18. In ultima ședinta de guvern s-a discutat despre o autonomie a „tinutului secuiesc” însă doar pe cale aeriană și navală…

  19. Nu este de mirare că UDMR și alte asociații antiromânești din Transilvania României se comportă ca în sat fără câini, dacă
    nu sunt deranjate nici Ministrul de Interne, nici Ministerul Culturii nici SRI, nici Academia Română, că pe Wikipedia dacă cauți Giurtelecu Hododului, mai afli obligatoriu și demumirile Hadadgyőrtelek, Wüst Jörgen, și la țară scrie mare Austro -Ungaria atașat fiind lipite steagul Austriei și al Ungariei, urmate de Județ Satu Mare, Comuna Hodod!!! Asta când la Demografie scrie: Populatie Român 807 adică98,9% Romi 8 adică 1 %. La limbă vorbită Limba Română 809 99,1%. Limba romani 7 0,9%.

  20. Nu-și doresc decât epurarea etnică a românilor, sunt mânați de ură, șovinism, rasism și răutate! Vor să dispară românii, cei care locuiesc acolo știu despre ce vorbesc, simbolurile naționale românești îi încurcă tricolorul românesc, crucile eroilor români, bisericile , graiul nostru, fac alergie când le vorbești românește, cultura noastră tot ce este românesc! Asta este de fapt autonomia lor, aici vor să ajungă! Și pentru situația asta de vină este clasa politică ticăloasă care a privilegiat udmr doar pentru confortul lor, tot ei să facă dreptate acum , să sprijine românii din Harghita și Covasna, să aibă copii lor șanse egale cu cei maghiari limba română să fie folosită din nou în instituțiile publice iar eu că cetățean român să nu simt diferența când merg in aceste zone, că Transilvania este și va fi Romania!

  21. …nu-i mai ziceți „Ținut secuiesc” ,ziceți-i Găgăuzia 2,”Magyar Găgăuzia”pentru că ăsta e modelul…care „secui”?sunt cetățeni a două țări(s-au născut aici,au jurat credință Ungariei a cărei cetățenie au solicitat-o,câte țări/ținuturi mai vor?și câți „secui” sunt în România?ce fac pentru țara în care s-au născut,dar pe care o consideră „străină”,bună doar de jumulit,sufletul fiindu-le în Ungaria,unde sunt priviți cu cel mai mare dispreț(cum merită orice profitori)?sunt un factor distructiv pentru ambele țări…să nu ajungă și Putin-după atâta simpatie-să exclame ca înaintașul său,Stalin,despre soluția permanentei vânzoleli ungurești(că americanii-inclusiv cei de origine maghiară)au început să se lămurească(că au de-a face cu niște bolșevico-naziști vopsiți în roșu-negru,culorile preferate);”divizia secuiască” e inclusă între „instituțiile” „ținutului”?

  22. Drujbarii aia analfabeti sunt mai rai ca talharii. Au chelit fara rusine zeci de mii de hectare de padure milenara care nici macar nu le apartine. Cat despre cersatori stau mereu cu palma intinsa la stapanii de la buda (pesta).

  23. @ Emile: Este problema SRI-ului inainte de altii. Dar cand noua securitate a fost burdusita din ’90 de tata Astalosh cu feciorii sai si de aproape 20 de ani (exact perioada de pierdere a independentei de catre Romania) la conducerea SRI-ului au fost un Mayor si-un Helvig de ce ne mai miram?

  24. Pe teritoriul României exista doar CETATENI Români.
    Toti CETATENII Români egali in drepturi (cu aceleasi drepturi) pe tot teritoriul României !
    Fara nici o discriminare LOCALA sau PARTICULARA insa, bazata doar pe alte criterii, NEromânesti si ANTIromânesti.

    Cui nu-i place … poarta României le este deschisa !

  25. @lasacomentariu ::))))) ‘Ungurii simt ca Putin invinge’:hahaha hohoho
    cea mai slaba armata de ‘supraputere’vai si amar armata roosa ,rupta-n koor, ‘invinge’ are 350.000 de morti si raniti grav,mii de tancuri,artilerie,avioane ,etc distruse,au ascuns flota rusa a Marii Negre in portulete din marea Azov si kktii cu ochi de la Kremlin ‘inving’????
    cam bei kopeikarule!

  26. Pe teritoriul României exista doar CETATENI Români.
    Toti CETATENII Români egali in drepturi (cu aceleasi drepturi) pe tot teritoriul României !
    Fara nici o discriminare LOCALA sau PARTICULARA insa, bazata doar pe alte criterii, NEromânesti si ANTIromânesti.

  27. Trebuie repusă starea demografică inițială în care se afla Székelyföld din vechime, unde nu întâlneai picior de tâlhar și cerșetor. Unde toată lumea se ține de cuvânt și adevăr.

  28. Ba mai există o soluție bre..INDEPENDENȚA TRANSILANIEI,. Simplu.. Te rupi de imbecilitățile neciopliților mafioți dîmbovițeni.. Clar și eficient.. Iar pentru unii care au picat bacul dar erau șefi de promoție.. Vlad, zis ”țepeș” avea sînge unguresc in vene,.. Limba lui era maghiara bre.. Ar fi cazul să știi și asta..

  29. @CONSTANTINE, cONSTANTINE LE ZICI BINE !

    Da’ ASHA au fost Instruiti sa FACA ! De AFARA !
    Afara de Feluu’ lor TEMBEL, de Slugi Cumparate de Mic GODACKs la kil in VIU !

  30. Se pare ca Ucraina a avut dreptate cind a avertizat Romania ca i se pregatesc tulburari interne. Cine este instigtorul si cine este unealta? Ghici ciuperca?

  31. Marele scUrs N-am zis io ca toti romanii sunt unguri reprimati? boz-gore, depasesti limita ridicolului si amuzamentului, ar trebui sa aveti un parc de distractii unde sa va dati in stamba, toti ca tine, ca sunteti extrem de putini si noi sa ne uitam la voi ca la circ.

  32. Autonomie si chiat independenta pe criterii regional economice da, pe criterii etnice nu.

  33. Mai vrea oare careva … ca Românii sa ajunga inca o data la Budapesta (precum in WWI si WWII) … pentru RECONFIRMAREA Transilvaniei ca TARAM al României cele STRAVECHI (al GETO-DACILOR lui Rubobostes/200 BC si Burebista/44 BC) ?

  34. Mai vrea oare careva … ca Românii sa ajunga inca o data la Budapesta (precum in WWI si WWII) … pentru RECONFIRMAREA Transilvaniei ca TARAM locuit MAJORITAR de catre Românii cei STRAVECHI (al GETO-DACILOR lui Rubobostes/200 BC si Burebista/44 BC) ?

  35. Hungurii in Romania au scazut la cca 1 milion,si scad in continuare,invatamantul in limba maghiara ii directioneaza la sigur catre Hungaria

  36. VLAD TEPES – In Parlament sunt zeci de legi importante de care alesilor nu le pasa . EX. Legea jocurilor de noroc, chiar a lui Ciolacu ; Legea privind interzicerea de a conduce masini timp de 10 ani , celor care sunt condamnati pt. conducere sub influienta drogurilor , etc, etc ! Chestia cu autonomia este o petarda electorala intre PSD si UDMR ( care este in derulare ) … noi va dam voturi in judete in care nu sunt maghiari , ca sa intrati in parlament , voi ne dati munitie electorala ca sa vada prostii ce patrioti suntem noi ! Mai bagam un pilc de postaci cum sunt astia de mai sus , si comedia e gata ! Ii pacalim sa ne voteze , dupa care le jupuim si pielea de pe ei ! Cu asta se ocupa , nu au timp si de TARA acesti orbeti !

  37. Cui nu-i place in Romania, vira in Ungaria! Sau in Rusia putinoasa, ca tot va este voua foarte draga. Aveti spatiu vital sa populati toata Siberia, aia cu 1 locuitor pe /km2. Aveti si ocazia sa va incalte Putina ca sa luptati impotriva nazistilor.
    Obraznicia si nesimtirea trebuie taxate intr-un fel……[Rumburak]

  38. @Marele Urs,

    Domnule, admir nationalismul si sovinismul vostru, maghiarii au un caracter puternic. Nu uitati, totusi, ca ati pierdut razboiul iar „nem soha, nem soha” il continua. Rezultatul? E rau. Intre neamurile noastre e ura mare si daca iese foc nu va fi bine. Poate ca asa o fi scris sa fie.

  39. La budapesta v-ati dus la talharit, intro tara nu de voi invinsa. Voi si in existenta scurta din istoria Europei n-ati reusit decat sa talhariti si spurcati tot ce ati atins.

  40. Mai rumune, ai uitat ca Lazlo Tokes a fost creierul si sufletul Rifulutiei romane de la Timisoara maine in toata tara??? ….In dec 1989 a inceput Demolarea Romaniei….Tu nu vezi fiindca esti orbit de Ratia de Parizer cu Soia de la NATO… Rumune, esti orbit de Istoria ta falsificata de asa zisii tai istorici vezi opinca rumuneasca pusa la Budapesta, vezi Tezaurul pe care tu l – ai pierdut in 1918 si tu nu il vrei nici azi….Rusofobia omoara Romania….la 1941 rusofobii au incercat dar nu au reusit sa omoare Romania…La 1945 Romania a fost salvata de Comunisti…tot Comunistii au tinut – o in viata pana in 1990…

  41. Du-te bă ungure,nu băsădi prostii !Ha,ha,ha Vlad Țepeș ,ungur!Știi bancul cu cei doi unguri care au vrut să se facă olteni?S-au dus ei pe malul Oltului,să treacă Oltul în Oltenia,pentru că odată trecuți au aflat ei că devin olteni.Doar unul știa să înoate,așa că i-a spus prietenului să se dezbrace să-i treacă hainele mai întâi,apoi să revină după el.După ce trece Oltul cu hainele amicului o ia la fugă înspre Oltenia.Cel rămas în pielea goală pe celălalt mal începe să strige să vină să-l treacă și pe el.Însă cel trecut îi transmite printre dinți:bagi **** în mumăta de bozgor!Acesta devenise deja oltean!Probabil Vlad Țepeș trecuse cândva Oltul viceversa ??!!!

  42. ,,Independenta Transilvaniei” este gogoasa cu care vreti sa-i prostiti pe prostii de ardeleni, multi dintre ei inca nostalgioci dupa jugul austro-hungar al vostru si al canaliilor de la Viana.
    ,,Independenta Transilvaniei” ar fi prima faza din programul vostru de inrobire al romanilor ardeleni. Desi sunteti un cacao de 0,9 mil de hunguri (Atentie: IN TOATA ROMANIA !!!), ati fi capabili sa-i rupeti de Romania si sa-i maghiarizati pe toti cei 6 mil de romani ardeleni, renumiti prin prostia lor milenara, cu unele rateuri importante de desteptare nationala.
    Este o iluzie sa credeti ca tzara-muma va va permite asa ceva. Nicio guvernare si niciun idiot alogen de la Cotroceni nu va avea nesabuinta sa va faca pe plac, stiind ce va iesi apoi.
    Visati cai-verzi panonici pe pereti de Buda……[Rumburak]

  43. Există o singură soluție, toți maghiarii să plece în Ungaria, că au supt destul din România și pe deasupra au libertăți pe care alte minorități nici nu le visează.Toți în tren și direcția Budapesta și să-i ceară lui Orban autonomie cît cuprinde pusta panonică !

  44. @ intox & co.. Nu e suficient să ai ochi,.. nici chiar să te uiți afară din cap cu ele.. Romînului lipsește ceva esențial, materie cenușie, de priceput chiar și fără să te uiți.. Zici circ ?? Nu e circ bre . E circ că nu pricepi de ce ți se livrează și nu pricepi rețeta..alternativa..

  45. axon bozgu-ras frustrat, poate ca ai tu o icoana cu rasistul ala jegos pe pian, dar mai usor cu tradatorii si spionii pe scarile de la cotetul de bolsevici kazaro-turcici.

  46. Rumburak,..Totuși, nu uita..Vezi un pic de cum e 1100 ani in Transilvania,..și 103 ani in romania,.. Cum iți sună ??

  47. Rumburak,..Totuși, nu uita..Vezi un pic de cum e 1100 ani in Transilvania,..și 103 ani in romania,.. Cum iți sună ??

  48. Marele scUrs esti primitiv in gandire, mitoman fervent, rasist selectiv fara doar si poate, semianalfabet fudul de conditia lui de ignorant, cu curu’ in doua luntri ca mod de viata si ai tupeul sa ne vorbesti noua de civilizatie? )))))

  49. Materia cenusie ne-a folosit atunci cand am arborat cel mai autohton SIMBOL Românesc pe Parlamentul de la Budapesta … OPINCA cea Românesca (incaltaminte specifica autohtona, provenind de la anticii nostri predecesori geto-dacici). ATESTAND vechimea si legitimitatea istorica a NEAMULUI nostru Românesc in raport cu cel unguresc.

    PS. Columna lui Traian din Roma prezintă daci care poartă acest tip de încălțăminte din piele.

  50. @ intox..
    Bre, tu esti Prostia intruchipata!! Daca romanii ar fi toti ca tine, Ungaria era din 1945 in Romania…Esti o suina fara cap, Stalin ne – a dat din pix Transilvania in 1945…Americanii ne – o dau pe jumatate….Din aceasta cauza s – au revoltat ungurii in 1945 impotriva URSS…Ai muci in cap, esti intox cu muci?

  51. Imi plac rumunii patriotarzi care se bat cu caramida in piept…dar ma oftic ca ungurul Marele Urs e mai bazat decat acestia.
    Repet, distrugerea Romaniei a inceput in decembrie 1989…

  52. In WWI Ungaria a fost INVINSA de propria sa AROGANTA … s-a considerat ‘imperiala’ si invincibila’ .
    Post WWI, noi Românii am eliberat-o de noua sa AROGANTA, cea de tip ‘comunista’ ! Indicandu-i care trebuie sa fie drapelul sau de tara !

  53. Mai tu popescule n-ai iteles ca: La budapesta v-ati dus la talharit, intro tara nu de voi invinsa. Voi si in existenta scurta din istoria Europei n-ati reusit decat sa talhariti si spurcati tot ce ati atins. Problema simbolului vostru este o inventie cu care sa distrageti atentia de la atacul de o lasitate extrema asupra unei tari dezarmate de occidentali.

  54. Trebuie sa intelegi ca in WWI Ungaria a fost INVINSA doar de propria sa AROGANTA (imperiala) !
    Talharii si talharitul a fost doar al ungurilor care au ocupat ILEGITIM (dpv. istoric si populational majoritar) TARAMUL nostru cel Românesc la anul 1867 (asociindu-se cu un imperiu deja invins la acel moment Austria) !
    Post WWI, NOI cei Români, NE-AM LUAT doar INAPOI ceea ce FURASERA ungurii de la NOI … Transilvania si Banatul !
    De aceea am ajuns la Budapesta, pentru a NE LUA INAPOI, ceea ce NE furasera ungurii, o parte a TARAMULUI cel SFANT al României !

  55. Trebuie sa intelegi ca in WWI Ungaria a fost INVINSA doar de propria sa AROGANTA (imperiala) !
    Talharii si talharitul a fost doar al ungurilor care au ocupat ILEGITIM (dpv. istoric si populational majoritar) o parte a TARAMULUI nostru cel Românesc la anul 1867 (asociindu-se cu un imperiu deja invins la acel moment Austria) !
    Post WWI, NOI cei Români, NE-AM LUAT doar INAPOI ceea ce FURASERA ungurii de la NOI … Transilvania si Banatul !
    De aceea am ajuns la Budapesta, pentru a NE LUA INAPOI doar ceea ce NE furasera ungurii, o parte a TARAMULUI cel SFANT al României !

  56. @ intox Mă,..soția imi zice uneori că sunt nebun,..Cu tine incă nu am fost in pat,.. de unde crezi că știi cum sunt eu,..

  57. Post WWI, NOI cei Români, NE-AM LUAT INAPOI doar ceea ce FURASERA ungurii de la NOI … Transilvania si Banatul !
    De aceea am ajuns la Budapesta, pentru a NE LUA INAPOI, ceea ce NE furasera ungurii, o parte a TARAMULUI cel SFANT al României !

  58. ,,dorinţa noastră de autonomie reprezintă cea mai puternică declaraţie de loialitate” – asta e un fel de ,,si batut, si footut si cu banii luati, dar trebuie sa va placa bai rumanilor, ca e din ,,dragoste”! Astia ne prostesc pe fata!

  59. Elucubrațiile debitate sunt rezultatul singurului neuron avut la dispoziție de axonul tău,dacă neuronii ar fi fost mai mulți, cu siguranță nu ai debita asemenea tîmpenii. Iar de nu-ți place România, poți pleca oricînd cu marele urs în Ungaria.Drum bun !

  60. Mai tu popescule n-ai iteles ca: La budapesta v-ati dus la talharit, intro tara nu de voi invinsa. Voi si in existenta scurta din istoria Europei n-ati reusit decat sa talhariti si spurcati tot ce ati atins. Problema simbolului vostru este o inventie cu care sa distrageti atentia de la atacul de o lasitate extrema asupra unei tari dezarmate de occidentali. Doar o mica mostra: Descrierea lui Harry Hill Bandholtz despre „faptele” col. Serbescu.

  61. Mai rumune, in WW1 Armata impetiala austro ungara a fost macelarita de Armata rusa…inainte de Revolutia rusa….In 1919 cand Armata Romana a intrat in Ungaria, Ungaria NU mai avea armata…Opinca rumuneasca s – a dus la Budapeste ca za il inlocuiasca pe Comunist Bela Kun cu fascistul Miclos Horty….Mai rumane, mai viteazule, de ce nu te – ai dus tu sa pui opinca la Budapesta inainte de WW 1, sa zicem pe la 1900…???? Iti spun eu de ce. Pentru ca Romania monarhista aderase in 1883 la Tripla Alianta cu Germania, Austria, Ungaria…atunci Opinca nu avea voie la Budapesta decat pentru spalat haznale…

  62. „Se pare ca Ucraina a avut dreptate cind a avertizat Romania ca i se pregatesc tulburari interne.”

    Tulburarile sunt doar in capul tau. Constitutia Romaniei este foarte clara. Hungurii plang la fiecare 1 Dec., e zi de doliu national la ei, asa ca nu stiu ce cauta ei in Parlamentul Romaniei. Ah, poate e o forma de umilinta … Patrubány Miklós mai are cetatenia romana ? Daca era barbat, nu carlig de rufe, renunta singur la cetatenia romana ! Bajetii de la ITC Bv i-au scos din cap IT-ul in 1986 cu CO-BRA si l-au facut sa treaca la politica.

  63. Cata obraznicie pe acesti BOZGORI,veniti din nordul CHINEI,ca migratori.Acesti secui au venit in EUROPA in secolele X – XII si erau constituiti tot in triburi,dar separati de maghiari.Ungurii i-au maghiarizat,cum au facut si cu romanii,pe timpul ocupatiei austro-ungare.Romanii trebuie sa-si reaminteasca de urgiile pe care le-au facut in TRANSILVANIA cand au fost sub ocupatie,(Ip,Trasnea,etc.)dar suntem prea buni si prea primitori cu aceste BESTII.Le-am dat un deget si acum vor toata mana.Cine este de vina?Politicienii nostrii de carton,care permit organizatiei IREDENTISTE UDMR,accederea in PARLAMENT,fara sa fie inregistrat ca partid politic.De ce nu modificati CONSTITUTIA si sa cresteti pragul la 8-10 % sa nu mai intre in PARLAMENT asemenea specimene?Acum cateva zile unul din initiatorii acestor legi NECONSTITUTIONALE a intrat direct la un post TV si a inceput sa vorbeasca in UNGURESTE,iar moderatorul i-a dat peste BOT (bot ca sunt porci) si i-a spus sa vorbeasca romaneste,pentru ca postul tv este public si suntem in ROMANIA.BOZGORUL a sarit sus si tare ca el are dreptul sa vorbeasca ungureste.Daca ai acest drept pleaca in UNGARIA.Am zis si i-am numit BOZGORI,pentru ca sunt oameni fara tara.Nu incerca tu Marele Urs,sa ne inveti istorie!!!

  64. Asemenea proiecte ANTICONSTITUTIONALE au INTERZIS la orice dezbatere !!! Pur si simplu NU POT INTRA in nici o dezbatere !!!

  65. E numai gura de voi,așa cum e și în politică buni de gură,chibiți dar de făcut ceva concret never.Sunteti că aia care comentează meciurile dar ei înșiși in stare de nimic…ptiu

  66. Zoltán Zakariás, preşedintele Alianţei Maghiare din Transilvania (AMT), József Kulcsár-Terza, preşedintele executiv a Forţei Civice Maghiare (FCM), care şi-au obţinut mandatele de deputaţi pe lista UDMR===LA BALATON,LA BALATON CU VOI CU 2 BOLOVANI DE 100 KG DE GÂT ! DA NU VĂ E RUȘINE

  67. Bai jegurilor, duceti-va in Ungaria si protestati acolo. In aceste conditii si romanii de pe teritoriul maghiar au dreptul la un tinut independent. Sictir sovinilor ordinari, mars la voi in Ungaria.

  68. Amu’ iar sunteți „maghiari”? pentru maghiari există Magyarorszag…câte țări vă trebuie? nu e loc în „anyaorszag” pentru voi,așa iubiți sunteți și pe acolo?

  69. Voi UNGURII (haplogrup majoritar N) in existenta scurta din istoria Europei (de cateva sute de ani) n-ati reusit decat sa talhariti si spurcati tot ce ati atins … Transilvania, TARAMUL nostru cel STRAVECHI locuit de catre POPORUL nostru cel STRABUN al GETO-DACILOR (acelasi dpv. genetic si amintit dpv. istoric si documentar intre Herodot/450 BC si retragerea aureliana/271 AD, a lui Zamolxis/550 BC, Ruboboste/200 BC, Burebista/(80-44 BC) si Decebal/(89-106 AD)), acelasi cu POPORUL nostru DACO-ROMANESC (dpv. genetic) si amintit documentar intre 271-610 AD, ramas acelasi POPOR Românesc (dpv.genetic) dupa retragerea Imperiului ROMAN de Est la sud de Dunare/610 AD si la sud de Rodopi/641 AD.

    Post WWI, NOI cei Români, NE-AM LUAT INAPOI doar ceea ce FURASERA ungurii de la NOI … Transilvania si Banatul !
    De aceea am ajuns la Budapesta, pentru a NE LUA INAPOI, ceea ce NE furasera ungurii, o parte a TARAMULUI cel SFANT al României !

    PS. Cine se crede astazi maghiar sau secui-maghiar TREBUIE sa aiba MAJORITAR haplogrupul N.
    Cei cu haplogrup MAJORITAR I2 si secundar R1b si R1a suntem cei de pe taramul de intersectie al acestor haplogrupuri in Europa. Adica exact noi, LOCUITORII din zona nostra nord-dunareana si vest si est Carpatica ! Acelasi haplogrup mixt, dovedit STIINTIFIC dpv. genetic, ca datand din epoca Neolitica/6000 BC si pana astazi !

  70. @ postacul de la 18:42. Da mai Editat care spui ca nu sunt roman!Sunt roman de cand sunt romanii pe acest pamant.Toti inaintasii mei au fost romani si nu au plecat in alta tara chiar daca au fost curtati sa ramana acolo.Ce te-a dranjat in postarea mea???Ce nu este adevarat??? Te supara adevarul?Aseara am vazut o emisine la un post tv (pe care nu o sa-l numesc),in care mai multi invitati povesteau ce au patit in unele localitati din COVASNA si HARGHITA,cand au cerut in romaneste anumite lucruri.Da pot sa confirm si eu ca aceste lucruri se intampla fregvent.Am patit-o si eu.Am vecini unde locuiesc de alte nationalitati si care au venit in tara aceasta dupa LOVITURA DE STAT din 1989,dar care vorbesc mai bine romaneste fata de acest BOZGORI nascuti si crescuti aici.In firma am angajati din BANGLDES,care atat cat vorbesc romaneste nu stalcesc cuvintele.Acum cei din organizatia IREDENTISTA UDMR,vor si bani alocati de la buget pentru invatarea LIMBII ROMANE!!! Extraordinar cum vor sa profite acesti POLITICIENI MAGHIARI de banii din buget!!! La cate zile NATIONALE au participat acesti BOZGORI si unde au depus coroane de flori???Noi romanii suntem de vina ca nu-i tragem la raspundere.Mergeti in judetele COVASNA si HARGHITA si sa va uitati pe muntii si dealurile unde candva au fost paduri.Nu mai este nimic.Noi gresim,pentru ca in UNGARIA nu se intampla asa ceva.La noi vine prim-ministrul si presedintele lor si fac ce vor.De ce sunt lasati sa mearga si sa faca conferinte cu BOZGORII unde ne denigreaza si se dezbat lucruri NEADEVARATE?

  71. Măi popescule tu copiezi toate ce crezi că ar putea insulta pe unguri și te dai în petic cu genetica , deoarece nici nu știi cu ce se mânâncă. Nu mai bine ai face dacă ai studia istoria ta, care n-o ai, probe genetice deasemeni, maimult l-ați și intezis, cronicarii tăi…. tăcere, (de ce oare?

  72. Este adevarat ca multi unguri n-au avut ocazia sa se intalneasca cu Un Roman autentic, cu toate calitatile lui.Citind postarea, unde ai enumerat toate calitatile tale, m-ai convins ca esti Un Roman autentic. De asta te iubesc toti ungurii. Iti recomand, cand mai mergi in Hargita si Covasna sa te prezinti, enumerand calitatile tale autentice de mare Un Roman. Iti doresc insanatosire grabnica!

  73. AU ROMANII DIN CRISANA DIN UNGARIA AUTONOMIE??? NU NUMAI CA NU AU DAR AU FOST MAGHIARIZATI CU FORTA!!!
    MAGHIARII DIN ROMANIA SA TACA DIN GURA !!!

  74. 70.000 de hunguri au trecut Tisa in 1919 sa infrunte Armata Română, dupa ce invinsesera armata slovacilor. Ei au fost lasati sa treaca râul si apoi au fost prinsi in clește si terminati. De acolo, pana la buda cu pestă au mai galopat doua saptamani, ca nu-i mai aveau hungurii pe cei 70 de mii de ”viteji”. vitejii lu pește.

  75. 70.000 de hunguri au trecut Tisa in 1919 sa infrunte Armata Română, dupa ce invinsesera armata slovacilor. Ei au fost lasati sa treaca râul si apoi au fost prinsi in clește si terminati. De acolo, pana la buda cu pestă au mai galopat doua saptamani, ca nu-i mai aveau hungurii pe cei 70 de mii de ”viteji”. vitejii lu pește.

  76. Daca studiem istoria straveche a NEAMULUI nostru, pe care o AVEM pe acest TARAM (dpv. arheologic) coroborata cu probe genetice (dpv. paleogenetic) deasemeni …

    Dpv. GENETIC populatia ROMÂNEASCA din Transilvania prezinta astazi ca haplogrupuri:
    Romanians IE (Italic) 10.1 (R1b/specific Europei de Vest) 20.1 (R1a/Specific Europei de Est)
    27.9 (I2/specific Balcanic) 19.6 (E1b1b/specific epocii Neolitice din Europa) 18.4 (J/specific epocii Neolitice din Europa) 2.2 (G/specific epocii Neolitice din zona Marii Negre) 0.6 (N) 0.6((T) 0.6 (Q).
    Ceea ce dovedeste ca populatia noastra ROMÂNEASCA apartine zonei de intersectie a zonei Balcanilor si a celor din vestul si estul Europei … adica chiar taramul ROMÂNIEI de astazi.

    Dpv. ISTORICO-GENETIC, prin lucrarile stiintifice recente de Arheogeneza/Paleogeneza DNA [de ex. PLOS ONE. Public Library of Science (PLoS). 10 (6), June 8, 2015], SE DOVEDESTE (STIINTIFIC) ca populatia noastra ACTUALA Româneasca … este exact ACEEASI ca si populatia nostra straveche neolitica/Neolitiocul Mijlociu si Tarziu si Eneolitic (M_NEO) (5500–4500 BC) (culturile Boian-Zau and Gumelniţa/siturile arheologice neolitice din Iclod, Vărăşti, Curăteşti, Sultana-Valea Orbului, Sultana-Malu Roşu).

    Daca TOATE datele SIINTIFICE (arheologice, genetice si paleogenetice) NE confirma SEDENTARISMUL si CONTINUITATEA in timp a NEMULUI nostru STRAVECHI pe acest TARAM … ce nevoie ar mai fi avut neamul NOSTRU de alte documente sau cronici … pentru a ne JUSTIFICA in mod LEGAL dreptul NOSTRU cel ISTORIC ? Ar fi fost superfluu .

    superfluu, superfluă, adjectiv
    1. [livresc] Care este de prisos. DEX ’09

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.