Alina Gorghiu: ”Primarii care au trecut la un alt partid beneficiind de prevederile ordonanței lui Dragnea își pierd mandatele”

Alina Gorghiu, noul preşedinte al PNL, i-a avertizat pe aleşii locali că vor mai cădea nişte capete în perioada următoare, anunță B1.ro.

Aleșii locali au fost anunțați de noua șefă a liberalilor că situația se va schimba pentru ei în perioada următoare, iar unii ar putea fi înlocuiți. Vizați ar fi primarii traseiști care au profitat de ordonanța migrației politice.

„Primarii care au trecut la un alt partid beneficiind de prevederile ordonanței lui Dragnea, își pierd mandatele. Trebuie să găsim o soluție pentru a clarifica aspectele sesizate de Curtea Constituțională”, a afirmat președintele PNL, Alina Gorghiu.

În mai multe filiale ale PNL se împarte puterea, după ce unii baroni au avut probleme cu legea, cum ar fi baronului de Hunedoara Mircea Moloț. Cei din filiale se revoltă si spun că vor să fie consultaţi înainte de a se lua decizii.

Surprinzător însă, declarațiile Alinei Gorghiu au fost făcute la Deva – orașul în care primarul Petru Mărginean a părăsit Partidul Conservator, unde ocupa funcția de vicepreședinte, pentru a se înscrie în PNL.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.