Alina Mungiu-Pippidi: Nemaipomenitele aventuri ale Anticorupției în Balcanii de Est

08.04 2015

Lucrînd la un raport pentru președinția olandeză a UE am descoperit că șeful agenției naționale de integritate bulgare fusese deja arestat de vreun an cînd ai noștri l-au săltat pe Horia Georgescu. Respectivul personaj, Zlatanov pe numele său, își rătăcise taman la procurori caietul de notițe în care consemna cum urma agenția să urmărească dosarele de conflict de interese semnalate la politicieni. La cazuri mai spinoase scria de-a dreptul numele politicianului de vîrf din partidul de guvernare care trebuia să dea decizia, adică îl radem, îl șantajăm sau îi dăm NUP. În 2013, pe seama carnetului cu instrucțiuni, Zlatanov a fost dat afară, iar în 2014 a fost și arestat. Omul politic, un fel de Hrebe al lor, și-a dat demisia din Parlament. În cursul investigației, carnetul a făcut picioare și a dispărut din camera de probe, astfel încît nici lista, nici prețioasele instrucțiuni nu mai există decît în memoria cititorilor. Pentru cine nu știe, Georgescu, care avea mari ambiții internaționale – am și azi un SMS de la el în care îmi spunea că e singurul român pe care l-a lăudat Joe Bidden, brava, ambasadă americană la București, din ce în ce mai orientați sunteți – se ocupa să se autopromoveze internațional cam cînd a survenit accidentul. Cum adînc au spus cei din Consiliul de Integritate, a fost arestat pentru o treabă fără nici o legătură cu integritatea. Ziua omul performa perfect, numai la seral dădea pe la agenția de restituire și punea umărul la supraevaluări. Poliția judiciară încă mai caută carnețelul din care data procesului lui Klaus Johannis din septembrie trecut s-a scurs în revista 22 si alte vreo două surse înainte ca d-na Livia Stanciu să o fixeze – aleator. Data aia nu mai contează, și sursa scurgerii o știe orice prost, problema e ce alte nume mai sînt în carnețel și de asta simt că, întocmai ca la bulgari, hîrtia se va evapora cu mai mult succes decît oamenii.

E cam greu, revelațiile astea sînt zilnice, și completate de Traian Băsescu cu strigături pe la B1 despre cum erau toți buni cînd el era cel intangibil, și au devenit niște nemernici slugarnici cu puterea de după el a doua zi după ce și-a pierdut postul (să fim exacți, în anticipare cu cîteva luni mai devreme), să nu fie poporul bîntuit de teoria conspirației și sceptic de tot că rezolvăm ceva. Scepticismul nu îl oprește să fie bucuros de jocul de domino, se bucură la căderea tuturor, dintr-un instinct sigur că nici unul din ăștia nu era acolo ca să îi facă bine. Hai să deslușim puțin prin telenovela asta cotidiană cu anticorupția, care ține brav piept celei de pe Kanal D, Trădarea. A cui trădare și de către cine nu știu cum se poate măsura cu ce zice Băsescu că i-au făcut lui și Elenei trupa Stanciu, Kovesi și Coldea, care se cred instituții și au uitat cine i-a pus acolo unde sunt și de ce. Cum nu am vreme pentru lungi expuneri și găsiți tot ce vreți pe www.anticorrp.eu sau www.againstcorruption.eu, siteurile mele academice, doar cîteva precizări.

Prima a cărei nevoie o simt zilele astea este ce e corupția și mai ales ce nu e. Lumea e plină de comportamente neoneste. Lumea fură, trișează, înșeală, minte, practică impostura și așa mai departe. Toate aceste comportamente sînt necinstite, penale și incriminate în Codul Penal, sau majoritatea lor. Dar corupția e o formă special de necinste, e atunci cînd cineva profită de autoritatea sa publică pentru a-și trage, lui personal sau unor cunoscuți, un profit în detrimentul interesului public. De asta atunci cînd un chelner te fură la nota de plată asta nu e corupție, decît dacă chelnerul are cumva vreo autoritate conferită asupra ta, cum avea FNI prin garantarea de către o bancă de stat.Acest transfer de autoritate publică face acel caz corupție, altfel ar fi doar fraudă. Frauda și corupția merg adesea împreună – să zicem că poliția nu intervine să prevină o fraudă pentru că ia un comision ea însăși, deci o mită, dar sunt totuși complet distincte. Corupția e posibilă pentru că există o putere excesivă și arbitrară a cuiva asupra resurselor publice.Pentru prima oară avem dovezi semnificative statistic. Colegele mele Mădălina Doroftei și Valentina Dimulescu au folosit toate contractele pe infrastructură de peste un milion de euro și au găsit că firmele politic conectate – care au legături cu oameni politici sau donează în campanii – cîștigă semnificativ mai mult atît fonduri naționale, cît și fonduri europene. Vorbim de mii de contracte, nu mai există scuza coincidenței. Or, dacă asta e corupția, asta nu se poate corecta pe fond decât reducînd puterea excesivă și arbitrară (vedeți raportul anual SAR, cap. II, III, XII).

Corupția noastră vine din această asimetrie a puterii din comunism, care făcea din fiecare gestionar un Zeus, și mulți din oamenii de afaceri care merg azi la închisoare sunt foști gestionari, uitați-vă la fețele lor. Nu imperiul otoman ne-a nenorocit, ci felul ezitant în care (nu) ne-am desprins de comunism, de asta țările cele mai radical anticomuniste după 1990, precum Estonia sau Polonia, sunt și cele mai curate, iar țările cele mai șovăitoare, ca Rusia și Ucraina, sunt cele mai corupte. Practic secvența istorică e așa: cine are puterea jefuiește avutul public, mai întîi prin violență (are puterea să ia ce vrea), pe urmă prin corupție. Mineriada și corupția sunt două episoade din același serial postcomunist, nu două filme diferite. Cînd clasa conducătoare nu ne-a mai putut fura oficial s-a pus pe furat pe șest. Părinții sau bunicii ședeau pe gratis în vile RAAPPS, fiii și le privatizează la prețuri preferențiale. Ca atare, băgarea ei în pușcărie, cu cătușe cu tot, e o fază istorică de neevitat, chiar dacă nu rezolvă totul, că trebuie să semnalizăm că acești oameni nu mai au puterea pe care o aveau, și cine judecă asta prin comparația cu alte context, alte țări și alte istorii se înșeală.

Citiţi articolul integral pe www.romaniacurata.ro