Textul următor se referă la principii. În principiu, orice fiinţă vie cu două sau patru picioare are creier. Domnişoara Alinuţa are două. Două picioare. Aşa cred, nu le-am numărat. Oricum, cu două sau patru picioare, are creier. Faptul că nu şi-l foloseşte este o chestiune de moft feminin. Există bărbaţi, cei cu numele Dragnea, care şi-l folosesc – nicio deosebire. Febleţea mea are o marotă: votul în două tururi de scrutin. Două picioare – două tururi. Între tururi, o săptămână de negocieri. Ca la talcioc. Deşi, nici la bordel nu e altfel.
Varianta cu săptămâna între tururi e mai democrată. Cu vorbe şi mai liberale, varianta de ultimă oră a domnişoarei asigură o mai largă reprezentativitate. Aici, doar aici, Luluţa nu e excesiv de clară. Adică cum?, iertă-mi fie cacofonia. Aleşii noştri reprezintă pe cineva? Pe cine? Cei care cu o săptămână în urmă se spurcau se adună ca fraţii, în turul doi, pentru o mai largă reprezentativitate?
Posibil. Politica, nu-i aşa?, este arta posibilului. Domnişoara Alinuţa, de pildă, a trecut de la USL la PDL, duşmanul de moarte. Firesc, poporul s-a întors după domnişoara care-l reprezenta. USL-iştii reprezentaţi de domnişoara au trecut lângă pedeliştii reprezentaţi acum tot de domnişoara fostă la USL.
Ziceam în titlu că Alinuţa e mon amour. Da, fiindcă doar un politician cu boaşe, scuze!, putea să aibă inspiraţia să nu-şi folosească materia cenuşie, atât cât era. Doar aşa a fost posibil să reprezinte în acelaşi timp duşmani de moarte. Doar că, bag seamă, reprezentativitatea nu s-a lărgit, dimpotrivă, s-a coagulat; marca Alinuţa, mon amour.
