Constantin „Ticu” Lăcătuşu, împreună cu patru alpinişti germani, va pleca într-o expediţie de cucerire, în premieră mondială, a vârfului Tsartse din Himalaya, de 6.346 metri, informează Clubul Montan Român, într-un comunicat.
În ultimii ani, alpinişti din mai multe ţări au încercat, fără succes, să cucerească acest vârf. Printre aceştia s-a numărat şi Constantin Lăcătuşu, care, alături de germanii Frank Meutzner şi Goetz Wiegand, a mai avut două astfel de tentative, în 2006 şi 2012.
În cursul acestor încercări, alpinistul român şi colegii săi au reuşit însă, în premieră absolută, să urce pe vârful cunoscut ca Peak Europa (6.403 metri) şi pe Tashi Kang (6.386 metri), care sunt cele mai înalte două din masiv, Tsartse fiind al treilea, precizează sursa citată.
Vârful Tstartse face parte din masivul Mukut Himal şi este situat în nordul Nepalului, în apropierea graniţei cu Tibetul.