Lucrările de mentenanță pe care Alstom România, sucursală a gigantului francez omolog, le efectuează la trenurile de metrou ale Metrorex ar putea fi sistate luni, 30 septembrie, dacă societatea nu primește 25 de milioane de lei. Suma reprezintă a cincea parte din cele 130 de milioane de lei pe care regia ar trebui să o plătească Alstom. În mod normal, dacă acest lucru s-ar întâmpla, Metrorex ar avea o mare problemă în a mai pune în circulație trenuri care nu au mentenanța făcută la zi, pentru că nimeni nu ar putea să-și asume un asemenea risc.
Pe scurt, mentenanța presupune efectuarea permanentă a acelor lucrări care permit funcționarea în siguranță a trenurilor de metrou. Directorul general Alstom România, Gabriel Stanciu, spune că a emis și nu a încasat facturi de aproape un an. „Ultima dată au plătit ceva din octombrie 2018. Avem facturi la plată pe un an, plus altele emise, dar la care nu este întârziere. Am primit un fax de la ei, prin care se angajează ca, până la sfârșitul acestei luni, să plătească 25 de milioane de lei, apoi au propus și eventuale reeșalonări. Asta înseamnă luni. Dacă nu primesc banii, mă tem că va trebui să opresc lucrările. Nimeni, în lumea asta, nu poate lucra atâta timp neplătit”, arată Stanciu.
Cu mai mult 4.000 de angajați, Metrorex operează o rețea de peste 70 kilometri cale dublă, distribuiți pe patru linii magistrale și peste 50 de stații. Are în funcțiune 80 de garnituri de care se ocupă Alstom și cu care merg mai mult de 600.000 de bucureșteni zilnic. Actualul contract pentru mentenanța trenurilor de metrou Metrorex a fost încheiat în 2004, pentru o perioadă de 15 ani, și expiră în 31 decembrie 2019. El are o valoare totală de 240 de milioane de euro și a presupus preluarea de către Alstom a depourilor și uzinei de reparații. De-a lungul timpului, acesta a fost actualizat cu acte adiționale, atât în sensul creșterii valorii, cât și scăderii. La sfârșitul acestui an, expiră contractul de mentenanță Alstom cu Metrorex. Până atunci, regia de transport ar trebui să scoată la licitație, pe platforma electronică a achizițiilor publice, noul contract. Alstom spune că nu știe dacă mai este interesat să participe. „Nu știu dacă participăm, pentru că, mai întâi, avem mulți bani de recuperat din actualul contract”, arată directorul Stanciu. În 2017, Alstom se declara interesată de licitația pentru un nou contract de mentenanță. „Suntem interesați să participăm, dar o viitoare ofertă de condițiile din documentația viitoarei licitații. Mai depinde și de consultant, cât de serios este și dacă acesta va lua în considerare toți parametrii viitoarei proceduri de atribuire. Dacă Metrorex vrea să primescă oferte serioase, atunci documentația trebuie să țină cont de o serie de parametrii”, spunea Stanciu. „Actualul contract este profitabil, dar cifrele nu sunt extraordinare”, spunea, atunci, șeful Alstom.
Pai inainte de 89 nu se facea intretinerea (mentenanta) metroului. Dar smecherii din Romanica dupa cateva metode gainaresti, au spart marile firme in bucati si le-au vandut, inchiriat sau chiar desfiintat. Asa a fost si cu Electrica, Hidroelectrica, termocentrale, CFR , PECO, etc. Culmea este ca nimeni nu striga nimic in conditiile in care toate acestea sunt obiective strategice. Cine crede ca se poate duce un razboi fara aceste structuri. Logistica inseamna 70% dintr-un razboi. Dar si la pace, cum putem avea economie si industrie competitiva cu carburanti scumpi, curent scump, sosele proaste, cai ferate distruse ? Dar pe cine sa intereseze, conducatorii pun borduri peste borduri, au desfiintat pana si WC-urile publice, probabil li s-au parut comuniste. Ne vand copii, ne dau amenzi daca prindem hotii, si mai nou amendeaza amaratele de mame care nu stiu nimic de copii lor. Vai si amar de barbatii din tara asta .
Berceanu. Tot Berceanu a anualizat in crestere contractul in 2007
Mai toate garniturile de tren sunt relativ noi. Mentenanta este relativ simpla si necesita volum mic de munca dar multa constiinciozitate si rigurozitate. Trenurile din timpul lui Ceausescu facute la Arad erau vechi de peste 20 de ani si mergeau perfect, mentenanta era grea si complicata fiind asigurata de meseriasi romani (ca si acum de altfel) condusi de maistri si ingineri romani. Sa ni se spuna cine este autorul acestui contract cu Alstom.
Asta inseamna vanzarea de neam…
Asta inseamna acapararea resurselor serviciilor de catre straini…
Asta inseamna ocuparea institutiilor statului de catre alogeni ca lupii la oi…
Asta inseamna „valori” occidentale si „parteneriate” strategice si „integrare” occidentala…
Fara economie fara resurse fara paduri fara pamantul stramosesc…toate in mana strainilor !!!
Desigur, alogenii, parazitii, vor sari cu manipularea si minciuna obisnuita cu sfidare si obraznicie, fara jena : rusii…rusii…vin, ne ocupa…