Alt dottore de top prins în „flagrant”!

Rectorul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti, Adrian Iacob, a plagiat aproape 70% din teza de doctorat, iar întreaga sa carieră academică se bazează pe titlul de ”doctor” obţinut în baza acesteia, potrivit jurnalistei Emilia Șercan de la pressone.ro.

Lucrarea lui Adrian Iacob, ”Ordine publică şi Siguranţă naţională”, este, conform sursei citate, o înşiruire de paragrafe, pasaje sau pagini copiate din alţi autori.

Coordonator de doctorat a fost profesorul Costică Voicu, care în 2007 deţinea funcţia de rector al Academiei de Poliţie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. Nu se poate, nu pot sa cred! „Doctorii” ies pe interval ca musca-n frunte! Dupa ce a inceput sa „lucreze” Mihai Vitezau cu colegul lui cu tot, acum a iesit la rampa si Alexandu Ioan Cuza din padure la Baneasa. Mai e un Cuza in Copou! Asteapta ordinul Regele Ferdinad, CAROL I (al II-lea nu, ca a demisionat pentru o femeie usoara). Desemenea se pregatesc sa intre in ring Carol Davila, Stefan cel Mare de la Suceava, Dimitrie Cantemir, Spritu Haret etc si multe alte figuri istorice. O tara plina de parinti doctori in stiinte si cu cu elevi care nu trec clasa a VIIi-a nici macar 50%. Huuo PSD care v-ati umplut de „dottore” (snapani legali)cu 15 % plus la salar si 15% la pensie speciala!Cum mama ma-sii toti doctorii in stiinte sunt la muget?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.