Altă față a relației SUA-Rusia

După primul atac militar american împoitriva regimului sirian susținut de Rusia și imediat după primirea rece de care a avut parte secretarul de Stat american Rex Tillerson la Moscova, pe 12 aprilie, The Wall Street Journal scrie ca ExxonMobil, condusă până de curând de Tillerson, a solicitat guvernului SUA exceptarea de la respectarea sancțiunilor împotriva Rusiei, pentru a putea relua exploatarea petrolului în Marea Neagra în parteneriat cu compania rusă de stat Rosneft. Motivul: parteneriatul ar urma să expire dacă nu este onorat în cursul acestui an, iar compania italiana Eni, care a primit dispense din partea UE, poate lua locul americanilor în Marea Neagră.

Solicitarea ExxonMobil va fi cu siguranță analizată cu mare atenție la Washington. Acordul dintre ExxonMobil și Rosneft a fost negociat, în 2013, chiar de către actualul șef al diplomației americane, fost director al companiei americane. Este vorba despre un acord cu un potențial de 500 de miliarde de dolari negociat de Tillerson direct cu președintele Vladimir Putin, după încheierea căruia Tillerson a primit ”Ordinul Prieteniei” din mâna președintelui rus.

Miza economică a Mării Negre

ExxonMobil este implicată în acțiuni de explorare în perimetrele românești din Marea Neagră, alături de OMV Petrom. Însă marile afaceri sunt cele făcute cu Rosneft, pentru exploatarea zăcămintelor de hidrocarburi de șist din Marea Neagră, Siberia și din Oceanul Arctic. Operațiunile au fost oprite sub administrația Obama, urmare a sancțiunilor impuse Rusiei în 2014, după anexarea Crimeii și izbucnirea conflictului din Donbas. Una dintre rațiunile deciziei a fost evitarea oricărui transfer de tehnologie pentru fracturarea hidraulică. Președintele Rosneft, colonelul KGB Igor Secin (fost vicepremier), este vizat direct de sancțiunile americane. Presa americană nu a reușit să afle dacă solicitarea ExxonMobil de a relua parteneriatul cu Rusia a fost făcută înainte sau după preluarea șefiei diplomației SUA de către Rex Tillerson.

Americanii și italienii se luptă pentru cooperarea cu Rusia

Ce se cunoaște este că urgența ține de exploatările din Marea Neagră. Exxon a indicat că, în cazul în care parteneriatul cu rușii nu se reia în cursul acestui an, acordul negociat cu Putin va expira. Însă și mai urgentă pare problema ”europeană”. Cu o zi înainte de vizita lui Tillerson la Moscova, președintele Putin a avut o întrevedere bilaterală (refuzată oficialului american) cu Sergio Mattarella, președintele Italiei (una dintre țările NATO cu un buget al Apărării mult sub 2%, motiv de mare iritare pentru președintele Trump). Presa rusă observa atunci că niciuna dintre cele 500 de companii italiene active în Rusia nu și-a oprit operațiunile pentru a respecta regimul sancțiunilor economice impuse Moscovei, iar dintre toate era remarcată compania Eni, care își continuă proiectele cu Rosneft în Marea Barents și în Marea Neagră. ”Exxon este ingrijorată că ar putea fi înlăturată din Marea Neagra de către italieni”, a declarat pentru Fox News un oficial american care cunoaște dosarul Exxon-Rosneft și care a subliniat ca UE acordă frecvent dispense companiilor europene pentru a face afaceri cu Rusia sub regimul sancțiunilor.

Așadar, relația ruso-americană trebuie interpretat nu numai după traiectul bombelor (pâna la urmă, baza aeriană siriană bombardată era evacuată și sistemele ruse antirachetă nu au reacționat), cât și după traseul banilor, poate mult mai elocvent. Iar din acest punct de vedere se poate lesne observa că bunastarea elitelor și locurile de muncă pentru electoratul de acasă contează cel puțin la fel de mult ca și alianțele.